Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Pentru Cezar, cel mai lung drum a început cu primul pas

Publicat: 08 septembrie 2016 - 13:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

În localitatea gălățeană Cuca, chiar în centrul civic, lângă târgul comunal, Cezar Căruceru, un agricultor de ispravă, ce deține o suprafață de vie și ceva teren arabil, și-a încercat norocul în legumicultură.

Click pe poza pentru galerie!

„Anul acesta, mai precis pe 22 apilie, am ridicat de la A la Z un solar de 800 mp. Am muncit singur la acest proiect mai vechi al meu”, ne-a vorbit cu mândrie cultivatorul Cezar Căruceru. Pentru a-l pune în operă, producătorul agricol gălățean a adus de la munte lemn de brad, a cumpărat folie de polietilenă, instalația de picurare... De asemenea, a cărat cu TIR-ul în jur de 500 mc de pământ de pădure. Și singur, la lopata... „lui Stalin”, l-a împrăștiat în solar cum s-a priceput mai bine. În mai puțin de o săptămână, legumicultorul a slăbit câteva kilograme bune. 

Interiorul solarului l-a „mobilat” cu 2.000 fire de răsad de roșii, (Magnus F1, un hibrid extratimpuriu de mare productivitate), 430 fire de castraveți și alte câteva sute de răsaduri de ardeioase: ardei gras, capia și ardei iuți. La producerea firelor de răsad a fost ajutat de un legumicultor din Matca, cel care i-a acordat și asistența de specialitate. „Acum (la jumătatea lunii iunie a.c. - n.r.) am terminat de plivit castraveții. De mâine, intru la tomate, sper ca în patru - cinci zile să finalizez cu plivitul plantelor”, a susținut Cezar Căruceru. Marea problemă cu care se confruntă, de fapt are caracter general, este lipsa forței de muncă. Îi trebuie doi-trei oameni la lucru să zorească cu munca în spațiul de cultură protejată, dar oamenii disponibili din comună se cam codesc, motivând că „e prea cald în solar!”

 

„Activitatea de masă” e mai plăcută decât cea din solar

Legumicultorul este conștient că nu se poate munci non-stop. S-a deplasat la crâșma din sat unde știa că se mai adună unii oameni la altfel de... „treabă”, la o „activitate de masă!” „Le-am spus: «Măi, dragilor, la mine veniți cu scăunelul de acasă, lucrați câteva ore dimineața, vă asigur apă minerală, că așa e normal. Apoi vă duceți acasă și reveniți frumușel după-amiază sau spre seară când mai pălește dogoarea»”, a încercat fermierul să-i mobilizeze. În plus, la pachet, oferă și 75 de lei pentru ziua de muncă, dar și o farfurie de mâncare. Și tot n-a găsit... audiență! Nici unul din cei zdraveni de muncă nu s-au arătat prea entuziasmați de ofertă! Unii au rămas în... orizontul de așteptare. Așa că Cezar Căruceru se va urca în mașină și va merge la Moinești, în județul Bacău, să aducă forța de muncă de care are neapărată nevoie. 

 

O afacere începută cu 10 mii de euro

Și după cum spune un străvechi proverb „cel mai lung drum începe cu primul pas”, Cezar Căruceru a cheltuit până acum vreo zece mii de euro în această afacere. El este optimist și speră să-și amortizeze investiția în cel mai scurt timp. După socotelile lui, va ieși pe piață cu prima recoltă undeva spre sfârșitul lunii iulie.

„Anul viitor voi mări suprafața de solar în extravilan, unde mai dețin un teren în suprafață de un hectar și jumătate. Aici, la noi, în comună, nu prea există tradiție în legumicultură. Apa se găsește la mare adâncime. Eu am privilegiul de a fi amplasat solarul în apropierea pârâului ce trece prin sat. Vreau ca exemplul meu să fie preluat și de alți locuitori din Cuca”, ne-a destăinuit la finalul discuției Cezar Căruceru. 

 

 

 

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.15(176) 1 - 15 septembrie 2016

Vizualizat: 697 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!