În ziua când am am ajuns în Matca, miercuri 30 mai 2018, Costache Radu recoltase o tonă de ardei gras şi o dusese la piaţa de gros din comună.
A obţinut un preţ de 5 lei kilogramul, cam tot atâta cu cât vânduse anul trecut pe vremea asta. Fusese al treilea cules, realizat cu o echipă formată din cinci oameni harnici. Legumicultorul are cultivate pe circa 30 de ari 9.000 de plante, din hibrizi de ardei performanţi. Este o producţie bună care va fi strânsă până toamna târziu.
Programul de tomate realizat cu brio
„Aştept în această după-amiază o delegaţie din Olanda care, împreună cu reprezentanţii companiei Seminis, va evalua lotul cu cei 47 de hibrizi de tomate aflaţi în testare. Apoi, voi începe recoltarea pentru a realiza Programul de tomate până la 15 iunie. Am cultivat 11 ari de pe care scot până la 5 tone de roşii. Pe piaţă la en gros, preţul este încă unul rezonabil, de 3,5 lei/kg, atât ca să ne rămână şi nouă ceva profit”, susţine legumicultorul.
Un soi de aur - fasolea Aurie de Bacău!
Lui Costache Radu cultura de fasole îi aduce cel mai bun venit. Iese cu ea pe piaţă printre primii şi este cea mai rentabilă cultură din ultimii ani. Pe o suprafaţă de 4.300 mp a pus soiul Aurie de Bacău. Producţia a fost mai puţină ca anul trecut, cu vreo 30-40 la sută, dar a compensat preţul. Cu câteva zile în urmă a vândut cu 10 lei kilogramul, acum preţul a scăzut la 6 lei/kg. Recoltează cu oamenii pe care îi găseşte disponibili cam 2,5-3 tone la săptămână. Fasolea îi mai dă de treabă cam până la jumătatea lunii iunie.
Acasă, în gospodărie, mai are 10 ari de teren cultivat cu vânătă. Cam la o săptămână şi jumătate culege o tonă-două şi vinde la un preţ bunişor: 4-4,5 lei per kilogram.
Un simpozion anunţat
În solar, a semănat deja, roşii pentru cel de-al doilea ciclu; la sfârşitul lunii august va organiza un simpozion la care vor fi invitaţi legumicultori din zonă, aşa cum fusese şi anul trecut.
De asemenea, mai are în câmp aproape un hectar de ardei capia. Răsadurile, plantate în urmă cu două săptămâni, sunt înflorite. S-a făcut palisarea culturii şi s-a întins plasa de umbrire pentru protecţia solară. Aprovizionarea cu apă este realizată din puţuri forate şi instalaţie de irigare prin picurare.
Cultivatorul de legume ne spune că a avut oferte de castraveţi, dar nu cultivă, aşa cum nu cultivă nici pepeni. De ce? Pentru că va ieşi pe piaţă cu două săptămâni în urma producătorilor din Dăbuleni şi nu rentează.
„Avem un sezon legumicol bun!
„Pot aprecia că avem un sezon legumicol bun, mulţumim lui Dumnezeu, preţurile obţinute la comercializare acoperă cheltuielile făcute, cu toate că am avut consum mai mare cu 30 la sută de cosc pentru încălzirea solariilor. Luna martie a fost cea mai grea din ultimii 10 ani, am avut preţ de vreo 10 zile două valuri cu ger de minus 14 grade C, cu vânt puternic”, afirmă Costache Radu.
Nici cu un milion de lei vechi pe zi nu se găsesc muncitori!
Costache Radu lucrează o suprafaţă totală de 9.000 mp, modulată în trei solarii. Anul acesta are în testare un număr de 60 de hibrizi de tomate de la două companii furnizoare, 10 de ardei şi trei de vânătă. În fiecare an produce peste 70 mii de fire de răsad pentru speciile de legume cultivate.
Nu se mai duce aiurea în ţară cu marfă proaspătă, timpul nu-i mai permite. E mult de lucru în solar şi are mare nevoie de braţe de muncă. Marea problemă este că nu găseşte oameni cu ziua la muncă. Are nevoie de 10 lucrători şi nu are de unde să-i ia. Le poate oferi cazare şi până la 100 de lei pe zi, plus două mese, băutură şi un pachet de ţigări, cu o pauză de masă de aproape o oră. Anul trecut, ziua muncă se mărginea la 80 de lei.