Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Soluțiile tehnologice BASF, evaluate de cercetare

Publicat: 10 octombrie 2014 - 16:10
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Luna trecută, cercetătorii de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Bujoru au organizat la Ferma 3 a unității de cercetare un lot demonstrativ cu soiul Băbească neagră, unde au testat, din perspectivă științifică, produse din portofoliul BASF aplicate în schemele de tratament pentru protecția culturii viței-de-vie.

Click pe poza pentru galerie!

Colegii noștri din cercetare au scos în evidență eficacitatea produselor companiei BASF. Împreună cu Mihaela Roman, reprezentantul de vânzări zonal, am invitat fermierii din zonă, care ne-au onorat cu prezența. Cu toții am plecat de la acest eveniment mult mai informați, toți cei prezenți au parcurs și rezultatele expuse în sală, dar și recomandările noastre, ale companiei BASF, oferite la fața locului, în câmp”, ne-a declarat Carmen Stoica, oficialul BASF pentru culturile horticole pe zona Moldovei.

Așadar, a sosit momentul ca rezultatele cercetării să fie transferate beneficiarilor, și anume viticultorilor din cunoscuta Podgorie Dealul Bujorului. Întâlnirea - desfășurată sub genericul „Evaluarea eficacității produselor BASF în combaterea bolilor și dăunătorilor viței-de-vie” - a avut loc la sfârșitul lunii august și s-a bucurat de participarea a peste 30 de podgoreni - fermieri privați sau mici cultivatori particulari , specialiști ai SCDVV Bujoru, precum și oficiali ai companiei BASF, partenerul unității de cercetare. De această activitate s-au îngrijit Alina Donici și Gabriel Tăbăranu, doi tineri cercetători de mare perspectivă, ai laboratorului de protecția plantelor.

 

Agenții patogeni, sub control 

În urma rezultatelor obținute în lotul demonstrativ, s-a evidențiat faptul că interacțiunea dintre soiul Băbeasă neagră și tehnologia de protecție propusă de compania BASF a avut ca efect reducerea semnificativă a gradului de atac a bolilor criptogamice - mană, făinare și putregai cenușiu și, totodată, a asigurat dezvoltarea normală a producției de struguri, în condițiile climatice deosebite ale acestui sezon viticol. Așadar, agenții patogeni au fost ținuți sub control fitosantar”, a concluzionat Gabriel Tăbăranu

 

„Am respectat tehnologia” 

Lotul de la Ferma 3 a SCDVV Bujoru cuprinde 1,5 hectare. „Noi nu am făcut altceva decât să respectăm tehnologia, am realizat lucrările specifice viței-de-vie, începând din iarnă cu tăiatul, legatul, revizuitul sistemului de susținere, apoi săpatul, copcitul, dirijatul, am executat toate lucrările în verde și în uscat. Toate tratamentele le-am aplicat în funcție de fenofază și de condițiile din plantație, produsele și-au făcut vizibile efectele. Spre exemplu, fungicidul Cabrio Top, într-adevăr, a oprit mana imediat, am constatat că acționează și în momentul în care infecția este deja produsă”, ne-a declarat Ana Stoica, șefa fermei. 

 

Etichete cu încrisuri mincinoase

Specialista Ana Stoica susține că în piață există destule produse ale căror etichete oferă informații care sunt departe de adevăr. „Nu întotdeaua ceea ce scrie pe etichetă este și adevărat. Eu, lucrând și la școală de viță, m-am confruntat cu această situație. Școala de viță-de-vie este amplasată pe o zonă de vale, unde ceața nu se ridică până la prânz. În acest an au căzut multe precipitații și frunzele au fost mai tot timpul ude. Aici am testat fel de fel de produse pentru combaterea agenților patogeni; multe dintre ele nu mai aveau efectul de remanență de 10-14 zile înscris pe etichetă, așa că a trebuit să intervin cu noi tratamente după numai 6-7 zile”, a susținut Ana Stoica.

 

Via bine muncită are struguri!

În câmp, am stat de vorbă cu câțiva participanți. Inginerul Eugen Chiricuță deține o suprafață de aproape un hectar în zona de nord-est a județului Galați. În mica plantație are câteva soiuri nobile. În condițiile climatice și financiare ale acestui an, a efectuat cinci tratamente cu produse BASF. „O să mai fac în zilele următoare încă un tratament cu un produs cupric, cel mai probabil voi folosi fungicidul Copac, care se aplică în tratamentele specifice postflorare în doză de 2 l/ha (0,2% calculat la 1.000 l apă/ha). Este recomandat împotriva manei, dar are și un efect de întărire a membranei boabelor și, chiar dacă mai vine o grindină, o să protejeze strugurii”, ne-a declarat specialistul. 

Eugen Chiricuță a continuat spunând că: „Via care este muncită are struguri! După evaluarea mea, recolta va fi de circa 7 tone/ha. Pentru zona noastră, ar fi o producție bună. Nu cu mult timp înainte exista un patrimoniu viticol de peste 300 hectare, iar acum nu știu să fi rămas mai mult de 50-60 ha; restul e pârloagă”.

