Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Horticultura

Rezultate: [1081]  
Pagini: [109]  «  <  100 101 102 103 104 105 106 107 108 109   >  »   
De mult n-am mai văzut roşii frumoase ca în serele din Dorohoi

De mult n-am mai văzut roşii frumoase ca în serele din Dorohoi

06 februarie 2009 - 16:55
Daniel Condrea este chimist de meserie şi a lucrat până în 1996 la Carfil Braşov. Apoi a primit ordonanţa şi a trebuit să se reorienteze. Deoarece nu avea apartament în oraşul de la poalele Tâmpei, a revenit la casa părintească din Dorohoi. Aici nu a stat mult pe gânduri şi s-a decis repede să se apuce de legumicultură.

A achiziţionat 2400 metri pătraţi de teren agricol şi a construit prima seră. Ridicol sau nu, a cultivat cartofi la prima sa experienţă de seră. Ca să vadă cum merg lucrurile. Apoi a început să pună roşii, ridichi, ardei, castraveţi şi vinete. A reuşit de-alungul anilor să vândă tot ceea ce a produs. Banii câştigaţi cu sudoare i-a reinvestit, ajungând în prezent să deţină 13 sere şi o parcelă pe care face cultură în spaţiu deschis, totul acoperind 4000 de metri pătraţi de teren.

La modul sincer, văzute din exterior, serele lui Daniel Condrea nu îţi iau nicium ochii. Una singură este cu termopan, iar restul sunt acoperite cu sticlă sau folie, după posibilităţi. Dar ca şi tehnologie, legumicultorul nostru nu ratează nici o etapă. Pentru a asigura climatul necesar, a recurs la patru centrale pe gaz şi o centrală pe lemne. Acestea asigură temperatura optimă pentru jumătate dintre sere.
Cultura andivei, ceasornicăria legumiculturii

Cultura andivei, ceasornicăria legumiculturii

06 februarie 2009 - 15:02
Silvia Tamaş (foto) este inginer horticol şi consultant agricol în cadrul Centrului Local de Consultanţă Agricolă Gherăeşti, judeţul Neamţ. De asemenea, este şi preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Andive din localitate.

Andivele reprezintă o cultură specifică acestei locaţii. Totul a început în 1930, când directorul de atunci al fabricii de zahăr din zonă, un belgian, a adus seminţe de andivă din ţara sa. Cultura a mers bine, cu toate că la început doar un singur om a avut curajul să se apuce de aşa ceva.
Optimizarea biotehnologiilor în microfermele vegetale

Optimizarea biotehnologiilor în microfermele vegetale

06 februarie 2009 - 06:00
Fermierii din România trebuie să fie conştienţi că, odată cu intrarea în Uniunea Europeană, produsele vegetale nu mai pot fi cultivate oricum, că pesticidele nu se adaugă întâmplător şi în orice cantitate. De asemenea, fermierii trebuie să înţeleagă că legile sunt valabile atât pentru cei care cultivă în gospodăria proprie şi doresc să vândă pe piaţa locală, cât şi pentru cei mari care doresc să comercializeze produsele vegetale atât în ţara (intracomunitar), cât şi extracomunitar.

"Ingredientele" legumelor de calitate

29 ianuarie 2009 - 19:57
Mircea Fulop are 28 de ani şi locuieşte în comuna clujeană Mihai Viteazul. Loc recunoscut pentru calitatea pământului. Dumnezeu a fost generos cu aceste meleaguri şi le-a dat localnicilor posibilitatea de a produce legume de calitate. Şi oamenii nu L-au dezamăgit. Şi-au transmis pasiunea pentru munca pământului din generaţie în generaţie.

Mircea a deprins de mic tainele agriculturii. Îşi ajuta părinţii la muncile câmpului şi a început să simtă că asta va face toată viaţa lui. Un lucru demn de admirat, în timpuri în care tinerii din satele noastre preferă să culeagă struguri în Italia sau portocale în Spania.

Tăierile aplicate plantelor floricole

Tăierile aplicate plantelor floricole

29 ianuarie 2009 - 19:00

O tăiere este în aparenţă o acţiune de reducere, a tăia înseamnă a micşora parţial o ramură sau a elimina o ramură. În primul caz sunt îndepărtate părţile moarte, bolnave, deteriorate.

Tăierea constă, de asemenea, în limitarea lungimii anumitor ramuri devenite stânjenitoare sau a căror creştere este disproporţionată faţă de restul plantei. Intervenţia este frecventă îndeosebi la plantele agăţătoare sau volubile.

O tăiere importantă constă în eliminarea lăstarilor prea numeroşi sau prost plasaţi, pentru a-i permite plantei să capete o siluetă estetică, agreabilă şi să continue să se dezvolte armonios. Tăierea are, de asemenea, un efect stimulativ, planta reacţionând de cele mai multe ori prin vigoare.

