Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Prăpăd în Grădinari. Circa 90 la sută din sere şi solarii distruse de furtună

Publicat: 30 mai 2022 - 14:19
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Mare prăpăd în comuna Grădinari, din judeţul Olt, au făcut furtuna de aseară. În câteva minute stihiile naturii s-au dezlănţuit cu furie şi au pus la pământ solariile, investiţiile şi munca unui întreg sezon. Mai bine de 150 de legumicultori din bazinul Grădinari-Strejeşti şi-au văzut culturile distruse, înainte de a fi recoltate şi valorificate. 

Parcă fluiera Cerul

 

„Spaţiile de cultură protejată din Grădinari au fost distruse aseară în proporţie de 80-90 la sută de uragan, nu de furtună sau vijelie. Mai întâi s-a auzit un muget, un şuierat de parcă fluiera Cerul şi apoi a veni potopul. Mai grav este că solariile acestor oameni nu se fac cu costuri uşoare, nu mai vorbim de producţia pe care ei o aveau, de investiţia pe care au făcut-o şi în răsad şi în culturile legumicole. Foarte mulţi dintre ei erau la faza de recoltare, erau înscrişi şi în Programul Tomata, care nu va fi realizat. În comună, cred că au fost calamitate peste 50 de hectare, pagubele ridicându-se la zeci de mii de lei!”, ne-a declarat Ion Păunel, liderul Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt.

Întrebarea pe care şi-o pune este dacă staţia antigrindină de la Drăgăşani, din apropiere, a lansat rachetele să împrăştie norii?! Ori s-a tras prea târziu, ori nu a făcut faţă situaţiei!!

prapad gradinari image_b 

O comisie judeţeană va veni să evalueze dimensiunile pagubelor

 

Legumicultorii cu solariile făcute praf şi culturile calamitate trebuie să sesizeze primăria, iar aceasta să anunţe Prefectura şi în maximum 24 de ore să se înfiinţeze Comisia judeţeană pentru situaţii de urgenţă şi să evalueze pagubele la faţa locului.

 

Sprijin de solidaritate

 

„Sperăm ca Guvernul României, Ministerul Agriculturii să găsească o sursă de finanţare cum a găsit şi pentru Ucraina pentru a ajuta legumicultorii loviţi de această nenorocire. Ei care produceau hrană pentru toţi, acuma s-ar putea să nu mai aibă hrană nici pentru ei! Şi noi, Sindicatul Producătorilor Agricoli Olt şi Uniunea Salvaţi Ţăranul Român, facem apel la colegii noştri şi la alţi din ţară să găsim o soluţie, un gest de solidaritate care să vină în sprijinul semenilor noştri greu încercaţi”, ne-a precizat Ion Păunel. 

 

 

Marian MUŞAT

Vizualizat: 690 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Plugul rotativ FALC - o soluţie eficientă pentru orice teren

Plugul rotativ FALC - o soluţie eficientă pentru orice teren

Plugul rotativ FALC - o soluţie eficientă pentru orice teren! Interviu cu Marius Mitra, reprezentat FALC în România, realizat la Agriplanta 2022

NATUREVO: „Luăm cultura de la zero și să o ducem până la momentul recoltării” Climate FieldView de la Bayer - hărți de producție cu precizie maximă în timp real AGRARIA 2022, 5-8 mai 2022, Jucu, Jud. Cluj!
Preţul îngrăşămintelor

Preţul îngrăşămintelor a crescut, ce veţi face?