Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Greşeli de evitat la plantările de toamnă

Publicat: 23 noiembrie 2020 - 10:57
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Se spune că toamna ”se prind” mai toţi pomii, însă pentru reuşită trebuie respectate anumite reguli de aur, indiferent de mărimea livezii sau de anotimpul în care se face plantarea.

un articol de
PETRONELA COTEA MIHAI
redactor Radio România Iaşi

În condiţiile în care, în ţara noastră, beneficiem de perioade îndelungate şi călduroase de toamnă, cu aport suficient de precipitaţii, pentru a se realiza un contact bun al rădăcinilor cu solul, specialiştii recomandă plantarea pomilor toamna. Iată ce ne sfătuieşte Florin Acatrinei, pepinierist cu o activitate de peste 40 de ani, inclusiv în cercetarea de profil, în cadrul Staţiunii Pomicole Bacău.

 

Perioada optimă de plantare

 

Pomii pot fi plantaţi începând cu luna noiembrie şi până când solul va îngheţa, uneori acest lucru întâmplându-se chiar şi în ianuarie. Șansele de reuşită sunt sporite inclusiv de faptul că, pe fondul umidităţii asigurate de ploile de toamnă, după plantare, rădăcinile continuă să fie active, vindecându-şi rănile şi chiar extinzându-se.

plantari de toamna 1_b 

 

7 aspecte la care să fii atent


1. Dimensiunea livezii
• Când se înfiinţează o plantaţie în sistem intensiv, plantarea propriu-zisă trebuie să fie precedată de arăturile adânci şi de desfundarea terenului, cu mijloace mecanice de lucru.
• Dacă suprafaţa este mică, se recomandă ca gropile în care se va introduce materialul de plantat să fie destul de mari. Dar, atenţie, dimensiunea gropii depinde foarte mult de fertilitatea terenului, ceea ce presupune că există în mod obligatoriu o cartare agrochimică.

2. Starea de fertilitate a solului.
• Pe solul slab fertil, vom efectua gropi de 1 m/1 m şi cu o adâncime de 70-80 cm, creând posibilitatea de a pune în groapă o anumită cantitate de pământ fertil şi îngrăşăminte organice sau chimice, astfel încât pomul să dispună de suficient spaţiu de nutriţie şi să îşi poată lua un start bun, pentru o dezvoltare pe măsura aşteptărilor. • Pe solurile cu fertilitate medie spre bună, gropile e bine să aibă dimensiunea laturilor de 50-60 cm, la fel ca şi adâncimea lor.

3. Atenţie la administrarea îngrăşămintelor! Indiferent că este vorba despre un sol cu o fertilitate peste medie, la fundul gropii se aplică un strat de 20-30 cm de pământ negru, fertil, precum şi a unei cantităţi minime de îngrăşământ NPK. ”Aş recomanda îngrăşăminte chimice NPK 16/16/16, precum şi microelemente, dar nu mai mult de 50-60 gr într-o groapă, deoarece putem arde pomul. Dacă dispunem de gunoi de grajd fermentat sau de compost fermentat, este cu atât mai bine să îl adăugăm în acel strat de pământ negru, aşezat la fundul gropii”, explica Florin Acatrinei.

4. Adâncimea de plantare. Ulterior, după o fasonare prealabilă, rădăcinile mai groase fiind scurtate undeva la 15-20 cm şi cele mai subţiri la 7-8 cm, aşezăm pomul în groapa deja pregătită, cu punctul de altoire la nivelul solului. ”Această poziţie a pomului poate reprezenta un mic secret al reuşitei, în sensul că trebuie respectată adâncimea la care pomişorul a crescut în pepinieră. Nu trebuie plantat nici mai adânc, dar nici cu altoiul mult deasupra solului, deoarece apare riscul ca rădăcina pomului să nu mai beneficieze de acelaşi regim de aer pe care l-a avut în pepinieră şi va apărea stresul. După ce pomul a fost introdus în groapă, se trage pământ peste rădăcină”, atenţiona Florin Acatrinei.

