Kwizda
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

De vorbă cu legumicultorii din Slobozia Moară

Publicat: 08 august 2018 - 22:38
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

”Vino când e zi de lucru, să-i vezi pe oameni la treabă”, îmi spune la telefon Emanuel Popescu, patronul unei făbricuţe de murături din marginea comunei Slobozia Moară. ”Nu, mai bine vin acum, că e sărbătoare şi nu muncesc. Au timp să stea de vorbă”, i-am explicat eu, privind pe fereastra apartamentului din Bucureşti soarele de sfârşit de primăvară...

Peste o oră, sunt deja în centrul comunei, aşezat la o masă, în faţa pizzeriei, cu Emanuel Popescu, maşterul murăturilor, şi cu legumicultorii Gheorghe Neamţu, cu fiul său Nicolae Neamţu, Cătălin Voinic, fermier experimentat, şi Adrian Ionuţ Boian, cel mai tânăr dintre ei şi deja decepţionat de mersul lucrurilor pe piaţa legumelor. Soarele e tot mai arzător, desfacem o umbrelă de terasă.

Legumicultorii din Slobozia Moară_b

Fericiţii ani ’90
Grija lor cea mai mare este vânzarea recoltei. Cu producerea verzelor şi a cartofilor se descurcă ei de-a lungul unui sezon agricol, dar când vine vremea să le scoată la piaţă, lucrurile se complică. Oamenii îşi pierd liniştea şi chiar somnul, nu ştiu încotro să o apuce. Să meargă la piaţa de gros, din marginea satului? Să meargă la piaţa de gros din marginea Bucureştiului, la Pucheni, cum îi spun toţi fermierii ajunşi pe acolo cu camionul cu fructe sau legume? Să sune un comerciant care a mai dat pe la Slobozia Moară şi în anii trecuţi? Preţul e cam acelaşi, oriunde s-ar duce.
Legumicultorii mai în vârstă, trecuţi de 40 de ani, au nostalgia anilor ’90. Căzuse comunismul cu regulile lui, mai mult sau mai puţin respectate, şi comerţul se liberalizase. După penuria de alimente din anii ’80, pieţele s-au umplut cu recoltele ţăranilor. ”Câştigam bani mulţi”, îşi aminteşte Gheorghe Neamţu. ”Eu eram mic atunci, dar îmi amintesc că plecau la Bucureşti cu ARO plin cu varză şi se întorceau cu o sacoşă cu bani. Bine, aşa se spune, dar oricum, era profitabil”, intervine fiul său, Nicu. ”Eu vindeam atunci maşini ARO, dar câştigam şi din agricultură. Mi-am luat cu banii jos un tractoraş”, îmi spune Cătălin Voinic. Anii aceia s-au dus. Încetul cu încetul au apărut alte reguli, ale noului sistem politic-economic. Accesul în pieţe nu a mai fost atât de uşor de obţinut ca în anii de după Revoluţie. Distanţa dintre ţăran şi cumpărătorul final s-a aglomerat. Cei disponibilizaţi din fabricile şi întreprinderile ceauşiste, în căutare de câştig sau de mijloace de subzistenţă, s-au făcut, unii dintre ei, pieţari sau au deschis mici magazine de cartier. Tarabele au fost ocupate de comercianţi care au impus preţul produselor agricole. Ţăranii, redenumiţi oficial fermieri, au ajuns la mâna acestor intermediari, dornici de câştig. Administraţiile pieţelor, dependente de autorităţile locale, au favorizat deseori comercianţii în dauna agricultorilor. Comerciantul e aici, în oraş, se cunoaşte cu funcţionarul public şi responsabilul pieţei, pe când ţăranii sunt acolo, departe, în satele lor. În tablourile idilice şi în legile emise de MADR înaintea momentelor electorale, ţăranii vin din satele lor şi pun pe tarabă rodul muncii lor. În realitate e altfel: ţăranii vând rodul muncii lor comercianţilor din oraşe, încasând preţul primar, nu preţul final.

Cartofi noi_b

Fiecare pentru el
Apoi, au venit hypermarketurile şi, ca efect, numeroase magazine de cartier s-au închis unul după altul, iar clienţii au început să ocolească şi pieţele agro-alimentare, preferând să-şi cumpere ceapa verde, varza şi cartofii din marele magazin. Agricultorii şi-au îndreptat atenţia spre marile magazine sau retaileri, cum li se mai spune, dar accesul la raft nu e deloc simplu, oricâte reglementări au impus politicienii atenţi să intre în sufletul fermierilor ca să mai culeagă nişte voturi. Hypermarketurile vor cantităţi mari, calitate şi continuitate, iar aceste exigenţe, se pare, nu pot fi îndeplinite decât prin asocierea producătorilor. La Slobozia Moară, asocierea nu a prins încă rădăcini. ”E multă suspiciune între noi”, îmi explică Gheorghe Neamţu. Toţi sunt de aceeaşi părere. Orice efort de colaborare între legumicultori este subminat de neîncredere. Unul e convins că altul va trage foloase mai multe în urma cooperării. ”Să zicem că ne asociem şi avem nişte utilaje în comun. Când vine vremea să facem lucrări, cine va folosi primul acele utilaje? Lucrările trebuie făcute repede, la timp, nu ne permitem întârzieri. Unul va folosi utilajele când trebuie, altul va trebui să aştepte, iar orice întârziere poate afecta recolta, deci vor fi câştiguri mai puţine”, susţine Nicu Neamţu. Individualişti, fără apetit pentru cooperare, producătorii de cartofi şi varză din Slobozia Moară caută să se descurce pe cont propriu. Unii îşi încarcă recolta în căruţă sau camion şi vin pe platforma pieţei de gros din marginea satului să aştepte clienţii. Piaţa de gros a fost deschisă în 2014 de un antreprenor local care deţine şi o benzinărie. Fermierii plătesc o taxă de cântar. ”E 30 sau 50 de lei pentru un camion, dar o plăteşti numai dacă ai client. Dacă stai o zi şi nu vinzi, nu plăteşti nimic”, mă lămureşte Cătălin Voinic. Există, desigur, şi neşansa aceasta de a nu vinde zile la rând. ”Au stat cu cartofii la piaţă trei zile, apoi i-au aruncat în canal”, îmi spune Adrian Boian.

