Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

CE susţine lanţul scurt

Publicat: 02 aprilie 2017 - 12:27
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Organizaţiile europene ale producătorilor de fructe şi legume vor beneficia de reguli mai simple, de o sarcină administrativă redusă şi de un sprijin financiar mai substanţial în perioadele de criză, conform noilor norme adoptate recent de Comisia Europeană.

În fiecare an, 3,4 milioane de exploataţii de pe întreg teritoriul Uniunii Europene (aproximativ un sfert din totalitatea fermelor înregistrate) produc fructe şi legume, în valoare de aproximativ 47 de miliarde euro. Datele oficiale susţin că circa 1.500 de organizaţii de producători acoperă 50% din producţia de fructe şi legume a blocului comunitar. În plus, pe lângă ajutoarele directe şi cofinanţarea de către UE a proiectelor de dezvoltare rurală, producătorii de fructe şi legume din UE au beneficiat de măsuri de sprijin excepţionale, în valoare totală de 430 de mil. euro, de la impunerea de către Rusia a embargoului asupra exporturilor de produse agroalimentare din UE, în august 2014. De asemenea, CE oferă organizaţiilor de producători o finanţare suplimentară de aproximativ 700 de milioane euro pe an.
Încurajarea asocierii producătorilor în organizaţii transnaţionale Pe lângă acest ajutor de piaţă permanent, noile reguli vor aduce o creştere a sprijinului disponibil pentru retragerile de pe piaţă în sectorul legume-fructe - atunci când apar evoluţii neprevăzute ale pieţei. Preţurile de retragere vor creşte de la 30 la 40% din preţul mediu de pe piaţa UE în ultimii cinci ani în cazul distribuirii gratuite (aşa-numitele retrageri caritative) şi de la 20 la 30% în cazul retragerilor destinate altor scopuri (precum compostul, hrana animalelor, distilarea etc.). Totodată, va rezulta o mai mare atractivitate a organizaţiilor de producători din sector pentru horticultorii care nu sunt, în prezent, membri ai acestora, printr-o definire mai clară a acţiunilor organizaţiilor de producători care sunt eligibile pentru sprijin financiar din partea UE (de exemplu, investiţiile în tehnologie sau în îmbunătăţirea calităţii) şi prin stabilirea la 25% a procentului maxim de produse care pot fi comercializate în afara organizaţiei. Membrii unei organizaţii de producători sunt încurajaţi să îi livreze acesteia întreaga producţie, pentru ca ea să o comercializeze în numele lor, însă mulţi dintre ei au obiceiul de a vinde direct către consumatori. Încurajarea unor lanţuri scurte de aprovizionare de acest tip constituie o propunere esenţială a Comisiei, dar, întrucât regulamentul existent prevede doar un prag minim şi fiecare stat membru îşi stabileşte în prezent propriul plafon maxim, noile reguli vor permite o abordare mai coerentă.Pe de altă parte, noile reguli vor asigura o simplificare şi o clarificare a legislaţiei în ceea ce priveşte organizaţiile transnaţionale de producători şi asociaţiile acestora. Aceste organizaţii reprezintă un element esenţial de internaţionalizare a sectorului, întrucât, pe lângă faptul că îi ajută pe fermieri să dispună de un acces mai amplu la piaţă pentru producţia lor, ele garantează, de asemenea, restituirea către fermieri a valorii adăugate generate de creşterea exporturilor. Pentru a simplifica şi a clarifica plăţile efectuate către organizaţiile transnaţionale, în prezent controalele şi plăţile sunt legate, de exemplu, de teritoriul unde este pusă în aplicare acţiunea organizaţiei transnaţionale.


Potrivit declaraţiei comisarului european pentru agricultură, Phil Hogan, sectorul fructelor şi legumelor este de o importanţă vitală pentru agricultura UE. „Comisia Europeană a sprijinit acest sector şi va continua să îi fie alături. Este, de asemenea, esenţial ca milioanele de fermieri care produc unele dintre alimentele de cea mai bună calitate din lume să fie răsplătiţi în mod adecvat pentru eforturile lor, iar consumatorii să aibă acces în continuare la aceste produse”, consideră irlandezul.




Articol publicat in revista Ferma nr. 6 (189) din 1-15 aprilie 2017

În fiecare an, 3,4 milioane de exploataţii de pe întreg teritoriul Uniunii Europene (aproximativ un sfert din totalitatea fermelor înregistrate) produc fructe şi legume, în valoare de aproximativ 47 de miliarde euro. Datele oficiale susţin că circa 1.500 de organizaţii de producători acoperă 50% din producţia de fructe şi legume a blocului comunitar. În plus, pe lângă ajutoarele directe şi cofinanţarea de către UE a proiectelor de dezvoltare rurală, producătorii de fructe şi legume din UE au beneficiat de măsuri de sprijin excepţionale, în valoare totală de 430 de mil. euro, de la impunerea de către Rusia a embargoului asupra exporturilor de produse agroalimentare din UE, în august 2014. De asemenea, CE oferă organizaţiilor de producători o finanţare suplimentară de aproximativ 700 de milioane euro pe an.

