Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Ruginită de-atâta „performanță”, AGRICULTURA!

Publicat: 31 octombrie 2016 - 10:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Un fermier îmi spunea că nu înțelege atitudinea Guvernului în ceea ce privește subvenția pe suprafață, care la noi este și de două ori mai mică decât media celorlalte state. Și-atunci devine legitimă întreabarea: nu cumva totul este făcut intenționat?!

Click pe poza pentru galerie!

Agricultura românească oferă un jalnic spectacol, semn clinic că nu și-a găsit încă ritmul intern și nici drumul către propria identitate. Exercițiile bugetare europene șeptenale și programele naționale au eșuat în ținte și obiective. Însuși ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, recunoaște că am reușit “performanța” de a pierde un miliard de euro din PNDR 2007-2013, la care se adaugă penalizări. O căruță de bani care ar fi ajutat enorm agricultura.

 

Oficialii MADR recunosc că nu se poate face performanță cu ferme care obțin două tone de grâu la hectar, în timp ce randamentul vest-european depășește zece tone/ha. Dar unii dintre fermierii noștri încă mai trudesc cu mijloace tribale. În timp ce marii agricultori au specialiști și tehnologie de ultimă oră, fermele mici încă mai utilizează calul! Și, din păcate, acestea din urmă stau la talpa țării! 85 la sută dintre agricultorii care solicită subvenții exploatează sub cinci hectare de teren.

 

Suntem departe de ceea ce se cheamă marea performanță! Anual, milioane de hectare cultivate sunt calamitate. Fermierii privesc la cer precum statuile din Insula Paștelui, pentru că nu au sisteme de irigații și nici infrastructura necesară realizării unor producții ritmice și stabile.

 

Mergem mai departe... Avem o legislație eliptică, interpretativă și centrifugală, care nu face altceva decât să agraveze criza endemică a sistemului. Protestele fermierilor, legate îndeosebi de întârzierea subvențiilor și culminând cu greva foamei, au fost pata de culoare a unei agriculturi ruginite.

 

În instituții, birocrația este dusă spre... perfecțiune. Ghidurile pentru accesarea banilor europeni sunt prost concepute și mulți fermieri preferă să abandoneze proiectele. Un fost secretar de stat la Agricultură, acum mare fermier, pentru a dormi liniștit, a preferat să se împrumute la bancă pentru o investiție de trei milioane de euro, în loc să apeleze la banii europeni. Funcționarii care gestionează accesarea fondurilor europene aplică legislația comunitară orbește, iar eurofondurile nu prea ajung la beneficiari. Iată o prevedere draconică a AFIR: timp de cinci ani de la ultima plată efectuată, Agenția poate oricând să declare finanțarea ca fiind neeligibilă. Deci poate obliga beneficiarul să returneze toți banii!

 

Într-o țară în care prețurile au luat-o razna în jos, unde apa este mai scumpă decât laptele și carnea se vinde cu 3 lei/kg către abator, într-o țară cu inegalități majore între sectoare, cu ecartamente destul de mari între micii și marii fermieri, performanța nu-și prea găsește locul. Așa cum nu poate performa nici un minister cu specialiști de pripas!

 

Pe acest fond de instabilitate, mulți se miră că premierul Cioloș, cel care a diriguit agricultura comunitară, n-a reușit, nu vrea sau nu poate să scoată agricultura din impas. Un fermier îmi spunea că nu înțelege atitudinea Guvernului în ceea ce privește subvenția pe suprafață, care la noi este și de două ori mai mică decât media celorlalte state. Și-atunci devine legitimă întreabarea: nu cumva totul este făcut intenționat?! Dacă agricultura noastră ar performa la realul ei potențial, n-am sta noi în coasta celorlalte state europene? Obținând recolte mari, n-am crea o criză de supraproducție care ar pune presiune pe piața comunitară? Am mai „înghiți” noi pe nemestecate atâta producție de import?

Vizualizat: 862 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?