În condiţiile anului 2020, s-a manifestat seceta pedologică (regim termic excedentar în intervalul vară-toamnă pe fondul unor resurse hidrice reduse), cu repercusiuni asupra creşterilor vegetative şi prin fenomene de uscare parţială sau chiar totală a butucilor de viţă de vie, fapt ce a condus la apariţia unui număr mare de goluri în plantaţiile viticole pe rod.
În aceste condiţii este necesar ca în primăvara anului 2021 în plantaţiile viticole afectate de secetă să se aplice tăieri speciale de refacere a potenţialului productiv al butucilor afectaţi. Tăierile se vor executa diferenţiat în funcţie de forma de conducere practicată (joasă, semiînaltă sau înaltă) şi de gradul de afectare a butucilor de viţă de vie.
Ca o regulă generală, se impune ca la executarea tăierilor de rodire în plantaţiile viticole afectate de secetă să se lase o sarcină de rod mai redusă, armonizată cu vigoarea butucilor, în scopul redresării potenţialului vegetativ şi productiv al acestora.
În cazul plantaţiilor clasice, la care viţele au fost conduse în formă joasă, tăierile de refacere vor consta în reducerea încărcăturii de rod prin scurtarea lungimii coardelor şi sporirea numărului cepilor de înlocuire. Dacă din cepii de înlocuire nu apar lăstari se vor ciupi lăstarii care apar pe butuc din ochii dorminzi, când aceştia ajung la 4-5 frunze, pentru a se asigura elementele de rod pentru anul următor.
sursa foto: canva.com
În cazul formelor de conducere pe tulpini (semiînalte sau înalte) tăierile de refacere se vor realiza diferenţiat, în funcţie de gradul de afectare al butucilor de viţă de vie. La formele de conducere în cordon bilateral, în situaţia în care cordoanele s-au uscat parţial acestea se pot reface “din mers”.
Tăierile de refacere sau de rodire se vor executa în mod obligatoriu în perioada de repaos vegetativ, înainte de declanşarea plânsului viţei de vie, pentru a se evita pe cât posibil pierderile de apă din rezerva butucilor.
De asemenea, se va ţine cont ca rănile rezultate la tăierea în uscat să fie cât mai mici şi mai puţine.
Mulţumim pentru informaţii Elena Brânduşe, ICDVV Valea Călugărească