Kwizda
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

VLAD DESCULŢU face agricultură ecologică în MOARA VLĂSIEI

Publicat: 13 martie 2018 - 12:28
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Agricultura ecologică, spiritul cooperatist şi vânzarea online converg în acelaşi proiect derulat într-o fermă de legume din comuna Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov.

Dacă ţinem cont şi de faptul că unul dintre investitori este bucureştean şi activează în mediul bancar, dar are rădăcini la ţară, într-un sat din sudul României, avem în faţă o poveste demnă de interes. Prin urmare, merită cunoscută.

După indicaţiile lui Vlad Desculţu, care e încă pe drum, venind dinspre Bucureşti, ajung în centrul satului Căciulaţi şi intru la dreapta, pe un drum de ţară îngust, ca să descopăr un loc unde văd două foste grajduri, dovadă că aici a funcţionat cândva o unitate a agriculturii socialiste. Alături, un gard din beton ascunde o parte din privelişte, dar unde se termină gardul, de la colţ spre dreapta, se întinde un teren abandonat, numai pârloagă, cu ierburi înalte, tufişuri şi câţiva copăcei. Apărute de nu ştiu unde, patru căpriţe se zbenguie pe aleea de beton.
În scurt timp soseşte şi Vlad, cu soţia şi copilul. Ferma lor e la o aruncătură de băţ de fostele grajduri. O grămadă de lădiţe, două containere, o construcţie din plăci de lemn şi două solarii lungi, cu structură metalică. E perioada de acalmie dinaintea startului unui nou sezon agricol. Iureşul e încă departe, aşa că fermierul are timp să stea de vorbă cu mine.

Vlad-Descultu_b

Nostalgia lucrează în secret

Vlad a copilărit la ţară, în comuna Piatra, din Teleorman. Nimic neobişnuit pentru vremurile acelea, când părinţii săi, stabiliţi la oraş, îşi trimiteau odraslele în vacanţa de vară la gospodăria de la ţară. La Piatra, copilul i-a văzut pe bunici cultivând roşii şi a învăţat câteva lucruri despre ritmurile naturii şi ciclurile agricole, chiar dacă, întors la oraş, ”între betoane”, cunoştinţele acelea nu-i mai prea foloseau. De altfel, Vlad a ales să urmeze Facultatea de Construcţii. Apoi, a lucrat în IT, iar de acolo a trecut cu „arme” şi bagaje în sectorul bancar. De ce agricultură şi, mai ales, de ce agricultură ecologică? Vlad îmi spune că se căsătorise între timp şi aşteptau să devină părinţi. Şi-au propus să aibă pe masă hrană sănătoasă, produsă de mâinile lor.

Calitate de cinci stele

Un verişor de-al lui Vlad locuia deja în Moara Vlăsiei. Au discutat şi au convenit să construiască un solar de 100 mp. Cunoscându-le intenţiile, s-au alăturat alte trei rude şi concluzia lor a fost să facă un solar mai mare. Până la urmă, au decis să se asocieze, să facă o cooperativă. Le trebuia un teren pe măsură. ”Ne-am tras bocancii în picioare şi am pornit să căutăm teren. Am bătut toate localităţile din zona asta şi până la urmă am găsit chiar aici, în Moara Vlăsiei. Am închiriat un hectar, la un preţ convenabil. Ne-am apucat de cultivat roşii. Am vândut iniţial cunoştinţelor noastre, ca să scoatem banii pentru plata salariului singurului angajat pe care-l aveam atunci”, îşi aminteşte Vlad începuturile afacerii lor agricole. În 2014, au construit în regie proprie două solarii, în suprafaţă totală de 1000 mp. Primele specii cultivate: roşii, mangold (sfeclă elveţiană), ceapă, usturoi, busuioc, vinete şi castraveţi. ”Am luat material săditor de la Buzău, de la dl. Costel Vînătoru, ale cărui sfaturi ne-au fost foarte utile”, precizează Vlad.
Anul trecut, ferma de legume a Cooperativei Agricole ”Grădina Bio” a intrat în conversie ecologică, organismul de control fiind Societatea Română pentru Asigurarea Calităţii (SRAC). Fermierul îmi spune că, oricum, ei produceau deja în sistem bio, declarând interzise pesticidele în activitatea lor agricolă. ”Vine un inspector o dată la trei luni, iar în restul timpului discutăm la telefon. Relaţia e foarte bună”, spune cultivatorul de legume. Respectarea principiilor agriculturii ecologice le-a favorizat accesul în reţeaua de restaurante cu meniuri eco. ”Sunt restaurante de cinci stele care ne cumpără legumele în avans, ca să fie siguri că le vom livra lor”, precizează Vlad.

Varza-Kale_b

 Un articol semnat de Dumitru Bădiţa


Pentru mai multe detalii despre acest subiect citiţi articolul din revista Ferma nr. 3/207 (ediţia 15-28 februarie 2018)

Vizualizat: 3359 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

VIZITATORI LA AGRARIA 2017 (I)

VIZITATORI LA AGRARIA 2017 (I)

Vizitatorii spun ce caută la Agraria, cea mai mare şi mai dinamică expoziţie agricolă în câmp din Transilvania, organizată de DLG Intermarketing, la Jucu, în judeţul Cluj. Peste 28.000 de vizitatori au fost la Agraria în 2017, cu 50 la sută mai mulţi decât în 2016.


Redactor: Violeta Mâţ
Imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga AGRARIA, o ediţie care promite! FarmFacts pentru agricultura de precizie
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?