Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Paradox de pârloagă: bine plătită dar şi bună de plată!

Publicat: 07 noiembrie 2011 - 16:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Câtă vreme Comisia Europeană nu va condiţiona acordarea de plăţi directe pe suprafaţă de cultivarea terenului agricol, terenul nelucrat din România va oferi, pe lângă spectacolul trist al bălăriilor, excelente oportunităţi de speculă

Click pe poza pentru galerie!

Ca şi până acum, de altfel. Doar că, după un an de „promisiuni”, ministrul Tabără a dat drumul proiectului de Ordonanţă de Urgenţă care prevede sancţionarea celor care nu-şi igienizează terenurile. Temuta „taxă pe pârloagă” nu-i va speria însă pe cei care deţin sute şi mii de hectare lăsate în voia îmburuienării dar care le aduc bani frumoşi din subvenţia pe suprafaţă.

Conform proiectului Ministerului Agriculturii, proprietarii de terenuri agricole, agricultori sau nu, care nu întreţin în bune condiţii şi nu igienizează terenurile riscă amenzi de 200 lei/ha în primul an, 300 lei/ha în al doilea an şi de 400 lei/ha, începând cu al treilea an consecutiv în care îşi lasă terenurile pârloagă.

La un calcul simplu, la un hectar nelucrat, proprietarul încasează minim 170 de euro pe hectar (dacă va rămâne această sumă pentru 2011), adică peste 710 lei. Scade 200 de lei şi tot rămâne un „profit” frumuşel.

Fără prea mult efort, desigur. Plus că amenda este precedată de somaţie. Deci e timp berechet să mai pui un ban deoparte. Totuşi, vor fi scutiţi de taxa pe pârloagă deţinătorii de terenuri care şi-au pierdut capacitatea de muncă pe caz de boală, de bătrâneţe, forţă majoră sau din alte motive, precum şi cei ale căror terenuri sunt neproductive, degradate şi poluate, calamitate, au destinaţie forestieră, intră în categoria de folosinţă „curţi construcţii” sau se află permanent sub ape.

Şi după experienţa altor legi de pe la noi, la categoria „şi altele” se vor strecura frumuşel şi mulţi alţi beneficiari de „scutire de plată”.

Rămâne totuşi de văzut cât de mult va stârni această taxă conştiinţa proprietarilor şi câţi dintre ei vor purcede la igienizarea terenurilor. Între timp, până să apară taxa cu pricina, Ministrul agriculturii se declară satisfăcut că s-a redus numărul de terenuri nelucrate, cu mai bine de jumătate faţă de anul trecut.

Evident, sub ameninţarea amenzilor ce va să vie... Asta deşi voci la fel de avizate, reclamă dispariţia suprafeţelor arabile din cauza eroziunii solului şi a schimbării destinaţiei agricole în destinaţie speculativ-imobiliară. Ministrul Tabără vorbeşte de avuţia inestimabilă pe care ne-o oferă pământul şi ne îndeamnă să nu cedăm presiunilor de orice fel pentru a ne vinde terenurile.

Corect punct de vedere. Dar ce te faci că acelaşi ministru, care pledează pentru sporirea producţiei agricole, promitea şi măsuri pentru stimularea arendării. Însă, după cum declara Dacian Cioloş, Comisarul european pentru agricultură, ori va fi una, ori alta. Adică ori taxa, ori stimularea. România, fireşte, a ales „bun de plată”!

Tot la noi, după cifrele raportate de Ministrul Agriculturii, străinii au cumpărat în jur de 800 de mii de hectare. La preţuri derizorii. Cert e că în timp ce unii îşi lucrează terenurile, mulţi le-au lăsat pârloagă, speculând mişcările de pe piaţă. Piaţă alimentată, de altfel, de mult prea multă permisivitate în favoarea unor astfel de acţiuni.

Valeriu Tabără ne promite o piaţă funciară normală, cu cadastru şi toate cele. Când şi cum, nu se ştie. Ce se ştie însă e că pământul românesc, din ce în ce mai înstrăinat (la propriu!), bine plătit la hectarul nelucrat dar şi taxat la buruiană, roditor dar şi privat de multe investiţii, rămâne un tărâm al paradoxurilor. Norocul nostru că (încă) mai avem agricultură!

Vizualizat: 539 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor Noutăţi Great Plains la Agritechnica 2019
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!