Phil Hogan

Încurajarea asocierii producătorilor în organizaţii transnaţionale
Pe lângă acest ajutor de piaţă permanent, noile reguli vor aduce o creştere a sprijinului disponibil pentru retragerile de pe piaţă în sectorul legume-fructe - atunci când apar evoluţii neprevăzute ale pieţei. Preţurile de retragere vor creşte de la 30 la 40% din preţul mediu de pe piaţa UE în ultimii cinci ani în cazul distribuirii gratuite (aşa-numitele retrageri caritative) şi de la 20 la 30% în cazul retragerilor destinate altor scopuri (precum compostul, hrana animalelor, distilarea etc.).
Totodată, va rezulta o mai mare atractivitate a organizaţiilor de producători din sector pentru horticultorii care nu sunt, în prezent, membri ai acestora, printr-o definire mai clară a acţiunilor organizaţiilor de producători care sunt eligibile pentru sprijin financiar din partea UE (de exemplu, investiţiile în tehnologie sau în îmbunătăţirea calităţii) şi prin stabilirea la 25% a procentului maxim de produse care pot fi comercializate în afara organizaţiei. Membrii unei organizaţii de producători sunt încurajaţi să îi livreze acesteia întreaga producţie, pentru ca ea să o comercializeze în numele lor, însă mulţi dintre ei au obiceiul de a vinde direct către consumatori. Încurajarea unor lanţuri scurte de aprovizionare de acest tip constituie o propunere esenţială a Comisiei, dar, întrucât regulamentul existent prevede doar un prag minim şi fiecare stat membru îşi stabileşte în prezent propriul plafon maxim, noile reguli vor permite o abordare mai coerentă.
Pe de altă parte, noile reguli vor asigura o simplificare şi o clarificare a legislaţiei în ceea ce priveşte organizaţiile transnaţionale de producători şi asociaţiile acestora. Aceste organizaţii reprezintă un element esenţial de internaţionalizare a sectorului, întrucât, pe lângă faptul că îi ajută pe fermieri să dispună de un acces mai amplu la piaţă pentru producţia lor, ele garantează, de asemenea, restituirea către fermieri a valorii adăugate generate de creşterea exporturilor. Pentru a simplifica şi a clarifica plăţile efectuate către organizaţiile transnaţionale, în prezent controalele şi plăţile sunt legate, de exemplu, de teritoriul unde este pusă în aplicare acţiunea organizaţiei transnaţionale.

 

Potrivit declaraţiei comisarului european pentru agricultură, Phil Hogan, sectorul fructelor şi legumelor este de o importanţă vitală pentru agricultura UE. „Comisia Europeană a sprijinit acest sector şi va continua să îi fie alături. Este, de asemenea, esenţial ca milioanele de fermieri care produc unele dintre alimentele de cea mai bună calitate din lume să fie răsplătiţi în mod adecvat pentru eforturile lor, iar consumatorii să aibă acces în continuare la aceste produse”, consideră irlandezul.

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr. 6 (189) din 1-15 aprilie 2017

Vizualizat: 414 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune!

Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune!

Parcul ideal pentru o fermă zootehnică! Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune! "Primele utilaje au fost cumpărate de la Tehnodiesel SRL prin buyback şi credit furnizor, în 2016. „Pentru ferma Red Angus am găsit o finanţare directă prin Tehnodiesel, care este foarte convenabilă. Am apelat şi la buyback şi am cumpărat utilaje noi, cu finanţare pe 3 ani, în rate eşalonate, negociate.” - Péter Tamás Nagy, administrator Black Angus Farm, jud. Mureș.

"Tractorul Massey Ferguson din seria 3000 este un tractor de fermă, cel din seria 5000 este pentru tot ce înseamnă recoltarea şi prelucrarea fânului şi pentru lucrări uşoare de câmp semănat, erbicidat, iar cel din seria 6000 este pentru lucrările grele de câmp arat, lucrări cu discul, scarificat, balotat cu balotiera mare şi pentru transport cu remorcile mari, de 18 tone. Pentru o fermă zootehnică, este parcul ideal de tractoare."- Péter Tamás Nagy, administrator Black Angus Farm, jud. Mureș.

Încărcătoarele Weidemann mari sunt folosite pentru tot ce înseamnă lucrul pe câmp şi muncă grea pe platforma zootehnică și în afara ei - încărcat, descărcat, stivuit baloți în fânare, încărcat bălegar pentru fertilizarea suprafețelor agricole, inclusiv împins zăpada de pe platformă. „Acum doi ani am avut zăpadă de aproape doi metri, viscolită, nu ne descurcam fără încărcătoarele Weidemann. Încărcătorul Weidemann T 5522 este mai stabil, iar modelul 3080 LPT telescopic este articulat la mijloc și este mai flexibil.

Soluția Syngenta la antracnoza, boală care afectează cultura de pepene verde Delfini la Sulina, Delta Dunării În vizită la văcuţele melomane de la Doaga
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?