Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

6 cerinţe ale recoltării mecanizate ale viţei de vie

Publicat: 29 septembrie 2021 - 08:27
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

„Opţiunea viitorului va fi culesul mecanizat. Cu maşina se poate culege atât ziua, cât şi noaptea, eliminând astfel nevoia şi timpul pierdut cu desciorchinarea la cramă”, subliniază Florin Neacşu, reprezentant NHR Agropartners.

Operaţie importantă, culesul viei trebuie făcut la timp, de calitate şi fără pierderi. Podgorenii au în vedere momentul optim când strugurii sunt copţi, asigurarea forţei de muncă şi a mijloacelor necesare.

 

Recoltatul manual


“Recoltarea - ne spune Carmen Stoica, Senior Sales Reprezentative - culturi speciale, zona de est, la BASF - nu trebuie să înceapă decât după încheierea timpului de pauză după stropit (vorbim de produsele pentru putregaiul cenuşiu, cele care s-ar putea aplica ultimele înainte de cules. Spre exemplu, BASF are fungicidele Cantus cu 21 de zile de repaus şi Scala 400 cu 28 de zile). Se aleg doar strugurii sănătoşi, bine formaţi, cu boabe uniforme ca mărime, acoperite cu pruină, neafectaţi de arsurile sau de stropiri. Oenologii sunt foarte pretenţioşi pentru că de calitatea boabelor depinde şi calitatea vinului”.

 

Rasol la butuc


„Zilierul este plătit la numărul de găleţi umplute. El are tendinţa firească să dea rasol, să culeagă cât mai mult pentru a primi bani mai mulţi, calitatea culesului nu-i interesează. După ce începe să obosească, omul nu mai e foarte atent la lucru şi rămân ciorchini pierduţi printre frunze”, precizează specialistul.

La soiurile de masă, „cu o forfecuţă specială se elimină boabele strivite, cele mărgeluite şi meiate, necoapte, ofilite, uscate, atacate de boli şi dăunători, precum şi vârfurile prea lungi ale strugurilor cu boabe puţine şi neuniforme”,explică reprezentantul BASF.

recoltare mecanizata a viei_b 


Recoltarea mecanizată


Florin Neacşu, director general adjunct NHR Agropartners, a subliniat câteva dintre exigenţele recoltării cu combina.

1. Adaptarea vitezei de lucru în funcţie de producţie: la o cantitate mare, combina poate atinge o viteză de 2-3 km/h, una obişnuită, de 10-12 tone/ha, până în 5 km/h;

2. Reglajul corespunzător al turaţiei la benzile transportoare, în corelare cu producţia;

3. Respectarea distanţei optime între scuturători, în funcţie de grosimea stratului vegetal;

4. Realizarea frecvenţei de batere în funcţie de soiul de struguri (în jur de 350-450 bătăi pe minut);

5. Verificarea reglajului maşinii la schimbarea parcelei sau a soiului;

6. În plantaţiile înclinate, e necesară asigurarea corectitudinii reglajelor la capul de recoltare şi la maşină, astfel încât să se urmărească topografia terenului şi păstrarea poziţiei faţă de sol.

CLICK AICI şi vezi câţi culegători înlocuieşte zilnic o maşină de recoltat via mecanizat, în Podgoria Cotnariului!

 

TREI LUCRĂRI DE VIŢĂ… VECHE!

După cules, Carmen Stoica recomandă cel puţin trei dintre lucrările solului:

1. Tratamentul cu produse de contact pe bază de cupru şi sulf, cu scopul de a reduce rezerva de boli;

2. Arătura pentru aerisirea solului şi distrugerea depozitului seminţelor de buruieni şi al dăunătorilor din sol. Concomitent ar fi bine să se aplice şi fertilizarea terenului;

3. Subsolajul - intervenţie menită să oxigeneze solul la adâncimi de 35-40 cm.

 

un articol de

MARIAN MUŞAT

Vizualizat: 498 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Pavel Iovăneasă: Ne dorim să omologăm Breaza!

Pavel Iovăneasă: Ne dorim să omologăm Breaza!

Imagini din cadrul expoziţiei şi târgului de ovine "BREAZA - Regina Ţurcanelor". Realizările, greutăţile şi dorinţele membrilor Asociaţiei Crescătorilor de Oi "Retezatul-Haţeg" ne-au fost expuse de către Pavel Iovăneasă, preşedintele Asociației.

Semințe și tehnilogie Syngenta pentru cultura de pepene – Edina Uifalusi, Piscolt, jud. Satu Mare Branislav Giurici, despre cum și-a asigurat plantația de portaltoi de viță-de-vie Cum au combătut cei de la Cramele Recaș bolile și dăunătorii viței-de-vie cu Syngenta
Cultura anului 2021

Pe ce cultură mizaţi în anul agricol 2020-2021?