Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Syngenta: Forumul OptiTech pentru viticultură

Publicat: 18 ianuarie 2016 - 10:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Cea de-a treia ediție a Forumului Syngenta OptiTech pentru Viticultură, organizat luna trecută la Brașov, a fost consacrată, în mare parte, studiului principalelor boli și dăunători din cultura viței-de-vie, respectiv soluțiilor de combatere a acestora pe care compania Syngenta le-a dezvoltat în ultimii ani. Evenimentul a reunit peste 50 de tehnicieni și oenologi, reprezentând cele mai importante podgorii din țară.

Click pe poza pentru galerie!

Director de relații publice și comunicare pentru România și Republica Moldova, în cadrul Syngenta, Andrei Măruțescu a găsit oportun să prezinte mai întâi care sunt ambițiile și provocările pe care compania și le-a asumat pentru perioada imediat următoare, cu referire în special la potențialul de dezvoltare prin prisma inovațiilor aduse pe diferite segmente de piață. „Aproape nouă la sută din planul de vânzări al companiei noastre, respectiv 1,4 miliarde de dolari, sunt alocate pentru investiții în cercetare-dezvoltare. Asigurăm soluții agronomice adaptate nevoilor fermierilor prin integrarea ofertei de tehnologii pentru fiecare cultură, iar scopul este de a îmbunătăți în permanență producția, în pofida factorilor de stres biotic cauzați de schimbările climatice și a limitării resurselor naturale”, susține reprezentantul Syngenta. Pe de altă parte, el a dorit să tragă și un semnal de alarmă cu privire la schimbările legislative care au dus la o creștere a costurilor de investiții, dar și la întârzierea lansării de noi produse pentru protecția plantelor. „La nivelul Uniunii Europene, rata retragerilor sau a restricționării produselor este de patru ori mai mare față de cea a aprobării produselor noi rezultate din cercetare. Asta înseamnă că în momentul de față suntem în deficit de tehnologie. În special în Europa, unde înregistrăm un deficit mare de substanțe active”, a avertizat Andrei Măruțescu.

 

Controlul făinării a devenit o mare provocare

Una dintre marile probleme ale anului 2015 pentru cultivatorii de viță-de-vie a fost făinarea, boală care își are originea pe continentul nord-american, semnalată pentru prima dată în Europa în anul 1845. De atunci, ea s-a extins la nivel global, iar astăzi afectează toate podgoriile lumii. Pentru a înțelege mai bine care sunt factorii ce favorizează apariția făinării și mai ales ce soluții există pentru combaterea bolii, Syngenta l-a invitat pe Simon Arnsek - expert tehnic în culturi pomicole și viticole. Acesta, împreună cu Daniela Răduică - manager de campanii pentru legume și culturi speciale, a prezentat în detaliu patologia făinării la vița-de-vie. „Această boală poate afecta toate părțile verzi ale plantei și, de obicei, primele semne de infestare sunt greu de recunoscut. Mai întâi apare sub forma unui miceliu alb (pâslă) pe partea dorsală a frunzelor, asemănător atacului de mană. Uneori sunt afectați lăstarii tineri, dacă infecția provine de la mugurii contaminați. Pe parcurs, miceliul se dezvoltă pe ambele părți ale frunzelor, care devin cenușii. Totodată, făinarea poate afecta inflorescențele și ciorchinii până la stadiul de coacere. Contaminarea timpurie influențează polenizarea, astfel încât nu se mai formează struguri, iar impactul asupra producției poate fi devastator. După lemnificarea lăstarilor, simptomele bolii apar sub forma unor pete brune, aceste leziuni reprezentând surse de infecție pentru anul următor”, susține specialistul Syngenta.

 

Măsuri preventive și curative

Pentru controlul făinării este importantă alegerea soiurilor rezistente, reducerea vigorii butucilor de viță-de-vie, dar în același timp trebuie acordată o atenție deosebită parcelelor cu presiune ridicată de infecție în trecut. Totodată, ca măsuri preventive, în fiecare campanie se impune îndepărtarea lăstarilor care prezintă simptome de făinare și o mai bună aerisire la nivelul ciorchinilor (prin tăierea frunzelor), însă în acest ultim caz se poate pierde din arome, în special la soiurile precum Sauvignon Blanc sau Muscat. 

