Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Pregătiri de toamnă în PODGORII pentru IERNARE

Publicat: 20 noiembrie 2018 - 23:16
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

După ce au numărat hectolitrii în crame, la finalul recoltării, podgorenii au trecut degrabă la pregătirea viilor pentru noul sezon de producţie. Viticultorii spun că, în ultimii ani, lucrările din vie nu mai respectă aşa-numita sezonalitate cu care erau obişnuiţi. Schimbările climatice, alături de alţi factori, au făcut ca, în cele mai multe situaţii, inginerii viticoli să stabilească oportunitatea şi specificul intervenţiilor în plantaţii pe loc, exact în momentul execuţiei acestora.  

În timp ce unii viticultori au avut o vară călduroasă şi secetoasă, alţii, dimpotrivă, spun că au avut parte şi de ploi. De condiţiile climatice din timpul sezonului cald depind, într-o mare măsură, intervenţiile pe care fermierii le vor executa în luna noiembrie. Pe această temă am purtat discuţii cu câţiva viticultori din diverse zone ale ţării.

Pregătiri de toamnă în podgorii pentru iernare_b

VRANCEA
„O vie bine lucrată se vede cu ochiul liber”
“Via noastră este în regulă, cel puţin deocamdată. Din vară a ieşit puţin stresată, deoarece nu prea au fost ploi în zona noastră, la Cârligele, însă, în general, pot spune că arată bine. Starea acesteia depinde foarte mult şi de cum a fost întreţinută pe parcursul anului. O vie bine lucrată se vede cu ochiul liber“, susţine Daniel Dincă, proprietar, viticultor şi vinificator la societatea Dasadi Business SRL, situată în localitatea Cârligele, judeţul Vrancea.
O vie monitorizată şi întreţinută în permanenţă nu mai are nevoie de tratamente înainte de intrarea în iarnă. “În noiembrie noi nu aplicăm tratamente, pentru că nu este cazul. Se mai fac tratamente dacă au fost atacuri puternice cu făinare ori putregai cenuşiu, de exemplu. Depinde şi cum iese via din vară. Dacă aceasta a fost ţinută din scurt, s-au respectat tratamentele şi s-a reuşit să se evite focarele, adică n-am avut infecţii ori le-am stopat la timp, atunci via se poate dezvolta corespunzător fără un tratament suplimentar. Până acum am avut o toamnă destul de curată, caldă şi fără ploi, să vedem cum va evolua vremea în continuare...”, explică Daniel Dincă.
În mod obligatoriu însă, în noiembrie ar trebui executate arăturile. “Începând cu noiembrie, facem arăturile. De regulă, lăsăm să cadă frunza cât mai mult, ca să putem să o înglobăm în pământ. Eu efectiv fac o arătură la o adâncime de 20-25 cm. Ştiu că unii viticultori fac doar prăşit mai superficial, alţii nu fac deloc”, arată interlocutorul nostru.
O altă lucrare care se poate face în luna noiembrie este tăierea. “În funcţie de cum ne mai lasă vremea, tot în noiembrie mai putem face nişte pretăieri în negru, adică să pregătim via pentru tăierile de primăvară. Sunt anumite soiuri care au creşterea vegetativă destul de mare. La via mai bătrână mai putem executa un copcit, care se face de obicei toamna, ca via să intre cum trebuie în iarnă. La copcit trebuie luat fiecare butuc în parte, se sapă în jurul lui, se taie rădăcinile superficiale, se reformează cumva tulpina”, explică Daniel Dincă.
Plantaţia societaţii Dasadi Business SRL numără 20 hectare de vie, fiind localizată în plaiul viticol Cârligele, podgoria Coteşti, judeţul Vrancea, la circa 10 km de Focşani. Printre soiurile deţinute menţionăm: Fetească Regală, Fetească Albă, Riesling Italian, Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc (soiuri albe), Fetească Neagră şi Merlot (soiuri roşii).

Pregătiri de toamnă în podgorii pentru iernare_b

MUREŞ
Gunoiul oilor este excelent pentru vie
“Via arată bine în general, în prezent (la sfârşit de octombrie - n.r.). A fost o vară călduroasă şi cu foarte multe ploi. Nu am avut probleme deosebite, cu unele mici excepţii. La Pinot Noir, de exemplu, am avut mucegai, dar fără să ne afecteze foarte tare”, îşi începe relatarea Cristian Podar, director general al societăţii Castel Vinum SRL din localitatea Mica, judeţul Mureş. În privinţa lucrărilor din luna noiembrie, Cristian Podar spune că executarea acestora va depinde în primul rând de starea vremii. „Dacă vremea ne va lăsa să efectuăm ceea ce avem noi planificat, atunci va fi bine. Astfel, dorim să facem o rupere de capilaritate, tot la al doilea rând, pentru ca terenul să devină cât mai afânat. Pentru această lucrare folosim un utilaj care acţionează ca un scarificator, dar la o adâncime mai mică. Dacă există rădăcini care să meargă pe orizontală, acestea se vor rupe şi practic via va căuta să crească în adâncime”, completează Cristian Podar.
O altă lucrare avută în vedere pentru luna noiembrie este fertilizarea cu gunoi de ovine. „Facem o îngunoiere cu câteva sute de tone de gunoi de la oi, pe care îl aducem de la ciobanii din zona noastră. Gunoiul împrăştiat va creşte fertilitatea solului, iar în primăvară vom trece cu un scarificator, pentru a mai nivela terenul. Tot în primăvară, dacă va fi nevoie, mai adăugăm în sol fosfor, potasiu şi azot”, arată reprezentantul Castel Vinum. Ultima lucrare programată pentru noiembrie este tăiatul viei.
Societatea Castel Vinum SRL deţine 70 de hectare de vie, repartizate în două localităţi: 30 de hectare la Mica, respectiv 40 de hectare la Găneşti. Dintre soiurile albe menţionăm Fetească Regală, Fetească Albă, Sauvignon Blanc, Chardonnay, respectiv soiuri roşii, Fetească Neagră, Merlot şi Pinot Noir.

