Concurs Ferma
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Bani da, căldură-n sere ioc

Publicat: 16 februarie 2017 - 19:48
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Un proiect de HG publicat pe site-ul MADR în 13 ianuarie a.c. i-a atenționat pe legumicultori că ar putea primi 3000 de euro, dacă vor cultiva și vor livra pe piață tomate produse în timpul iernii. 

Inițiativa ministerială a fost promovată chiar și de către premierul Sorin Grindeanu, în conferința de presă organizată împreună cu președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, în timpul protestelor masive ale cetățenilor față de ordonanțele de urgență care aduceau modificări unor legi din Codul Penal și din Codul de Procedură Penală. Premierul a evocat măsurile decise pentru agricultori, printre care și ”Programul de susținere a produsului tomate în spații protejate”. Sorin Grindeanu le-a spus jurnaliștilor că ”toți cei care dețin peste 1000 mp de teren în sere și solarii vor primi 3000 de euro”. Ar fi minunat, dar proiectul de HG conține niște criterii de eligibilitate care, cu siguranță, vor face să se califice puțini proprietari de sere și solarii.

SolariiClick pe poza pentru galerie!

Lipsesc sistemele de încălzire
Cum au primit legumicultorii români vestea că guvernul pune la bătaie o sumă totală de 40 de milioane de euro pentru cultivarea tomatelor în spații protejate și pentru vinderea lor pe piață în afara sezonului, adică din noiembrie până în mai?
Vasile Mătrășoaie, fermier din Dumbrăveni, jud. Suceava, nu e pregătit să acceseze ajutorul de minimis pentru tomate: ”Cultiv legume în solar, nu am sistem de încălzire. Am vorbit cu băiatul meu să cumpărăm o centrală termică din Danemarca, funcțională cu paie. Bagi patru baloți de paie și ai căldură 24 de ore. Am căldură doar acasă, într-un loc unde produc răsadurile”.
Sorin Popa, președintele Cooperativei ”Legume de Vidra”, nu s-a arătat nici el entuziasmat de ajutorul de minimis oferit de guvern. Liderul cooperatist mi-a spus că legumicultorii români nu au sisteme de încălzire în spațiile protejate ca să poate produce tomatele în lunile de iarnă. Sorin Popa a făcut o propunere interesantă: ”Banii ar fi fost bine să fie oferiți pentru achiziționarea de sisteme de încălzire”. Vor solicita, totuși, legumicultorii vidreni ajutorul de minimis? ”Ar putea fi unul sau doi producători. Există un risc în ceea ce privește calitatea tomatelor. Ca să obțină recolta în perioada cerută de lege, legumicultorii pot scădea standardele de cultură, adică să revină la vechile obiceiuri. Or, noi nu putem face asta, fiindcă avem contract de livrare cu supermarket și respectăm standardele de calitate”, îmi spune fermierul.

Fermieri bine informați
La Urzica, în județul Olt, 12 fermieri s-au întâlnit deja la primărie cu un reprezentant al Direcției agricole care le-a vorbit despre condițiile de eligibilitate. Legumicultorul Aurel Marcu s-a declarat interesat de cei 3000 de euro: ”Sper să pot obține acești bani. Am solarii și le pot încălzi cu sobă pe lemne. Nu am produs până acum tomate în timpul iernii, dar o să cumpăr lemne mai multe și încerc”. Fermierul oltean mi-a oferit și o motivație patriotică: ”vom cultiva roșii iarna, ca să nu mai importăm, să producem pentru țara noastră”, frază auzită probabil de la reprezentantul Direcției agricole, care o fi desprins-o din nota de fundamentare a HG.

 


VOM AVEA GARANȚIA CĂ ROȘIILE PROVIN DIN ROMÂNIA?
Îmi doresc să cumpăr roșii produse în timpul iernii în serele și solariile din România. Cine îmi garantează însă că tomatele de pe piață sunt produse chiar în serele din țara noastră? Fermierii autentici sunt, de obicei, de bună-credință, dar agricultura subvenționată nu duce lipsă de impostori puși pe furat banul public. MADR a pus în joc 40 de milioane de euro! O sumă uriașă din care vor încerca să se înfrupte și cei obișnuiți să fenteze legea. Vom reveni asupra documentului într-unul din numerele viitoare.

 

Articol publicat in revista Ferma nr. 3 (186) din 15-28 februarie 2017

Vizualizat: 436 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!