Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Facerea VINULUI e creație

Publicat: 29 noiembrie 2017 - 03:24
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

În crama “Casa Ochean” din Cârligele, localitate aparținând județului vinului și al cutremurelor, Vrancea, strugurii intră pe la un cap al cramei, trec obligatoriu prin “inima” Marianei Ochean - proprietara cramei - și abia apoi vinul, un pic vrăjit, se lasă născut frumos pentru ambalatul în sticle strălucitoare. 

La prima privire, crama pare o pensiune liniștită. Doar cu câteva minute înaintea noastră (un grup de poeți), trecuse pe acolo o adevărată armată de turiști nemți. “Cu adevărat civilizați”, a susținut gazda noastră. Atât de civilizați, încât nici câinii nu i-au mai lătrat. În schimb, mica noastră adunare de poeți, în trecere blândă de la sărbătoarea națională din Republica Moldova „Limba Noastră cea Română”, la sărbătoarea cârligeană, declarată poetic ad-hoc „Vinul Nostru cel Român”, a fost mai degrabă convivială. Chiar exaltată, aș putea spune!

Mariana Ochean transformă soarele în vin

Mariana Ochean, soție de medic cardiolog, știe că inima are destule hibe și fără a fi folosită la dresul mustului. Dar nu se poate abține! Plimbă vinul în paharul înalt ca pe un copil în leagăn. Aproape că, dacă ne deschidem urechea interioară, putem auzi cântece de leagăn venite parcă de mult prea departe, un pic ancestrale. Iar vinul ațipește o clipă înaintea revărsării prin simțurile noastre excitate. Căutăm notele sugerate de „făcătorul de vinuri” (“winemaker”, cum ciudat sună în engleză nobila meserie de oenolog) și închidem ochii. Eu nu pot simți altfel feeria de arome cuprinse în mrejele vinului. Tac și ascult exclamațiile - reținute cu greu - ale convivilor. Răsucesc paharul și împart nasului toate anotimpurile vinului. Ascult cu atenție problemele micului mare producător de vinuri…

mariana-ochean.2jpg_b

Mare parte din necazuri sunt comune sectorului și evident îmi sunt foarte cunoscute. Mai ales problemele cu bancherii care găsesc tot felul de subterfugii prin care să-și întoarcă de două trei ori mai mult profit decât au pus la vedere prin dobânzi și comisioane. Dar Mariana Ochean este genul acela care nici atunci când visează nu uită împărțirea. Și este un luptător, unul cu reale veleități de Ioana d’Arc.
Mi-au rămas în minte capacitatea cramei de 230.000 litri și faptul că își dorește mai multă vie personală. Deocamdată deține doar trei hectare cu viță-de-vie. Dar Mariana Ochean nu este un podgorean, ci un maestro al transformării soarelui, cules de strugurii din podgorii, în viitoare beții ale simțurilor.
Grupul de poeți români (între care m-am numărat și eu), care au aplaudat limba română în inima Basarabiei, au beneficiat de implicarea directorului DAJ Vrancea, Ticu Constandache. Acesta a făcut tot posibilul ca noi să putem „culege” minunea de la Cârligele și apoi să o împărtășim pământenilor prin mărturisire. Fapt pentru care îi mulțumim că ne-a facilitat întâlnirea cu un asemenea frumos om - Mariana Ochean. Un om care vorbește cel mai mult prin vin. Totuși, discursul winemaker-ului, care a binecuvântat vinul din multe podgorii înainte de a-și face propria „monastire” a vinului, de unde să împartă această bucurie tuturor, este departe de a fi suav. Dar sclipirea sufletului său se poate zări în fiecare tăcere dintre două propoziții. Noi am zărit această lumină atât în vin, cât și în crama construită la sugestia oenologului. O cramă ca o pensiune de odihnit vinul înainte de marea călătorie spre cei care îl vor mistui din și prin dragoste.
Vinul din gamele „Cârligele” și ”Măruca” este născut din dragoste și va înapoia cu generozitate acest sentiment înălțător! La mine deja se vede efectul. Și încă nu l-am îmbrățișat decât fugar, ca pe o amantă irezistibilă!

Un articol publicat în revista Ferma nr. 20/203 (ediția 15-30 noiembrie)

Un articol semnat de Tudor CALOTESCU

 

 

Vizualizat: 592 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?