Murele destinului sau cum transformi pârloaga în rai horticol

O fermă horticolă întinsă pe câteva hectare, în marginea unui mare oraş, reşedinţă de judeţ, şi la câţiva paşi de o şosea naţională, nu găseşti oriunde. O astfel de plantaţie se află în Buzău şi este deţinută de Marian Tudor, de profesie inginer... metalurg şi IT-ist, care a învăţat din mers cum să îngrijească murul, zmeurul şi căpşunul, dar şi cireşii şi merii care fac casă bună cu arbuştii.

Butaşii călători

Cu peste zece ani în urmă, terenul era cultivat cu porumb şi se afla în proprietatea unui cetăţean din comuna Verneşti. Inginerul a pus ochii pe teren şi l-a cumpărat, în ideea că poate construieşte o casă de vacanţă, chiar dacă pe atunci era aici câmp gol, fără construcţii. După ce a devenit proprietar cu acte în regulă, inginerul a făcut o călătorie în Olanda, ca să participe la o petrecere dată de un foarte bun amic. Între două pahare cu wiskey, Marian a aflat despre o mare plantaţie de mur, care i-a stârnit curiozitatea. La noi, pe vremea aia, încă nu proliferaseră plantaţiile de mur şi zmeur, erau afaceri izolate, ale unor temerari. Inginerul a cerut amănunte despre soiuri, despre tehnica de cultură şi caracteristicile fructelor. În cele din urmă, a luat decizia să rişte: a cumpărat aproape 3000 de puieţi de mur, expediaţi din Olanda în România, şi i-a plantat în două zile, îmbinând utilul cu plăcutul. ”Am plantat, am făcut grătar, l-am udat cu un pahar cu vin, aşa am înfiinţat plantaţia”, îşi aminteşte Marian.

Plante care se cer îngrijite

Privesc murii, tăiaţi regulamentar, agăţaţi de sârma întinsă între şpalieri. Îşi trag sevele din pământul fertil, pregătiţi pentru un nou sezon, al cărui apogeu va însemna fructificaţia bogată, când verdele intens devine fundal murelor negre, strălucitoare. Sunt mure ale destinului, fiindcă din ziua aceea, când inginerul metalurg şi IT-ist deopotrivă a decis să devină horticultor, viaţa lui a curs de la un an la altul înrâurită de aceste plante, care se cer îngrijite. A căutat să le asigure apa necesară, scoasă din pământ, cu motopompa, ca să nu stea la mila cerului. A ales cele mai bune substanţe hrănitoare şi cele mai bune tratamente, dar e prudent în aplicarea acestora, fiindcă vara, grădina lui se umple cu copii aduşi de părinţi să culeagă şi să se bucure de savoarea fructelor.

10 tone la hectar
Apoi, când soseşte ziua culesului, trebuie să caute muncitori, dar şi clienţi. ”Mereu e ceva de făcut aici”, spune Dana, soţia lui Marian. Inginerul o completează: ”am avut şi 30 de oameni la cules. De pe un hectar poţi obţine 10 tone de mure”.

Primele produse procesate

De anul trecut, Marian Tudor derulează un proiect ambiţios: construirea unei unităţi de procesare, pentru îndeplinirea căruia a accesat şi bani europeni. Sigur, birocraţie multă, controale, paşi înainte şi înapoi, dar proiectul prinde contur şi inginerul speră ca la finalul anului să obţină primele produse: gemuri şi dulceţuri, marmeladă, batoane din fructe, etc. Făbricuţa va procesa şi fructele aduse de producătorii din jur. De fapt, inginerul se aşteaptă să dinamizeze horicultura şi pomicultura din împrejurimi: ”sunt mulţi fermieri care nu au unde vinde fructele, se chinuie. La hypermarket e greu să ajungi, iar când ajungi, îţi vezi uneori marfa refuzată. Ba că nu e coaptă, ba că e prea coaptă. Eu vând şi acolo, dar am avut şi surprize neplăcute. Noroc că am deja un spaţiu cu frig controlat, am îngheţat fructele în caserole, ca să nu le pierd”.

Grădina amatorilor de fructe

Privesc în jur rândurile de mur, de zmeur şi de aronia, dar şi pomii plantaţi din loc în loc. Spre capătul grădinii se află rândurile de căpşun, sub folie neagră. Compar această grădină cu terenurile din împrejurimi, care aşteaptă vreun plug să le brăzduiască pentru boabele de porumb sau cine ştie ce vor mai cultiva proprietarii. Contrastul e izbitor între grădina aceasta plină de arbuşti roditori şi vecinătatea golaşă, mărginită spre răsărit de lunca nisipoasă a Buzăului, iar spre nord de dealuri înalte. Inginerul Tudor Marian, venit dinspre industrie spre agricultură, a reuşit să creeze aici o operă horticolă. Vara, este aici un veritabil pelerinaj al amatorilor de fructe proaspete, drupe şi polidrupe dulci şi zemoase. Vin familii cu copii să se bucure de savoarea murelor şi a cireşelor, dar şi de aerul îmbietor al grădinii. Porţile sunt deschise, doritorii îşi culeg ce şi cât poftesc, plăcerea fiind mult mai mare decât atunci când cumpără fructele de la tarabă sau din hypermarket.

Făbricuţa speranţei

Alături de plantaţie, se află unitatea de procesare, miza cea mai puternică a investiţiei din Ferma Tudor. Funcţionarea acesteia ar putea contribui la dezvoltarea horticulturii şi pomiculturii în împrejurimi. Mulţi tineri din satele Buzăului au plecat la muncă în străinătate, lăsând de izbelişte grădinile părinţilor şi bunicilor lor. Unii dintre aceşti tineri, dacă s-ar întoarce şi ar cultiva din nou grădinile lor, ar avea un loc unde să-şi vândă recolta. O făbricuţă de procesare a fructelor are şi acest rol de înviorare a agriculturii locale.

un articol de
STELIAN RĂDESCU