Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Producători de RĂSADURI în spaţii protejate

Publicat: 18 ianuarie 2018 - 01:30
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

În această perioadă, producătorii de legume în spaţii protejate nu au pic de tihnă şi nici de odihnă. “De regulă, noi intrăm în solar înaintea sărbătorilor de iarnă şi ieşim taman la primăvară!”, spun mătcaşii, care parcă niciodată nu se mai satură de muncă. 

Producerea de răsaduri destinate culturilor timpurii şi chiar extratimpurii în spaţii protejate prezintă o serie de particularităţi. De aceea ne-am adresat unui cunoscut specialist în domeniu, Victor Lăcătuş, pentru a le evidenţia şi, desigur, pentru a face recomandările de rigoare. „Atenţie foarte mare de unde îşi cumpără legumicultorul sămânţa, să fie sigur că este de calitate. De cele mai multe ori este procurată din afară. Prea puţin se cultivă soiuri sau hibrizi româneşti. Trebuie să aleagă soiurile şi hibrizii calitativi, pe placul consumatorilor. Apoi trebuie să-şi aprovizioneze substratul de creştere”, ne-a declarat Victor Lăcătuş.

lacatus_b

Atenţie la turba utilizată!

De asemenea, omul de ştiinţă a subliniat că legumicultorul trebuie să fie foarte atent atunci când cumpără turba în care va semăna şi apoi va repica răsadul. „Sunt diverse sortimente de turbă pe piaţă: pentru semănat (mai bine mărunţită, fără adaosuri chimice) şi pentru repicat cu îngrăşăminte, pentru a susţine plantele până spre plantare. În cazul în care perioada de producere a răsadurilor se prelungeşte, e posibil ca plantulele să se umbrească reciproc şi să se etioleze. Mai rău este dacă substratul sărăceşte în elemente nutritive, caz în care va trebui intervenit cu fertilizări suplimentare. Radicular este mai greu, dar se pot aplica foliar fertilizanţi pentru această fază”, a susţinut Lăcătuş. Complexul foliar Forte, produs mai nou pe piaţă, conţine 15% azot, 10% P2O5, 6% K2O, plus adaos de microelemente, aminoacizi şi bor, suplimentat în mod special.

rasad_b

Mraniţa - o pătrime din volum

Mai sunt producători care-şi fac singuri substratul dintr-un amestec de mraniţă, pământ de pădure sau de grădină şi nisip. Să fie foarte atenţi în ceea ce priveşte cantitatea de mraniţă folosită. Eu nu aş recomanda ca mai mult de o pătrime din volumul respectiv să fie mraniţă. Uneori aceste mraniţe au concentraţii foarte ridicate de elemente minerale (atunci se spune că sunt foarte iuţi) şi, în final, duc la o creştere vegetativă mai lentă a plantelor”, a precizat fostul director al Institului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură şi Floricultură Vidra.

Obligatoriu, aerisirea răsadniţei!

Un alt aspect important este climatul din interiorul răsadniţei. „Întotdeauna le spun cultivatorilor ca indiferent de temperatura de afară, dimineaţa când intră în răsadniţă să o aerisească. De ce? În timpul nopţii plantele consumă bioxidul de carbon şi la un moment dat răsadniţa, fiind bine închisă, păpuşită, atmosfera poate dăuna plantelor. Sau mai sunt situaţii în care răsadniţa este încălzită cu paturi calde şi dacă nu se fac aerisiri sau în cazul în care nu se realizează un tiraj corespunzător, concentraţia de oxid de carbon poate să crească, gazul fiind extrem de toxic”, a explicat cercetătorul.

Pentru mai multe informaţii despre acest subiect citiţi în Ferma nr. 22/205 (ediţia 15-30 decembrie)

Un articol semnat de MARIAN MUŞAT

Vizualizat: 467 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării #danubedelta #delfini #sulina

Video: Calin Ene

Revista Ferma și o echipă de pasionați de turism prietenos cu mediul îți aduc zilnic delta la tine acasă și te invită, totodată, acasă în Sulina Fabuloasă, într-un inedit Drum De Deltă, un proiect de vacanță cum nu se poate mai necesar după o perioadă lungă care ne-a pus la grea încercare pe toți.

Citeste despre proiect aici: https://www.revista-ferma.ro/proiecte-ferma/drum-de-delta-vezi-si-evadezi

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?