Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Plin sezon de recoltare

Publicat: 06 august 2010 - 14:00
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Luna iulie în pomicultură coincide cu cea mai bogată perioadă a anului, întrucât acum se efectuează din plin recoltarea şi valorificarea fructelor de cais, de piersic, a prunelor, merelor şi perelor de vară, precum şi a arbuştilor fructiferi.

Click pe poza pentru galerie!

În paralel cu recoltarea se continuă lucrările pe care le-am prezentat pe larg în ediţiile anterioare ale revistei Ferma. Dintre acestea menţionăm tratamentele fitosanitare la avertizare în plantaţiile tinere, pe rod şi în pepiniere, precum şi lucrările manuale sau mecanice pe rând şi între rânduri, cosirea intervalelor înierbate. Pe rândul de pomi pe o bandă de 1,5 m se poate erbicida.

Fertilizarea fazială se face în funcţie de încărcătura cu fructe apreciată după căderea fiziologică din iunie, după rărirea manuală sau chimică. În cazul în care rărirea fructelor s-a executat în luna mai, la măr, păr şi chiar la piersic, fertilizarea fazială se poate efectua imediat după căderea fiziologică a fructelor (din luna iunie).

Plantaţiile pe rod se irigă, iar cele nou înfiinţate se udă prin inundare, brazde sau aspersiune. Cantităţile de apă care se administrează la hectar variază în raport cu specia şi cu vârsta pomilor.

Normarea producţiei de fructe

În această perioadă nu trebuie să uităm de normarea producţia la fructe, acolo unde încărcătura optimă a pomilor nu s-a realizat prin căderea fiziologică.

În primele 3-4 săptămâni după legat, fructele cresc destul de încet, apoi se intensifică către perioada intrării în pârgă şi a maturării fructelor. Pe măsură ce acestea se dezvoltă, sporeşte şi consumul de substanţe nutritive. Când fructele depăşesc mărimea unei alune, dar şi în fenofaza întăririi endocarpului, are loc căderea fiziologică a fructelor întârziate în creştere sau a celor cu poziţii nefavorabile.

Majoritatea soiurilor rămân, însă, supraîncărcate cu o cantitate de fructe de 2-3 ori mai mare decât normalul, în acest caz fiind necesară rărirea lor, pentru obţinerea unor fructe de calitate superioară.

Cu cât mărimea normală a fructului la maturitate este mai mare, cu atât mai largi vor fi spaţiile de pe care trebuie să se îndepărteze fructele. Distanţa corectă a fructelor rămase pe ramuri depinde de suprafaţa foliară pentru fruct, precum şi de vigoarea generală a pomului.

Pentru a produce un fruct de dimensiune mare şi de calitate bună, sunt necesare aproximativ 35 frunze sănătoase şi de dimensiuni medii. Rărirea fructelor reduce în acelaşi timp şi manopera la recoltare, precum şi pericolul ruperii ramurilor.

Cantitatea de fructe care trebuie îndepărtată de pe un pom depinde în special de mărimea şi de capacitatea lui de rodire. Dacă pomul nu poate suporta mai mult de 30-40 kg/pom (piersic), 50-70 kg/pom (măr), cantitate suficientă pentru ca fructele să se dezvolte până la mărimea dorită, rărirea se va face la distanţe fixe, respectiv la 15-20 cm de-a lungul ramurii.

Cum efectuăm rărirea

Rărirea poate fi realizată manual, mecanic sau chimic (prin utilizarea substanţelor care inhibă formarea florilor sau le distruge).

Rărirea mecanică se realizează prin utilizarea fie a unui cârlig care vibrează şi transmite vibraţiile unei şarpante, unei ramuri sau unui ax, fie a unui pieptene oscilant, care periază ramurile de rod, una după alta.

Rărirea manuală permite obţinerea unei încărcături optime şi o repartizare omogenă a fructelor prin eliminarea: fructelor duble, deformate, atacate de insecte sau boli; a celor prea apropiate; a celor situate la baza ramurii sau, dimpotrivă, la extremitatea ramurilor; fructelor de dimensiuni mici şi celor amplasate incorect: sub ramură, în interiorul coroanei. Fructele care prezintă diametrul optim în momentul intervenţiei, dacă nu sunt prea multe, se păstrează.

La încheierea lucrării, pe pom se menţin 400-600 fructe, în funcţie de vigoarea pomului.
Această lucrare costisitoare necesită 25-40 zile om/ha, dar este absolut obligatorie pentru obţinerea unor fructe de calitate.

 

ÎNCĂRCĂTURA OPTIMĂ

Calculul încărcăturii optime a pomilor se stabileşte în momentul tăierilor, când păstrăm un anumit număr de ramuri de rod sau alte formaţiuni fructifere de pe pom. Potenţialul de producţie al unei livezi trebuie să ţină seama de mai mulţi factori: soi, portaltoi, vigoare, vârsta livezii etc.

Calculul încărcăturii optime se face astfel: se împarte potenţialul de producţie estimat la greutatea medie a fructelor de la soiul în cauză, obţinându-se astfel un număr de fructe la hectar. Rezultatul, să zicem între 150.000 şi 300.000 de fructe, stabilit în funcţie de soi, de vârsta pomului etc., se împarte la numărul de pomi la hectar şi aşa se obţine numărul de fructe pe pom, care se suplimentează cu 10-20 la sută, pentru a cuprinde şi eventualele pierderi neprevăzute, posibile înaintea recoltării.

TABEL: EFECTUAREA TRATAMENTELOR

Tabel tratamente pomiculturăClick pe poza pentru galerie!

NOTĂ: Tratamentele fitosanitare se întrerup cu 10-14 zile înainte de recoltarea fructelor

Vizualizat: 622 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării #danubedelta #delfini #sulina

Video: Calin Ene

Revista Ferma și o echipă de pasionați de turism prietenos cu mediul îți aduc zilnic delta la tine acasă și te invită, totodată, acasă în Sulina Fabuloasă, într-un inedit Drum De Deltă, un proiect de vacanță cum nu se poate mai necesar după o perioadă lungă care ne-a pus la grea încercare pe toți.

Citeste despre proiect aici: https://www.revista-ferma.ro/proiecte-ferma/drum-de-delta-vezi-si-evadezi

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?