De la aspersor, la tambur
La Slobozia Moară, cel mai valoros lucru e pământul. Piaţa funciară e aproape imobilă, fiindcă nimeni nu vinde, deşi alţii ar mai cumpăra, să-şi mărească exploataţia. La muncă în străinătate au plecat acei săteni care nu au pământ sau deţin suprafeţe mici pe care le-au dat în arendă. Mulţi tineri, deşi se plâng că preţurile sunt mici, au rămas să muncească pământul familiei lor. Părinţii lor recunosc că decizia tinerilor a fost determinată de convingerea că agricultura le aduce câştig. ”Au stat pe lângă noi, au văzut că treburile merg bine şi au rămas aici”, îmi explică Gheorghe Neamţu. Muncesc în familie, formată deseori din trei generaţii. Aici nu sunt mari fermieri şi nu se practică mai deloc cultura mare. Porumb cultivă pentru păsăretul din ogradă. Fermele sunt mici, puţine ajung la câteva zeci de hectare. Mâna de lucru nu e uşor de găsit. Aflu că numeroşi săteni s-au angajat şoferi, paznici sau lucrători la firmele de salubritate din Bucureşti, distanţa până la Capitală fiind de numai 30-40 de km. Cei care vin la muncă pe câmp sunt puţini. Ei primesc 120 sau 150 de lei/zi. Din lipsă de zilieri, legumicultorii au schimbat sistemul de irigare prin aspersoare cu sistemul de irigare cu tambur. ”Cei din Bărbuleţiu au cam rămas la aspersoare, noi am trecut la tambur, nu ai nevoie de oameni, foloseşti tractorul”, îmi explică Adrian Boian. În acest bazin legumicol din sudul judeţului Dâmboviţa, nu există sistem de irigaţii, deşi prin apropiere curge râul cu acelaşi nume. Fermierii au săpat puţuri şi extrag apa din subsol cu ajutorul pompelor.

Cartoful şi varza, în culturi succesive
Ne ridicăm şi pornim spre culturile de cartofi din jurul satului. Mergem cu microbuzul condus de Nicu Neamţu. Încăpem toţi. Cartofii sunt în floare (flori albe şi flori roz), iar în jurul verzelor roiesc fluturi mici. ”Va trebui să-i stropesc imediat. În fiecare săptămână stropim, altfel pierdem recolta”, îmi spune Cătălin Voinic. Coborâm la cultura de cartofi a lui Gheorghe Neamţu. Fermierul smulge o tufă şi sapă cu mâna în cuib să scoată cartofii. E mulţumit. La jumătatea lunii iunie speră să se apuce de recoltat, apoi va pregăti terenul să planteze varza de toamnă. ”Când au venit olandezii în vizită la noi, au fost uimiţi să afle că noi facem două culturi pe an pe aceeaşi suprafaţă”, îşi amintesc legumicultorii, confruntaţi acum cu grija lor cea mare: desfacerea producţiei.


STATUL DEGEABA
Fermierii din Slobozia Moară îmi spun că au fost contactaţi de un comerciant olandez, cu ceva vreme în urmă, interesat să cumpere cartofi pe care să-i vândă în alte ţări, unde s-au obţinut recolte slabe. L-au întrebat de unde ştia că la ei s-au făcut cartofii. Omul le-a explicat să statul olandez plăteşte funcţionari care au ca misiune să fie la zi cu recoltele în lume, pentru a putea informa apoi fermierii şi comercianţii. Agricultorii noştri votează primari, consilieri locali, consilieri judeţeni, parlamentari, iar şi din banii lor, în calitate de contributori la bugetul public, sunt plătiţi o sumedenie de funcţionari ai statului, toţi, cum se spune, în slujba cetăţeanului. Numai că uite, când vine vremea de dus producţia la piaţă, toţi ăia votaţi şi plătiţi din banii publici sunt pe nicăieri. Nu vine un cât de mic ajutor din partea lor. Nu e vorba să dea bani, că subvenţiile sunt de la Uniunea Europeană, dar să vină cu idei, cu soluţii, cu informaţii utile, astfel încât fermierii să se poată orienta mai bine pe piaţă. Atât timp cât la vremea culesului pe ţăranul român îl apucă disperarea, văzând cum munca lui se cam duce pe nimic, abia scoţându-şi cheltuielile, politicienii şi funcţionarii dependenţi de bugetul public nu-şi achită rolul pentru care sunt acolo, în birouri.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 11/216 (ediţia 15-30 iunie 2018)

 

Vizualizat: 444 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

AgriPlanta - RomAgroTec 2017

AgriPlanta - RomAgroTec 2017

Corina Mareş, director DLG InterMarketing, vorbeşte despre recent desfăşurata expoziţie în câmp AgriPlanta - RomAgroTec şi despre proiectele de viitor.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agriplanta-Romagrotec 2018 Tehnologia vertical tillage, în interpretarea Great Plains
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?