Pentru agronom, anul viticol precedent a fost un dezastru; a bătut piatra și a compromis toată recolta de struguri. A pierdut atunci ceva bani și nimeni nu l-a despăgubit. 

În Podgoria Dealul Bujorului, viticultorii au spus că, de frica hoților, vor intra la culesul viilor imediat după 1 septembrie. Mai întâi se va recolta soiul Ceasla, care, fiind mai timpuriu, dă spre coacere devreme.

 

Atenție la excorioză 

Anul acesta fiind foarte dificil, am văzut că produsele BASF au făcut față cu brio provocărilor, strugurii sunt curați, nu mai este mană acuma; am remarcat produsul Cabrio Top, care a făcut minuni în vie”, a precizat Maricel Vitănescu, producător din comuna Cudalbi, care deține și o unitate fitofarmaceutică. Acesta lucrează 2,5 ha cu soiuri de masă - Victoria și Muscat de Adda - mult mai sensibile decât cele nobile. „Am folosit produsele BASF de care sunt mulțumit, într-adevăr, au stopat atacul bolilor. Deocamdată via se prezintă bine, mana nu s-a evidențiat absolut deloc, doar un pic de făinare. Voi continua să dau ceva împotriva putregaiului cenușiu. Anul viitor, o să acord mai multă atenție tratamentelor aplicate în primele stadii de vegetație ale viței de vie și chiar înainte”, ne-a declarat Maricel Vitănescu.

Imediat după cules, spune fermierul, va face un tratament împotriva excoriozei, boală ce a apărut anul acesta cu toate că a aplicat substanțele recomandate de specialiști. Viticultorul speră să obțină de la soiul Victoria o producție în jur de 20 t/ha, iar la Muscat de Adda, circa 18 t/ha. 

 

Unde nu-i organizare, prețul este de mirare! 

Maricel Vitănescu consideră că piața strugurilor merge destul de prost, și a găsit explicația: „Probabil că suntem și noi vinovați că nu suntem organizați pentru a interveni în desfacerea organizată a rodului viilor. Producători de struguri de masă în zonă nu sunt, asta e marea problemă. Am încercat anul acesta o colaborare cu Carrefour care zice că dezvoltă un program pentru micii producători, am completat un formular și atât, nu a mai venit nimeni nici măcar să-mi facă o ofertă de preț”.

Pentru micul fermier, costul mediu pe hectarul de viță-de-vie a crescut cu mai bine de 50%, de pe urma tratamentelor, ajungând la peste 22.000 lei. Pe zona Vrancea - Dealu Mare s-ar preconiza a fi un gol de producție la strugurii de masă, ce va fi în parte acoperit cu recolta obținută în plantația lui. 

Evenimentul de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Bujoru a fost întregit printr-o degustare a două soiuri de vin - Fetească regală și Merlot ecologic - produse în unitate. De asemenea, cei prezenți în sala de festivități a stațiunii au putut savura noul soi de struguri Bujoru, cu destinație atât pentru consum în stare proaspătă, cât și pentru vinificare, omologat în acest an, ce va intra în producție începând din 2015.

 

 

 

 

BASF VA LANSA PE PIAȚĂ NOI PRODUSE 

Împotriva manei viței-de-vie (Plasmopara viticola), cunoscuta companie are disponibile produsele: Delan 700 WDG - unul dintre cele mai active fungicide de contact, Acrobat MZ 90/600 WP - un fungicid sistemic-translaminar și de contact cu acțiune preventivă, curativă și antisporulantă, Polyram DF - un fungicid de contact ce inhibă germinația sporilor și dezvoltarea tubului germinativ, și Copac - un component cupric extras din cel mai pur minereu, cu o formulare de înaltă calitate lichidă -flowable (suspensie). 

De asemenea, se remarcă produsul Cabrio Top, din gama AgCelence, un fungicid sistemic-translaminar și de contact, cu acțiune eficace împotriva manei, făinării și a putregaiului negru. În portofoliul de protecție există și Cantus, un produs dintr-o nouă clasă chimică și cu un nou mod de acțiune, cu eficacitate ridicată în combaterea putregaiului cenușiu (Botrytis cinerea), dar și produsul Fastac 10 EC - un insecticid pentru combaterea primelor generații ale moliei strugurelui (Lobesia botrana). Nu trebuie omis nici Kumulus DF - produs pe bază de sulf, cel mai utilizat în combaterea făinării viței de vie (Uncicula necator).

„În această toamnă vom avea o lansare de produse pe culturile horticole. Avem două produse: unul pe vița-de-vie și unul pe pomicultură. Vom înștiința din timp fermierii, ca să le oferim informațiile necesare și utile despre aceste noutăți”, ne-a declarat Carmen Stoica. 

Vizualizat: 1025 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!