Kwizda
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Daniel BILINCIUC a lăsat STRĂINĂTATEA pentru LEGUMICULTURĂ!

Publicat: 21 august 2017 - 11:15
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

ADEVĂRATA PASIUNE – LEGUMICULTURA! Daniel Bilinciuc, din Mitocu Dragomirnei, o comună aflată la 8 km nord de Suceava, şi-a descoperit adevărata pasiune: cultivarea legumelor! 

După ce a rătăcit o vreme pe “drumuri europene” robotind în construcţii, a revenit în ţară şi-a înfiinţat propria firmă de construcţii. A renunţat cu gândul să se reprofileze.

bilinciuc-1_b

Pătrunjelul italian i-a schimbat viaţa

„Revelaţia” i-a venit în momentul în care s-a dus la la Carrefour şi a văzut la vânzare pătrunjel din Italia „M-a durut sufletul. Ce noi nu suntem în stare să cultivăm nici atâta lucru? Şi aşa m-am hotărât să mă apuc de legumicultură, să pun familiei mele pe masă o mâncare sănătoasă”, ne-a declarat fermierul în vârstă de 40 de ani. 

Aşa a început povestea cultivării legumelor în familia Bilinciuc. Fermierul sucevean a deschis cartea legumiculturii ceva mai serios în ultimii doi ani. A ridicat un solar de 450 mp şi a început cu testarea hibrizilor şi soiurilor de ardei,  tomate, vinete; castraveţi.

solar-bilinciuc_b

35 mii fire de răsad

În acest sezon a produs 35 mii fire de răsad de tomate de tot felul (negre, tigrate, cherry), vinete (albe, mov, negre, rotunde), ardei (gogoşar, capia, gras), castraveţi cornişon.

Le-a pun în vânzare pe toate la acelaşi preţ: un leu firul „ca omul care a cumpărat un răsad de calitate şi ieftin să vină şi altădată”.

Din mai a ieşit cu trufandalele pe piaţă.„Am la vânzare castraveţi cu 1,5-2 lei kilogramul, vinete 4 lei/kg, roşii 3,5 lei la început, apoi peţul a scăzut la 3 lei/kg, capia 4,5 lei, ardei gogoşari cu 5 lei kilogramul. Nu a fost zi să vând sub 100 lei. Numai ieri am livrat de 800 lei. Pe lună adun 3-4.000 lei şi am activitate toată luna octombrie. Costurile s-au ridicat la cel mult 6.000 lei”, ne-a declarat cultivatorul.

fetta-bilinciuc_b

Cântări de mulţumire bunului Dumnezeu

Este o afacere familiară; lucrează împreună cu soţia Angela-Adriana şi copiii, atunci când au timp: Emanuel, Gheorghe şi Diana, ultimii doi „elevi olimpici la muzică clasică, la instrument clarinet şi flaut”. Daniel Bilinciuc este angajat la Episcopia Sucevei şi Rădăuţilor şi de 14 ani cântă în biserica din satul Mitocaşi ce aparţine de comuna natală - Mitocu Dragomirnei. A avut timp să studieze Teologia. Aşa că printre psalmi se roagă şi aduce cântări de mulţumire Celui de Sus pentru darurile primite.

ardei-biliunciuc_b

În sezonul viitor va produce 100.000 fire de răsad

Daniel Bilinciuc are ambiţii mari. Costisitoare. Am plătit  un avans pentru construcţia celui de-al treilea solar de 500 mp, care va fi gata luna viitoare. Profesional. Suprafaţă totală de solar va ajunge la 1.000 mp. Anul viitor şi-a propus să producă în răsadniţă  100 mii fire din soiurile şi hibrizii extratimpurii care vor ajunge la maturitate cu o lună mai devreme. De asemenea, are în intenţie să cumpere ventilatoare de mare capacitate  şi instalaţie pentru controlul irigării prin picurare. A vorbit, deja, pentru forarea unui puţ de mare adâncime menit să asigure apa cu un pH optim pentru legume.

Daniel Bilinciuc a fost călăuzit de ideea ca, mai întâi, familia sa mănânce sănătos şi dacă va reuşi să producă mai mult, atunci va scoate la vânzare să aibă şi alţii la masă produse ecologice, sănătoase.

Şi după cum se vedem a reuşit!

Vizualizat: 1139 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Soluţii Monosem, Galucho şi Gregoire Besson de la Cons DDA

Soluţii Monosem, Galucho şi Gregoire Besson de la Cons DDA

Cons DDA a prezentat la Agriplanta 2017 două noutăţi pentru piaţa românească: o semănătoare de precizie Monosem hibrid pentru rapiţă şi utilajele Galucho pentru prelucrarea solului. Toate acestea au fost apreciate de către fermierii prezenţi. Utilajul care a stârnit cele mai multe „valuri” a fost semănătoarea Monosem NG plus4 purtată, modificată pentru rapiţă, în condiţiile în care cultivatorii de rapiţă se confruntă cu stabilirea spaţiului critic pentru rapiţă. Utilajele Galucho pentru prelucrarea solului, precum şi discurile grele Gregoire Besson sunt de asemenea apreciate de către fermieri.
Interviu cu Dan Goldiş, administrator Cons DDA.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Rapiţa, cultura anului în Arad! Daniela Herţeg continuă tradiţia familiei
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?