ARAD
Toamnă lungă şi imprevizibilă
Spyros Stikas, acţionar al societăţii Cramele Miniş din judeţul Arad, spune că după o vară caniculară, via se prezintă într-o stare de vegetaţie corespunzătoare. “Clima s-a schimbat; iată, după o vară foarte călduroasă, am intrat brusc într-o toamnă despre care nu ştim cât va mai ţine. Deja pe la sfârşitul verii am avut frunza galbenă, iar acum frunza a început să cadă. Via noastră arată însă bine până acum, chiar dacă a deranjat-o puţin faptul că s-a făcut frig tot cam brusc ( n.n. - 24 octombrie a.c., data documentării noastre)“, arată Spyros Stikas.
Spyros Stikas spune că arăturile vor fi executate doar pe o bandă a plantaţiei, în timp ce cealaltă parte va fi lăsată cu iarbă, fără nici o intervenţie. “Urmărim să facem toate lucrările necesare, însă vom putea ara în noiembrie doar dacă solul ne va permite să intrăm cu utilajele. Dacă va ploua şi nu vom putea intra, atunci vom amâna lucrarea pentru sfârşitul lui noiembrie ori pentru luna decembrie. Tot la doi ani, noi schimbăm benzile de lucru astfel încât o bandă să fie lăsată fără nici o intervenţie, pentru a se odihni. În plus, acest lucru ne ajută să avem acces în vie chiar dacă plouă, măcar manual dacă mecanic nu se poate. Odată cu aratul sau pe urmă se face şi muşuroirea, astfel ca plantaţia să poată fi protejată de ger în timpul iernii, mai ales în zonele unde temperatura scade mult”, susţine Spyros Stikas.
Înainte de a face fertilizarea, specialiştii de la Cramele Miniş efectuează analize de sol pentru a putea determina cât mai riguros ce produse să folosească. “Prima dată facem analize de sol, coroborat cu nevoile plantei şi apoi alcătuim un plan anual de fertilizare, deoarece folosim mai multe tipuri de produse. Scopul este să completăm solul cu tot ceea ce lipşeste astfel încât să-l facem cât mai productiv cu putinţă. De regulă, la fertilizări, noi am folosit NPK 16-16-16, care a dat rezultate foarte bune”, arată Spyros Stikas.
Cramele Miniş exploatează 33 hectare de vie la Şiria, având soiuri roşii (Fetească Neagră, Merlot, Pinot Noir, Burgund Mare etc.) şi albe (Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Mustoasă de Măderat, Riesling etc).


TĂIERILE SUNT PLANIFICATE ÎN FUNCŢIE DE FORŢA DE MUNCĂ DISPONIBILĂ
Spyros Stikas întăreşte şi el ideea că tipul lucrărilor este dat de evoluţia climei şi de starea viei la acel moment. “În viticultură, mai ales în ultimii ani, noi nu mai avem un termen pentru ca arăturile ori tăierile, de exemplu, să fie neapărat făcute până la data de 20 noiembrie, să zic aşa. Depinde de cum va reacţiona via la climă. Astfel, dacă frunza cade mai repede, vom începe de îndată tăierile. Dacă nu va cădea frunza, probabil că vom tăia mai târziu”, explică Spyros Stikas.
Nu în ultimul rând, la efectuarea unor lucrări trebuie să ţină cont şi de resursele umane existente. “La tăieri, de exemplu, suntem nevoiţi să avem în vedere lipsa de muncitori. Prin urmare, suntem obligaţi să ne orientăm şi după acest criteriu. Facem tăieri şi în noiembrie, mai ales că nu dorim să avem o surpriză neplăcută prin martie, când poate nu vom avea oameni suficienţi la tăieri...“, susţine Spyros Stikas.

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 19/221 (ediţia 1-14 noiembrie 2018)

 

Vizualizat: 324 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Priorităţile UNCSV pentru 2019

Priorităţile UNCSV pentru 2019

Interviu cu Florentin Bercu, director executiv al Uniunii de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Musca asteapta tractorul autonom Dan Herteg, investitii de aproape un milion de euro
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?