CALENDAR VITICOL: în luna martie, viţa-de-vie se află predominant în faza de „plâns”. Ce fac viticultorii în această etapă de vegetaţie a viilor? Iată şase lucrări prioritare în podgorii în prima lună a primăverii.
Optimizarea calendarului de lucrări prin investiţa în tehnologie - digitalizare şi monitorizare (drone) - poate ajuta viticultorul la luarea celor celor mai bune măsuri tehnologice.
Specialiștii de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație (SCDVV) de la Blaj vin în sprijinul viticulturilor cu recomandări tehnologice inovative care pot fi aplicate în luna martie în toate fermele viticole ale ţării.
1. Dezgropatul se execută în arealele de cultură protejată, când temperatura nu mai coboară sub 8ºC. Lucrarea se desfăşoară după următoarele etape: executarea unei arături „la cormană”, cu răsturnarea brazdelor spre mijlocul intervalelor; scoaterea coardelor din pământ cu furca; îndepărtarea solului cu sapa din jurul butucului şi nivelarea terenului.
2. Copcitul se execută după dezmuşuroire, concomitent cu tăierea. Copca se face până sub punctul de altoire a viței, iar rădăcinile superficiale se taie de la punctul de inserție. De asemenea, se taie și lăstarii care pornesc din portaltoi, urmând ca pământul degajat să fie apoi pus la loc.
3. Controlul viabilităţii ochilor se execută înainte de tăieri. La fiecare nod se consideră „ochi mort” când mugurele principal a pierit, chiar dacă cei secundari sunt viabili.
La SCDVV Blaj, la un prim control executat în februarie, pierderile de ochi au fost cuprinse între 15 şi 20%. În aceste condiţii (cu pierderi de 20%), tăierile în uscat se fac normal, cu atribuirea încărcăturii de rod stabilită în funcție de potențialul de producție și de vigoarea soiurilor.
4. Tăierea în uscat (de formare, de fructificare, de regenerare și unele mai speciale) se execută anual, de la căderea frunzelor toamna, până la dezmuguritul din primăvară.
Atenţie, țineţi cont de durata lucrării, pentru că tăierea de rod trebuie să se termine înainte de declanșarea fazei de plâns la vița-de-vie.
Etapele de lucru ale operaţiunii de tăiere în uscat le găsiţi AICI.
5. Revizuirea sistemului de susținere (în plantațiile unde tăierile de formare sau de rodire au fost finalizate) constă în verificarea, alinierea și fixarea șpalierilor fruntași sau mijlocii, fixarea contraforțelor, întinderea ancorelor și a sârmelor duble.
6. Arătura de primăvară (martie-aprilie) are ca scop mobilizarea solului pe adâncimea de 14-16 cm. Se face mecanizat, cu plugul cultivator (PCV) echipat cu trupiţe laterale (pentru răsturnarea brazdelor către mijlocul intervalelor dintre rânduri), sau cu mijloace hipo. În cazul solurilor uşoare, pentru a preveni pierderea apei din sol, arătura se înlocuieşte cu afânarea de primăvară a solului, la adâncimea de 14-16 cm.
7. Fertilizarea. Concomitent cu arătura, se încorporează în sol şi îngrăşămintele.
CE LUCRARI URMEAZA IN LUNA APRILIE?
În luna aprilie, imediat după arătura sau afânarea de primăvară a solului, se execută sapa mare pentru mobilizarea adâncă asolului, pe rândurile de vie. Se efectuează la adâncimea de 10-12 cm, cu sapa care are lama mai îngustă. În plantaţiile cu conducerea butucilor pe tulpini, lucrarea se poate face mecanizat, cu pluguri speciale, prevăzute cu palpator.
Probleme specifice de sezon in viticultura in luna lui Prier cititi in editiile din aprilie ale REVISTEI FERMA.
Liliana Tomoiagă
Budiu Viorel
SCDVV Blaj, jud. Alba