Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

La ferma lui Li Ke Xing

Publicat: 26 august 2018 - 21:03
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Rulez cu vreo 40 km/h, pe o şosea care traversează câmpurile Ilfovului, undeva prin nordul comunei Brăneşti. Tocmai am lăsat în urmă satul Piteasca, situat între o pădure şi o baltă, şi mă îndrept spre Şindriliţa, pe unde trece E85, când observ în dreapta câteva solarii şi o baracă...

... Să intru, să nu intru? Mă hotărăsc să cercetez locul şi virez pe un drumeag pietros, printre arături jilave şi brazde acoperite cu folie grea. Dintre mormane de deşeuri din plastic (bucăţi otova de celofan, sârme şi bucăţi de ţevi de irigat) se iţeşte un bărbat mărunţel şi negricios, cu haine jerpelite, aflat pe picior de plecare. ”Cine-i proprietar aici?”, întreb. ”Un chinez”, primesc răspunsul. ”Aveţi un număr de telefon?”, insist. ”Chinezul e aici”, îmi spune omuleţul care se întoarce din drum şi bagă capul prin uşa întredeschisă a bărăcii, strigând: ”Li, ieşi, mă, te caută un domn”. Parchez maşina şi în scurt timp mă trezesc în faţă cu chinezul, un bărbat scund, cu şapcă neagră pe cap, îmbrăcat simplu şi cu tălpile goale vârâte în nişte papuci obţinuţi prin tăierea unor cizme din cauciuc. Mă prezint, îi înmânez revista Ferma şi am nevoie de câteva minute ca să-l fac să priceapă de ce îl vizitez. Omul nu a mai avut de-a face în viaţa lui cu un reporter, iniţial a crezut că sunt reprezentantul unei companii care vinde seminţe şi pesticide.

La ferma lui Li Ke Xing

Un scurt moment ortografic
Baraca, ridicată din panouri, e înconjurată de mormane de lăzi din plastic, de noroaie frământate de picioare şi de băltoace rămase de la ultima ploaie. Terenul e o fâşie lată de câţiva zeci de metri şi lungă de câteva sute, învecinată cu două tarlale folosite de un fermier pentru cultura mare. Pământ mult, pe care chinezul a construit câteva solarii. Îi cer o masă şi un scaun, ca să pot nota în agendă. Fermierul intră în baracă şi revine imediat cu o măsuţă din plastic, pentru copii. O fizeaxă în pământul reavăn, aduce şi două scăunele şi ne aşezăm, faţă în faţă. În uşa unei alte bărăci, din imediata apropiere, un bărbat şaten şi zvelt, îmbrăcat într-o salopetă albastră, meştereşte nu ştiu ce. E Aurel, angajatul chinezului.
”Cum vă numiţi?”, îl întreb pe fermierul sosit de la mii de kilometri depărtare. ”Li că”, aud eu. Notez ”Li că”, dar interlocutorul meu, care vede ce scriu, îmi semnalează că am scris greşit. Îi pun pixul în mână şi îi întind agenda să-şi scrie numele corect: Li Ke Xing. La cererea mea scrie şi numele provinciei şi al localităţii de provenienţă: Shan Dong, Wei Fang.
Li Ke are 53 de ani şi a venit în România în anul 2000. E căsătorit cu o româncă, vânzătoare la magazinul lor din Bucureşti. Li s-a apucat de legumicultură în marginea satului Piteasca în 2006. E asociat cu ”cineva” care, din câte înţeleg, ar fi proprietarul terenului. Chinezul nu intră în detalii, iar eu nu insist. Îmi spune numai că suprafaţa terenului e de 3,5 ha. Cultivă aici varză, salată, fasole, castraveţi şi pătrunjel. Soiuri chinezeşti, fiindcă Li îşi aduce seminţele din ţara natală. Nu foloseşte nici o sămânţă de pe piaţa autohtonă. Salata e salată chinezească, pentru conaţionalii lui stabiliţi deja în număr mare în Bucureşti. Mai cultivă şi ţelină, şi ceapă verde, dar puţine tomate.

La ferma lui Li Ke Xing_b

Legume şi frontiere
Li se bucură în România de ”aerul curat, apa bună şi de pământul fertil”, dar nu-i place că sunt multe reguli şi multe controale şi, mai ales, e nemulţumit că agricultura e impozitată. În schimb, în China, mă asigură el, ”cei care produc fructe şi legume nu sunt impozitaţi”. Aurel, angajatul lui, atent la discuţia noastră, intervine din pragul celeilalte bărăci: ”Primăria, astă iarnă, când au fost ninsorile alea, nu l-a ajutat şi pe el cu ceva, n-au trimis un utilaj să dea zăpada la o parte din drum”. Li nu este de acord cu această acuză: ”Asta nu e treaba primăriei, e treaba noastră”. Chinezul mută conversaţia la nivelul comerţului mondial: ”Oraşul de unde vin eu e înconjurat de sere. Locuitorii muncesc în acele sere de unde pleacă legume în Coreea de Nord, în Rusia. Voi importaţi roşii din Turcia”. Îi spun că Ministerul Agriculturii de la noi a luat măsuri ca să reducă importurile, plătind cultivatorii de tomate cu 3000 de euro pentru numai 2 tone de roşii produse în solar şi livrate pe piaţă până la 15 iunie. Nu mai precizez că importurile nu numai că nu au scăzut, dar chiar au crescut. Consider că asta e o problemă mult prea românească pentru a o dezbate cu un chinez, însă îl întreb de ce nu a aplicat şi el pentru acel ajutor de minimis. ”Cred că nu v-ar fi fost greu să produceţi în solariile dvs. şi să vindeţi două tone de roşii”, îl provoc pe chitai. ”Trebuie facturi ca să primeşti banii, de unde să iau eu facturi?”, îmi răspunde. Apoi continuă: ”Dacă livrez la piaţa de gros, nu-mi dau facturi”.

