Face la cel mai înalt nivel agricultură, comerț cu produse agricole, creșterea păsărilor, panificație sau alimentație publică. Dar cartoful a fost cultura cu care Nicolae Șerban a dat lovitura din primii ani de producție! Cum a reușit?
„Irigațiile inteligente sunt o componentă a agriculturii de precizie”,susține Bogdan Eftene, director de marketing al firmelor Netafim powered by EPRS Romania și Reinke powered by BNY Holding. În sprijinul acestei afirmații invocă realizările dintr-o fermă din zona Sascutului.
„Am hotărât să cultiv cartofi după ce am vizitat Israelul, un loc unde nu cresc cartofii. La fel se vorbește și despre zona Sascutului. Și totuși, am văzut că se poate. Eu nu sunt agronom, am devenit fermier de-abia în 2008, și, ca atare, nu am concepții înrădăcinate. Am văzut că în alte părți s-a putut, așa că am hotărât să o fac și eu!”, povestește Nicolae Șerban, proprietarul holdingului Grup Șerban.
Afacerea sa este una integrată. Se ocupă de agricultură, comerț cu cereale, plante oleaginoase și leguminoase, creșterea păsărilor, panificație, patiserie-cofetărie, alimentație publică (lanț propriu de magazine - Băcăniile Șerban), distribuție și transport. Dar producția de cartofi i s-a părut a fi un domeniu interesant, mai ales când a apărut posibilitatea de a deveni furnizor al unui mare producător de chipsuri. Ca atare, a analizat posibilitățile și a decis că se poate, chiar dacă termenii contractului, referitori la calitate, cantitate și date de predare erau stricți.
”Eu nu știu să mă vait, așa cum fac mulți dintre fermieri. Am preferat să văd cum au făcut alții și să folosesc modelele lor. Așa că am contactat specialiștii în irigații și am trecut la treabă. La cartofi putem avea o producție de minim 100 tone/ha. În același areal irigabil se pot produce și rădăcinoase. Un motiv foarte bun pentru mari producători din Belgia sau Olanda să se supere pe noi...”, punctează fermierul.
După părerea sa, cheia succesului pentru fermieri este de a se lega de marii procesatori, care au alte pârghii de a se înțelege cu retailerii.
Isaac Tsarfati este un agronom israelian care a lucrat mai bine de 30 de ani pe trei continente. A văzut de toate la viața lui. Acum este consultant la ferma Grupului Șerban. ”Poți face agricultură pe orice teren, ba chiar și fără pământ, pe tot felul de substraturi. Dar fără apă nu se poate. Inima agriculturii este apa. Și apa vine din precipitații. Dar dacă acestea nu vin, atunci trebuie să le aduci tu. Acesta este rolul irigațiilor. Iar rolul unui sistem de irigații inteligent este să aduci apă la timp și în cantitatea necesară”, consideră specialistul. La fel de important este, mai consideră el, ca sistemul să-ți permită și fertilizarea.
În ceea ce privește modul de gândire a sistemului, consideră că totul trebuie pornit de la cerințele cumpărătorului. Suprafețele, producțiile, apoi toate tehnologiile pe care le asigură trebuie proiectate în funcție de ceea ce se va vinde. Este foarte important să satisfaci exigențele clientului. Astfel, există certitudinea că vei vinde ceea ce produci.
În acest context este necesar ca sistemul de irigații să îți ofere apă la timp și în funcție de necesități. „Adică nu să ai apă un anumit număr de ore pe zi, chiar și când plouă, ci să ai apa atunci când este nevoie de ea!”, a detaliat Isaac Tsarfati.
„Un sistem performant e necesar și când umiditatea în sol e sub 65%, dar și atunci când este peste 90%”, crede Bogdan Eftene, director de marketing al firmelor Netafim și Reinke, care au realizat sistemul de irigații de la Sascut. ”Atunci când nu plouă, prin sistem aduci apă. Când este prea umed, același sistem permite aplicarea de tratamente care să prevină apariția putregaiurilor și altor boli specifice. Asta înseamnă, de fapt, un sistem de irigații modern, integrat în agricultura de precizie!”, a adăugat acesta.
Principiul nu se aplică doar la cartofi. E valabil și la porumb, de exemplu. „Având un astfel de sistem, poți urmări curba de absorbție a azotului de către plantă și să-i dai azotul atunci când are nevoie de el. Dacă îl aplici după o schemă clasică, după ce plouă mult, 35-40% din azot este levigat. Rămâi cu o plantă luxuriantă, cu multe boabe, dar care nu mai are resurse să se dezvolte în continuare”, argumentează Bogdan Eftene. Iar concluzia este una simplă: „Asta înseamnă o irigație de precizie: să poți corela nevoile plantei cu condițiile concrete, și în anii ploioși, și pe timp de secetă!”
La exploatația Grupului Șerban a fost realizat unul dintre cele mai complexe proiecte din zona Moldovei și, poate, din România, consideră atât Bogdan Zainea, cât și Dragoș Zainea, directorii celor două firme - Netafim și Reinke, care au colaborat la realizarea sistemului.
Totul a început cu o conductă subterană, de mari dimensiuni, care aduce apa dintr-un baraj aflat la mai bine de patru kilometri. Pentru fiecare porțiune de 243 ha există câte o cameră în care se presurizează apa. În primul rând este filtrată, pentru a proteja duzele de înfundare. Însă doar circa 17% din materia organică rămâne în filtre. Pentru a curăța restul, se pulverizează periodic prin instalație peroxid de hidrogen. Următorul punct prin care trece apa sunt bazinele de fertirigare, în care dozajul substanțelor se face electronic. Până la plante ajunge fie prin instalațiile de picurare, fie prin pivoți. Țevile pentru sistemele de picurare se întind la semănat, de pe tamburi uriași, apoi se strâng după recoltare.
Acest sistem este mai eficient și mai ieftin, pe termen lung. Tamburii respectivi se pot utiliza aproximativ zece ani, ceea ce înseamnă costuri mai scăzute. În sezonul trecut au încercat și sisteme sezoniere, dar acestea s-au dovedit a fi „un dezastru ecologic. Peste tot era numai polietilenă, în toamnă”, afirmă specialiștii.
Toată instalația este cuplată la un sistem independent de senzori aflați în sol și la o stație meteo autonomă. Dacă plouă, instalația se oprește automat. La fel, dacă uscăciunea e prea mare, pornește, în funcție de parametri setați în prealabil. Asta înseamnă, per total, eficiență!
un articol de
ALEXANDRU GRIGORIEV