Kwizda
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

ZECE noi soiuri de CARTOFI

Publicat: 13 martie 2018 - 12:10
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Una dintre culturile care au avut rol de coloană vertebrală pentru Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare Agricolă Suceava este cartoful. 

De altfel, Laboratorul de ameliorare şi producere de sămânţă la cultura cartofului, în cadrul unităţii sucevene, a desfăşurat activităţi de pionierat în ceea ce priveşte cercetarea de profil.

Dacă în prima perioadă de funcţionare a SCDA Suceava, respectiv în anul 1946, ponderea în activitatea de cercetare la cartof a constituit-o identificarea celor mai bune soiuri din sortimentul mondial, începând cu anul 1965 în activitatea de cercetare la cartof se trece la etapa când, în câmpurile experimentale, alături de soiurile străine sunt analizate şi primele linii de cartof create la Suceava. În timp, activitatea de cercetare s-a diversificat, de la preocupările legate de cultura cartofului, a pajiştilor şi a plantelor de nutreţ, s-a trecut către arii mai largi de culturi, abordându-se problematici tot mai complexe.
Astăzi, activităţile de ameliorare şi de producere de sămânţă la Suceava se desfăşoară în cadrul a patru laboratoare de cercetare, cartoful păstrându-şi locul său distinct. Cele patru laboratoare de cercetare sunt destinate ameliorării şi producerii de sămânţă pentru cartof, cereale păioase, porumb şi pentru cultura pajiştilor şi a plantelor furajere.

Dumitru-Bodea_b

Pe linia creării şi omologării soiurilor de cartof, la Suceava, după anul 1982, atunci când a fost omologat soiul Suceviţa, autor Narcis Grădinaru, evoluţia unităţii s-a identificat cu activitatea ştiinţifică a unui singur cercetător. Este vorba despre Dumitru Bodea, astăzi director al Staţiunii Agricole Suceava, autor al tuturor celor zece noi soiuri de cartof create şi omologate pe plaiuri bucovinene. În perioada 2000-2002, în fiecare an au fost omologate câte două noi soiuri de cartof, respectiv Moldoviţa (2000), Dragomirna (2000), Magic (2001), Astral  (2001), Rapsodia (2002) şi Triumf (2002). În 2003, la Suceava au fost omologate încă trei soiuri de cartof - Alina, Lord şi Claudiu -, pentru ca în anul 2004 să fie omologat soiul Loial.
În timp, cercetările şi preocupările pentru creşterea performanţelor soiurilor de cartof cultivate în zona de influenţă s-au menţinut, chiar dacă toată activitatea s-a desfăşurat în condiţii deosebit de grele şi de solicitante, în special din punct de vedere al finanţării.

“Ne-am adaptat ca să putem supravieţui”

În oglinda anului 2017, una dintre cele mai îmbucurătoare imagini este aceea a unor noi reuşite la Suceava, pe linia producerii de cartof pentru sămânţă, precum şi a creării de soiuri şi hibrizi la culturile de grâu, orzoaică de primăvară, secară, triticale, plante furajere şi porumb. ”Ca o continuare a activităţii din anii anteriori, inclusiv din 2017, anul acesta avem şanse să reuşim brevetarea a unui nou hibrid de porumb. Dar totul cu eforturi financiare extraordinare şi cu o resursă umană din ce în ce mai redusă. Ceea ce ne bucură, totuşi, este faptul că am reuşit să menţinem unitatea într-un echilibru financiar benefic şi care înseamnă, în primul rând, lipsa datoriilor. Practic, din anul 2002, nu mai avem datorii financiare către nimeni. Ne continuăm activitatea, într-o formă adaptată slăbiciunilor de sistem, care au persistat ani în şir. Practic, dacă altădată 80% din activitate se orienta către ameliorare, producere de sămânţă şi creare de soiuri, acum ne axăm preponderent pe menţinerea germoplasmei. Sigur, cum vedeţi, nu am oprit lucrările de cercetare, dovadă fiind noutăţile brevetate sau pe cale de a fi brevetate. Dar, resursa financiară şi munca puţinilor cercetători care au mai rămas în unitate s-au îndreptat preponderent către ameliorare şi producere de sămânţă la cele patru culturi pentru care deţinem germoplasmă - cartof, porumb, grâu, orz de primăvară -, lucrările de agrotehnică fiind, în totalitate, trecute în conservare. Dacă regăsim resursele umane şi financiare, oricând activităţile pot fi reluate. Practic, ne-am adaptat ca să putem supravieţui”, explica Dumitru Bodea.

brevet-soiul-temerar_b

 

 

Un articol semnat de Petronela COTEA MIHAI
                                    redactor Radio România Iaşi

Pentru mai multe detalii despre acest subiect citiţi articolul din revista Ferma nr. 3/207 (ediţia 15-28 februarie 2018)

Vizualizat: 63 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

VIZITATORI LA AGRARIA 2017 (I)

VIZITATORI LA AGRARIA 2017 (I)

Vizitatorii spun ce caută la Agraria, cea mai mare şi mai dinamică expoziţie agricolă în câmp din Transilvania, organizată de DLG Intermarketing, la Jucu, în judeţul Cluj. Peste 28.000 de vizitatori au fost la Agraria în 2017, cu 50 la sută mai mulţi decât în 2016.


Redactor: Violeta Mâţ
Imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga AGRARIA, o ediţie care promite! FarmFacts pentru agricultura de precizie
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?