La ferma lui Li Ke Xing_b

O extraordinară putere de adaptare
Pentru terenul agricol, chinezul primeşte 100 de euro/ha, subvenţie anuală. Deţine un tractoraş mic ca o jucărie, Pasquali 956, o motosapă, iar marfa o transportă la Bucureşti cu un autoturism Megan. ”Lumea zice că are bani, dar nu are, fiindcă şi cheltuieşte mult. Şi nu-l ajută nimeni”, îmi descrie Aurel, din pragul celeilalte bărăci, situaţia financiară a patronului său originar din provincia Shan Dong.
Ne ridicăm de pe scaune şi pornim pe o potecă de la marginea tarlalei spre solariile dinspre pădure. Sunt construite unele din lemn, altele din elemente metalice. Intrarea e scundă, mă aplec şi arunc o privire în interior. Postaţe de pământ întors alternează cu postaţe cultivate cu pătrunjel. Apa pentru plante e scoasă dintr-un puţ adânc de 48 de metri. La capătul solariilor persistă încă nămeţi de zăpadă rămaşi de la ultima ninsoare. Zăpada e gălbuie, ca presărată cu polen. Iau o mână şi o frământ. Îi explic lui Li că atunci când a nins peste Bărăgan, au ajuns aici şi nori de praf din nordul Africii şi grăunţii de nisip s-au amestecat cu fulgii de nea. Omul se minunează sincer, apoi ţine să spună că în Africa sunt companii chinezeşti care construiesc drumuri, iar localnicii îşi fac case din banii câştigaţi pe şantier. O fi Li Ke Xing un legumicultor de lângă Piteasca, ţinându-şi tălpile goale în nişte papuci din cauciuc, dar ţara de unde vine el e o mare putere economică şi construieşte şosele în Africa! El spune ”la noi” când se referă la patria lui de origine. Ar fi trebuit să-l întreb ce anume l-a adus pe meleagurile noastre, dacă în ţara lui e minunat, fiindcă legumicultorii nu plătesc taxe şi impozite, dar ştiu că asiaticii nu agreează astfel de întrebări, mai ales de la cineva abia cunoscut. Oricum, Li e în felul lui un temerar. Munceşte cot la cot cu zilierii, cară legumele la Bucureşti şi aşteaptă câştigul. Cam tot asta fac şi fermierii noştri, dar Li activează într-o ţară străină şi dovedeşte o extraordinară putere de adaptare.

La ferma lui Li Ke Xing_b


„ZIDUL CHINEZESC” AL BIROCRAŢIEI ROMÂNEŞTI
Li atinge în discuţie tema birocraţiei de pe la noi. ”Aici îţi trebuie zeci de acte. Au venit pe capul meu tot felul de funcţionari să vadă cum fac eu ferma. O mie de condiţii. La noi - în China, n.n. - sunt parcuri de panouri solare şi curentul electric este livrat direct în sere. Afară sunt iarna -15 grade, dar în sere e cald, nu e îngheţ. Aici, oamenii de la ţară nu au putere, nu au bani”, compară Li lucrurile. Aurel sare din nou: ”Măcar să-ţi dea şi ţie primăria ceva îngrăşăminte, bălegar”. Li iarăşi nu e de acord: ”Asta e treaba noastră, a agricultorilor”.

La ferma lui Li Ke Xing_b
Chinezul e nemulţumit că nu găseşte mână de lucru. Îl are pe Aurel, un brăilean sosit prin părţile Ilfovului cu ani în urmă, după ce a lucrat ca cioban. Mai vine un localnic din Piteasca, omuleţul care m-a îndrumat adineauri. În rest, se plânge Li, nu prea mai are pe cine conta: ”Nu le place munca. Cică e vânt în câmp. Vin o zi, două, apoi gata, pleacă. Asta e cea mai mare problemă a mea. Nu găsesc muncitori”. Asta e nu numai problema lui Li, trebuie să recunoaştem.


Un articol publicat în revista Ferma nr. 8/213 (ediţia 1-14 mai 2018)

 

Vizualizat: 1700 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Vest Tract la Agromalim 2019 Vaderstad la Agromalim 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?