5. Gestionarea apei din groapa de plantare este un aspect deosebit de sensibil în primele etape ale plantării. ”Unii fac greşeala că, înainte de introducerea în sol a materialului de plantat, toarnă apă în groapă şi apoi calcă terenul sau, o altă greşeală este aceea că, după ce introduc pomul în groapă, toarnă apă şi apoi calcă pământul. Trebuie ca pământul să fie călcat înainte de a turna apa, pentru că rolul apei este de a umple spaţiile goale şi chiar este recomandat a se adăuga apă, inclusiv dacă pământul este umed. Dar, mare atenţie, pământul nu se mai calcă după ce a fost turnată apa, deoarece se distruge structura solului şi, din start, în jurul rădăcinii pomului se creează condiţii nefavorabile. Tocmai de aceea, se recomandă inclusiv fasonarea înainte de plantare, astfel încât rădăcinile să nu se dezvolte în jurul pivotului, ci să se extindă radial”, menţiona specialistul.

6. Mocirlirea. Un alt secret al asigurării unor bune condiţii de dezvoltare a rădăcinilor este acela că mocirlirea acestora trebuie făcută chiar înainte de plantare şi nicidecum nu trebuie făcută greşeala de a introduce mocirla în groapă.

7. Muşuroirea. După plantarea pomului, deasupra altoiului, se face un muşuroi de aproximativ 30 cm, care, pe perioada de iarnă, va proteja rădăcina, aceasta fiind amplasată încă la o adâncime destul de redusă (20-30 cm) şi fiind supusă riscului de a fi afectată de îngheţurile de peste iarnă.
Pe perioada rece, este esenţial ca pomii să fie protejaţi împotriva rozătoarelor.

plantari de toamna 2_b 

 

Intervenţii în primul an după plantare

 

  1. În primăvară (aprilie-mai), e bine să se intervină cu primul udat. În primul an după plantare sunt obligatorii minimum două-trei udări, cu desfacerea muşuroiului şi remuşuroit, acest strat fiind tocmai suportul natural de menţinere a umidităţii solului şi care reduce frecvenţa cerinţelor de irigare.
  2. Tratamente împotriva bolilor şi a insectelor, aceste atacuri putând determina deficienţe de dezvoltare şi întârzieri ale momentului intrării pe rod.

Florin Acatrinei V1_b

Ordinea corectă a operaţiilor la plantare: fasonăm rădăcinile, în funcţie de grosimea pomilor, introducem pomul într-o găleată cu mocirlă preparată anterior, îl scuturăm puţin şi apoi îl plantăm cu punctul de altoire la nivelul solului. Ulterior, tragem pământul, pe care îl călcăm şi îl udăm cu o găleată de apă - FLORIN ACATRINEI, Staţiunea Pomicolă Bacău

CITIŢI ÎN NUMĂRUL VIITOR!
În numărul viitor al revistei Ferma vom prezenta alte aspecte concrete care se pot constitui în adevărate reguli de aur pentru reuşita în pomicultură. Este vorba despre experienţa în economia de piaţă a primului grup românesc de producători pomicoli până la a ajunge la statutul de Organizaţie de producători - CERASUS GRUP Cotnari, judeţul Iaşi. Aşadar, veţi afla veşti despre investiţii ritmice, impuse atât de rigorile pieţei (îndeosebi, ale supermarketurilor), cât şi de transformările sociale.

Vizualizat: 17534 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Scottish Highland - vaca scoţiană, rasa care se întreţine singură

Scottish Highland - vaca scoţiană, rasa care se întreţine singură

Proprietarul uneia dintre cele mai mari ferme de bovine Scottish Highland din România, Nicolae Ibăşfălean, vrea să-şi lichideze afacerea înființată în urmă cu 12 ani. Pare cumva greu de înţeles, însă după ce am stat de vorbă cu fermierul, am convingerea că nu prea e cale de întoarcere. Lipsa motivaţiei, înaintarea în vârstă şi mai ales faptul că îi este tot mai greu să găsească oameni de încredere care să se ocupe de activitatea din fermă l-au determinat pe cel mai cunoscut crescător de vaci Highland din judeţul Sibiu să ia foarte serios în calcul opţiunea de a renunța la efectivul de animale. Printre argumente s-ar mai putea adăuga, desigur, şi dezinteresul românilor pentru carnea de vită premium. Pentru că, până la urmă, degeaba ai un produs de calitate dacă nu îl poţi valorifica.

Un reportaj de LIVIU GORDEA

Semințe și tehnilogie Syngenta pentru cultura de pepene – Edina Uifalusi, Piscolt, jud. Satu Mare Branislav Giurici, despre cum și-a asigurat plantația de portaltoi de viță-de-vie Cum au combătut cei de la Cramele Recaș bolile și dăunătorii viței-de-vie cu Syngenta
Cultura anului 2021

Pe ce cultură mizaţi în anul agricol 2020-2021?