Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

TUTA ABSOLUTA, metode de CONTROL şi COMBATERE

Publicat: 29 august 2019 - 14:44
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Şi anul acesta, Tuta absoluta dă serioase bătăi de cap legumicultorilor din România. În acest sens, am primit de la echipa Marcoser (Marius Petrache, Cătălin Petrache şi Ecaterina Ailincăi) un material interesant despre acest dăunător extrem de periculos care a cuprins cu mare repeziciune principalele bazine legumicole ale ţării. L-am prelucrat şi îl prezentăm în rezumat.

Tuta absoluta este cunoscută în România ca Molia minieră a tomatelor. Este un dăunător relativ nou în ţara noastră, prezenţa fiindu-i observată începând cu anul 2009. De atunci, s-a răspândit cu repeziciune în toate bazinele legumicole din ţară.
Insecta, în ciuda mărimii reduse, reprezintă motivul pentru care multe culturi de tomate, fiind devastate, au avut pierderi de până la sută la sută. Ea îşi începe activitatea timpuriu şi poate fi observată în solarii când temperaturile depăşesc 9oC.
În spaţii protejate poate dezvolta 10-12 generaţii pe an, iar o femelă poate depune până la 250 de ouă pe parcursul vieţii (10-15 zile).

Tuta absoluta_b

Indicii ale presiunii mari de infecţie
Primele atacuri se pot observa sub forma galeriilor din frunze sau asupra vârfului de creştere al florilor şi tinerelor fructe, prin prezenţa excrementelor negre ale larvelor. În frunze, larvele formează galerii largi, apoi pătrund în tulpini, în peţioli şi în fructe. În scurt timp compromit cultura.
Un aspect foarte important, atunci când se observă atac pe vârful plantelor, deja presiunea de infecţie din sol este mult mai mare decât se poate observa pe plantă. Atacul asupra plantelor de tomate poate avea loc în orice fenofază, chiar şi când ele prezintă câteva frunze.
Plantele gazdă sunt: tomate, vinete, cartof, ardei sau buruieni din familia Solanaceae (Solanum nigrum, Datura stramonium).
La cartof s-a observat consumul, cu precădere, al organelor aeriene, dar şi atacul asupra tuberculilor. Prezenţa moliei s-a semnalat în zone specifice cartofului, precum Târgu Secuiesc, Lunguleţu etc.

Tuta absoluta_b

Suportă condiţii de mediu extreme
Odată pătrunsă în cultură, combaterea se realizează foarte dificil sau deloc. Dezvoltarea a numeroase generaţii pe an conduce la mărirea populaţiei într-un timp scurt, fiind întâlnite pe plantă toate stadiile de dezvoltare ale insectei.
Tuta prezintă rezistenţă destul de ridicată la pesticide şi poate dezvolta într-un timp scurt noi rase rezistente la insecticide ce au fost eficiente la un moment dat. Ea poate suporta condiţii de mediu extreme: temperaturi scăzute sau ridicate.

Tuta absoluta_b

Capturarea insectei cu capcanele feromonale
Momelile cu feromoni pot oferi informaţii despre densitatea populaţiei de Tuta încă din faza de răsad. Sunt recomandate capcanele Delta adezive, împreună cu momeli feromonale, amplasate în interiorul acestora. Controlul lor se face săptămânal, iar după 4-6 săptămâni se schimbă şi placa adezivă, şi momeala.
În faza de răsad, se recomandă aşezarea capcanelor la 20 cm înălţime, iar pe măsură ce plantele cresc, se mută la 60 cm. Se utilizează 2-5 capcane/1000 mp (20-50 capcane/ha).
În spaţii protejate pot fi capcane adezive de culoare neagră.
Amplasate în număr mai mare, capcanele pe bază de feromoni determină şi captarea în masă a masculilor din spaţiile protejate. În acest fel se reduce numărul de ouă viabile şi, implicit, al dăunătorilor.
Cu ajutorul momelilor feromonale se pot amplasa capcane cu apă pentru capturarea masculilor, utilizându-se tăvi în care se pune apă şi ulei, iar la 20-25 cm deasupra se amplasează momeala feromonală. În vederea capturării unui număr mare de dăunători, se mai utilizează benzi adezive cu feromon atractant pentru Tuta.
• În combaterea biologică se pot utiliza specii de insecte ce consumă ouăle şi larvele moliei tomatelor. Insecticidele biologice pe bază de Bacillus thuringiensis var. kurstaki au demonstrat eficienţă în combaterea larvelor, în România fiind omologat produsul Bactospeine DF.
În sere/solarii, utilizarea de paraziţi Trichogramma achaeae şi Trichogramma pretiosum au demonstrat eficienţă foarte bună.
• Tratamentele chimice împotriva moliei tomatelor au reprezentat principala metodă de combatere încă de la apariţia dăunătorului. Sunt anumite substanţe active eficace: indoxacarb sau spinosad. Tuta dezvoltă foarte uşor rezistenţă la insecticide şi nu se recomandă mărirea dozelor.
Preventiv, se aplică tratamente săptămânale, când încă nu s-a depistat prezenţa moliilor, la 3-4 zile, alternând produse cu acţiune sistemică, de contact şi translaminară.
În Romania sunt omologate pentru combaterea moliei tomatelor următoarele insecticide: Alverde (1 l/ha), Affirm (1,5 kg/ha), Coragen (175 ml/ha) şi Voliam Targo (0,8 l/ha).


ATENŢIONĂRI ŞI RESTRICŢII
Prezenţa moliei miniere a tomatelor în multe ţări pune sub risc cantităţi enorme de tomate. Din acelaşi motiv, au fost aplicate restricţii în privinţa exportului de tomate provenite din ţări cu presiune de infecţie foarte mare.
Prezenţa acestei molii în culturi conduce la utilizarea unor cantităţi mari de pesticide, în detrimentul sănătăţii consumatorilor.
În vederea menţinerii populaţiei sub pragul economic de dăunare, se impune utilizarea unor strategii de combatere integrată, combinând aplicarea insecticidelor cu metode de combatere biologică. Monitorizarea dăunătorului prin amplasarea de capcane feromonale reprezintă primul pas şi cel mai important către depistarea şi combaterea moliei.


DĂUNĂTOR DE CARANTINĂ GREU DE ŢINUT ÎN FRÂU
Se recomandă adoptarea tehnologiilor de combatere integrată prin utilizarea de produse chimice, biologice şi a capcanelor cu feromoni, în vederea depistării presiunii de infecţie, precum şi a plaselor.
Viteza foarte mare cu care larvele distrug cultura atacată şi rezistenţa la foarte multe insecticide uzuale face ca Tuta să fie considerată dăunător de carantină.
Astfel, se impun anumite reguli de igienă a culturii:
- strângerea şi distrugerea prin ardere a resturilor culturilor anterioare infestate;
- eliminarea şi distrugerea imediată a plantelor, dacă se observă un atac izolat;
- eliminarea buruienilor care ar putea fi gazde pentru molia minieră, atât din cultură, cât şi din zona apropiată;
- monitorizarea atentă a spaţiilor de producere a răsadurilor cu ajutorul capcanelor feromonale;
- utilizarea plaselor anti-insecte şi utilizarea uşilor duble la intrarea în spaţiile protejate;
- respectarea asolamentului şi evitarea monoculturii;
- în culturile protejate, se efectuează dezinfecţia solului şi a structurii spaţiului.

Articol publicat în revista Ferma nr. 14/241 (ediţia 15-31 august 2019)

Vizualizat: 643 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga A inceput INDAGRA! Semănat în sistem No-till
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?