Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Măsuri de întârziere a înfloririi pomilor în condiţiile anului 2005

Publicat: 06 martie 2008 - 15:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

În decursul unui an, pomii şi arbuştii fructiferi trec prin două stări:

• starea de vegetaţie care începe de la umflarea vizibilă a mugurilor şi până la căderea frunzelor;

• starea de repaus relativ când funcţiile fiziologice sunt reduse la minim şi ţine de la căderea frunzelor până la dezmugurit.

Click pe poza pentru galerie!

Starea de repaus a pomilor şi arbuştilor fructiferi

Starea de repaus relativ se manifestă sub două forme:

• repausul profund sau obligatoriu - ţine din noiembrie până la mijlocul sau sfârşitul lunii ianuarie, perioadă în care pomii nu pornesc în vegetaţie chiar dacă temperaturile medii zilnice depăşesc pragul biologic de 6-8oC;

• repausul facultativ sau forţat în care pomii îşi declanşează vegetaţia dacă temperatura aerului depăşeşte pragul biologic astfel ei devenind foarte sensibili la gerurile şi la îngheţurile târzii.

Iarna acestui an, ca de altfel şi toamna au fost călduroase, lipsite de zăpadă fapt ce a scurtat repausul profund şi ne aşteptăm ca în luna februarie să se declanşeze vegetaţia dacă temperaturile permit acest lucru.

Din observaţiile noastre făcute în livada Staţiunii Didactice Timişoara până în prezent (20-25 ianuarie) nu există pericolul dezmuguririi nici chiar la cais, specie care are repausul cel mai scurt.

Alte specii cu repaus scurt şi la care ar fi pericolul de pornire în vegetaţie mai repede sunt: piersicul, cireşul, unele soiuri de păr şi prun.

Temerile foarte mari, chiar alarmante făcute de unele persoane (probabil neavizate) nu se confirmă.

 

Ce putem face ca să prelungim repausul şi să întârziem înfloritul?

Din păcate aceste măsuri sunt limitate, dar există unele măsuri destul de uşor de aplicat şi cu rezultate satisfăcătoare.

Stropirea pomilor (trunchiul şi coroana) cu lapte de var (soluţie de oxid de calciu) destul de concentrat în care se mai adaugă şi aracet pentru o mai bună aderare şi evitarea spălării, are menirea de a combate radiaţiile calorice (deci pomii se încălzesc mai puţin în zilele cu soare) şi astfel înfloresc cu 5-6 zile mai târziu.

Pentru a nu executa un tratament special în acest scop recomandăm ca tratamentele să se facă cu zeamă bordeleză 1,5-2% bine neutralizată, chiar o supradozare de var pentru a crea culoarea albă a coroanei şi trunchiului. În acest caz combatem moniliozele, băşicarea frunzelor la piersic, Taphrina deformans la prun şi rapănul la măr şi păr.

Întârzierea tăierilor amână înfloritul cu câteva zile întrucât bogăţia de muguri de rod secătuieşte într-o oarecare măsură pomul în substanţe plastice astfel că dezmuguritul şi înfloritul au loc ceva mai târziu.

Tratamentele chimice cu ALAR-85 (2000-3000 ppm) produc întârzierea înfloririi cu câteva zile.
Tratamentele chimice cu clorură de clorcolină (CCC) sau Cycocel au de asemenea efect de întârziere a înfloririi pomilor.

Literatura de specialitate recomandă de asemenea şi produsul Ethrel în concentraţie de 150-300 ppm aplicat din toamnă sau chiar în timpul iernii produce de asemenea o întârziere a înfloririi. De fapt acest produs este mult mai recomandat pentru uniformizarea coacerii la cireşe şi vişine în vederea recoltării mecanizate şi la rărirea fructelor la prun, cais şi piersic.

Măsurile recomandate mai sus nu sunt miraculoase dar fac mult mai mult decât să aşteptăm cu mâinile încrucişate devansarea înfloritului şi apoi efectul distrugător al brumelor şi îngheţurilor târzii.

Fiecare pomicultor va alege din măsurile recomandate pe acelea care-i sunt mai la îndemână; desigur mai ieftine şi mai uşor de aplicat sunt tratamentele cu soluţie de oxid de calciu sau tratamentele cu zeamă bordeleză puternic neutralizată.

Sperăm ca aceste măsuri cât şi o evoluţie normală a factorului termic în această primăvară vor fi favorabile înfloririi abundente şi legării unui număr mare de fructe - premise ale recoltelor bogate.

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 1(33)/2005 

Vizualizat: 4963 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agromalim 12 - 15 septembrie 2019 Case IH - Sistemul AFS Harvest Command
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?