Cultura ciupercilor, o afacere de familie

Cultura ciupercilor, o afacere de familie

29 ianuarie 2009 - 18:40
Mircea Selegean:  Sunteţi unul dintre numeroşii consumatori de ciuperci. Consideraţi această cultură o afacere de viitor?

Corin Jula:
Încă din copilărie am apreciat valoarea nutritivă deosebită a ciupercilor, când împreună cu tatăl meu, cutreieram, în timpul vacanţelor, minunatele noastre păduri pline de bogăţii din zona localităţii Beliu. Atunci am aflat despre cântecul păsărilor, am simţit parfumul florilor şi am împărtăşit din tradiţia locală cunoştinţe despre ciuperci.
Lentinus - o ciupercă culinară şi medicinală

Lentinus - o ciupercă culinară şi medicinală

29 ianuarie 2009 - 18:26
Ciuperca  shiitake (se pronunţă she-ta-key, in lb.engl.) se cultivă şi pentru aportul suplimentar în polizaharide, săruri minerale, vitamine (A,B, B12, C, D, Acid nicotinic), aminoacizi, absolute necesare consumului nostru zilnic.
Se cunosc foarte multe specii ale acestui gen şi sunt  prezente în pădurile de foioase, fag, stejar, dar şi pe castan.

Chinezii nu au ales orice ciupercă, căreia să-i acorde o atenţie atât de mare, şi nu numai ei, deoarece aceasta prezintă proprietăţi profilactice şi curative.
Asemenea ciuperci sunt şi Ganoderma lucidum, Coriolus versicolor, Grifola frondosa, Polyporus umbelatum, Uncaria tomentosa. Şi culmea, acestea din urmă, se găsesc şi prin pădurile noastre.

Iată un motiv în plus, serios de a privi cu mai multă atenţie în jurul nostru şi să profităm din plin de darul naturii, în sănătatea noastră şi a semenilor.
Bioregulatorii şi producţia de ciuperci Pleurotus

Bioregulatorii şi producţia de ciuperci Pleurotus

29 ianuarie 2009 - 18:08

Rolul acestor tehnologii este de a crea noi plante, ciuperci, bacterii sau alte produse de interes economic, rezistente la patogeni sau la factorii stresanţi termici sau hidrici, ori a se obţine organisme cu un potenţial productiv şi calitativ mult superior faţă de organismele ancestrale.

Ciuperci şi plante medicinale pentru sănătate

Ciuperci şi plante medicinale pentru sănătate

29 ianuarie 2009 - 16:35

Trăim într-o societate în plină schimbare. Ne-am construit o scenă a vieţii în care evenimentele sale sociale, economice sau politice se succed cu repeziciune, aproape, imperceptibile.

Nu reuşim să savurăm frumuseţea spectacolului acestei vieţi. Nu este un mesaj pesimist. Este o realitate. Suntem antrenaţi în vârtejul tehnologic al societăţii, ne-am rupt de trecut, de simţire, de adaptare.

Permanent suntem înconjuraţi de capcane (de stres, supraalimentaţie, subnutriţie), în care, în orice moment, suntem pasibili să fim prinşi. Oare capacitatea omului de adapatare este pusă sub semnul întrebării? Eu zic, nu! Cum am putea  să ne adaptăm la această nouă societate, în permenentă schimbare, unde lupta pentru existenţă se conturează, şi la noi, pe viaţă şi pe moarte.

Românul a avut permanent soluţii, este inteligent, au recunoscut-o şi alţii. “Sănătate să avem, pentru că celelalte se rezolvă”. Prin urmare, să fim sănătoşi, dar cum? Simplu, să nu uităm trecutul. Să ne hrănim sănătos, corect şi echilibrat. Ce înseamnă acest lucru? Ziua bună începe  de dimineaţă cu un mic dejun sănătos, care este masa cea mai importantă pe parcursul zilei.

Investiţii pentru înfiinţarea unei plantaţii de căpşun

Investiţii pentru înfiinţarea unei plantaţii de căpşun

24 ianuarie 2009 - 14:39
Am prezentat în numerele trecute ale revistei Ferma trei posibilităţi de bază pentru a cultiva căpşunul, fiecare dintre acestea având numeroase variante de adaptare la condiţiile specifice.
Este greu de stabilit un preţ fix pentru un hectar de căpşuni, fiindcă totul depinde de dotarea fermei, sursa de apă pe care o folosim, costul mâinii de lucru în fiecare zonă şi aşa mai departe.
În cele ce urmează vom încerca să schiţăm principalele verigi tehnologice şi preţurile pe care le implică acestea.
Rezultate: [1081]  
Pagini: [109]  «  <  100 101 102 103 104 105 106 107 108 109   >  »   

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?