Tratamentul cu ulei horticol este un tratament cheie în combaterea dăunătorilor din livezi. Care este momentul optim pentru tratamentul de primăvară şi ce greşeli trebuie să evitaţi la aplicare?
Tratamentul cu ulei horticol se efectuează toamna, după recoltare şi primăvara şi este esenţial, deoarece combate rezerva de dăunători de scoarţă şi reduce atacul ulterior de afide. Uleiul horticol formează o peliculă pe suprafaţa pomilor trataţi, care împiedică respiraţia şi duce la moartea ouălor şi a larvelor.
Iată ce recomandă Ioan Platon, fost director al Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa.
Uleiul horticol trebuie aplicat de la dezmugurit până la fenofaza de “urechiuşă de iepure” (începutul înfrunzirii mugurilor florali), când iese prima frunzuliţă din mugure. Este contraindicată aplicarea după această fază, deoarece provoacă arsuri mugurilor. Dacă nu aţi reuşit să faceţi tratamentul în acest interval, amânaţi-l pentru toamnă.
Este greşită aplicarea uleiului horticol imediat după tăieri, când temperaturile pot fi încă negative. Pentru efectuarea tratamentului cu ulei horticol trebuie să fie temperaturi pozitive, de cel puţin peste 5 grade Celsius, câteva zile la rând şi să nu mai existe riscul de îngheţ. Acesta este pragul de temperatură la care începe şi ciclul de viaţă al dăunătorilor, indiferent de faza în care se află aceştia.
De asemenea, este important ca cel puţin 3-5 ore după efectuarea tratamentului să nu plouă!
Uleiul horticol se pulverizează pe tulpina şi pe coroana pomului.
"Nu recomand aplicarea uleiului horticol împreună cu produse pe bază de cupru, deşi părerile despre acest subiect sunt împărţite. Tratamentul cu produse pe bază de cupru trebuie făcut imediat după tăieri, în prima sau a doua decadă a lunii martie, dar numai când temperaturile sunt pozitive, iar apoi se poate aplica ulei horticol, însă la cel puţin 7-10 zile după tratamentul cu cupru", explică specialistul.
Pentru toate produsele cu care efectuaţi tratamente în livezi, respectaţi întotdeauna doza recomandată de producător.
Nu utilizaţi dozajul „după ureche” sau „cu lingura”. Pentru suprafeţe mici, la pregătirea soluţiilor de stropit utilizaţi seringi de la farmacie, cu marcaj milimetric, pentru a doza cantitatea exactă de produs pe care trebuie să o folosiţi pentru concentraţia recomandată. O cantitate prea mare poate să producă fitotoxicitate, mai ales în vegetaţie. La o doză prea mică de produs, este o cheltuială inutilă şi muncă în zadar.
un articol de
VIOLETA MÂŢ