Kwizda
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

IAŞI: Un sfert din solariştii înscrişi au renunţat la programul TOMATA!

Publicat: 28 noiembrie 2017 - 11:33
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Agricultura judeţului Iaşi nu se distinge printr-o dezvoltare puternică a sectorului de producere a legumelor, deşi suprafaţa de legume de câmp şi solarii este de 10.419 ha.

Astfel, dacă analizăm programul de cultivare a tomatelor în spaţii protejate, la nivelul judeţului Iaşi şi-au depus dosarele de înscriere un număr de 117 fermieri, din care au fost declarat eligibili 78. Diferenţa este dată de faptul că 12 dosare analizate de funcţionarii direcţiei agricole ieşene au fost respinse pe motiv că nu au îndeplinit criteriile de eligibilitate  din program, iar un număr de 27 de fermieri au renunţat la competiţa la finalul căreia primeau cei 3.000 de euro de la Guvernul României.

Defalcat, în ciclul I, (termen 15 iunie) la Direcţia pentru Agricultură a judeţului Iaşi au fost 41 de fermieri înscrişi, 14 dosare analizate au fost eligibile, două respinse ca neeligibile, 25 de legumicultori au renunţat, în timp ce 14 dosare se află la plată, suma decontată fiind de 42.000 euro.  

Pentru ciclul al doilea de producţie a tomatelor de solar (termen 20 decembrie) situaţia este următoarea: s-au înregistrat în program 76 de dosare, din care 63 eligibile, 10 neeligibile, doi producători au renunţat, un dosar este în verificare, în timp ce alte patru sunt în curs de decontare a sumelor de bani.

Programul guvernamental privind cultivarea tomatelor în spaţii protejate are drept scop reducerea importurilor şi asigurarea consumului din producţia internă. Condiţiile de înscriere în program: minim 1.000 mp spaţii protejate, două tone de tomate valorificate cu factură şi susţinerea financiară este de 3.000 euro anual.

tomate_b

Vizualizat: 667 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Pariul unui tânăr fermier, Cătălin Alb

Pariul unui tânăr fermier, Cătălin Alb

Deşi are numai 24 de ani, Cătălin Alb a acumulat destulă experienţă la ferma pe care o administrează împreună cu tatăl său, în localitatea Şeitin din judeţul Arad. Lucrează 90 de hectare, marea majoritate luate în arendă, şi creşte 40 de vaci pentru lapte. La vârsta de 11 ani a urcat pentru prima oară într-un tractor, dar marea sa pasiune este zootehnia.

Redactor: Liviu Gordea
Imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sub media europeană la consumul cărnii de porc Intermediarii fac legea şi peste Prut
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?