Dar cel mai eficient instrument de combatere a făinării rămâne aplicarea de produse pentru protecția plantelor. „În momentul de față există înregistrate opt grupe chimice consacrate plus o clasă de substanțe active relativ nouă, a cyflufenamidelor, care se regăsește în compoziția fungicidului Dynali, produs al companiei Syngenta. Pentru a preveni apariția fenomenului de rezistență este necesară aplicarea alternativă a unor substanțe din grupe diferite. De asemenea, trebuie respectată perioada de pauză dintre tratamente, iar dacă presiunea de infecție este foarte ridicată, se impune reducerea perioadei de pauză, iar între două tratamente se recomandă aplicarea unui tratament cu sulf”, atenționează expertul sloven. Perioadele critice de protecție sunt în stadiul de 2-3 frunze (în cazul lăstarilor „steag”), la înflorit, la formarea boabelor și în faza de compactare. Aplicările timpurii sunt decisive, chiar dacă nu există simptome vizibile, iar reprezentanții Syngenta recomandă alegerea unui produs care are și acțiune curativă.

Pe lângă Dynali, produs lansat în urmă cu doi ani, în combaterea făinării Syngenta mizează și pe Thiovit Jet, un fungicid de contact cu acțiune multiplă, respectiv pe Topas, cel mai utilizat fungicid sistemic la nivel mondial.

 

Molia strugurilor provoacă pagube importante

După ce-am aflat cum se poate controla făinarea, Akos Forrai, manager de produs pe portofoliul de insecticide, le-a vorbit celor prezenți la forum despre cei mai importanți dăunători din cultura viței-de-vie, punând accentul în special pe Lobesia botrana, cunoscută și sub denumirea populară de molia strugurilor. „Prima generație a acestui dăunător se hrănește cu inflorescența, dar daunele economice sunt de obicei moderate, pentru că majoritatea soiurilor sunt capabile să compenseze pierderea florilor până la un anumit procent. În schimb, a doua și a treia generație atacă boabele, provocând pagube importante. În funcție de condițiile microclimatice, se poate ajunge până la patru generații, în regiunile mediteraneene”, susține expertul.

Există câteva metode pentru monitorizarea și, într-o oarecare măsură, combaterea acestui dăunător, printre care amintim capcanele cu hrană sau cele feromonale, însă din punct de vedere al specialiștilor Syngenta cele mai bune rezultate se obțin în urma utilizării insecticidului Affirm. Deosebit de eficient împotriva lepidopterelor, acesta acționează rapid asupra insectelor țintă, afectându-le sistemul nervos. Poate controla practic toate stadiile larvare, având efect chiar și în perioada de eclozare a ouălor. Este rezistent la ploaie și oferă protecție de durată. În același timp, Affirm este un produs selectiv pentru mediul înconjurător, protejând entomofauna utilă.

În final, Mircea Mărmureanu, consultant tehnic la Syngenta, a făcut o analiză a anului 2015, din punct de vedere al activității fitosanitare în principalele podgorii de la noi din țară. Astfel, am putut afla că mana viței-de-vie nu a pus o presiune deosebită pe culturi în acest sezon, în schimb făinarea a creat probleme majore în Dobrogea, Dealu Mare și sudul Moldovei. De asemenea, putregaiul cenușiu și-a făcut simțită prezența la un nivel mediu în majoritatea zonelor de cultură, la fel ca și acarienii viței-de-vie, iar molia strugurilor a provocat pagube majore în Dobrogea și în sud-estul Olteniei.

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr. 22(161) 15-31 decembrie 2015

Vizualizat: 786 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării #danubedelta #delfini #sulina

Video: Calin Ene

Revista Ferma și o echipă de pasionați de turism prietenos cu mediul îți aduc zilnic delta la tine acasă și te invită, totodată, acasă în Sulina Fabuloasă, într-un inedit Drum De Deltă, un proiect de vacanță cum nu se poate mai necesar după o perioadă lungă care ne-a pus la grea încercare pe toți.

Citeste despre proiect aici: https://www.revista-ferma.ro/proiecte-ferma/drum-de-delta-vezi-si-evadezi

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?