Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Undă verde la finanţare

Publicat: 10 iulie 2019 - 12:16
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Într-o scurtă discuţie purtată cu Marian Bogoescu, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „ Gheorghe Ionescu Şişeşti”, am aflat că recent conducerea ASAS a semnat documentele privind derularea Programului ADER 2019-2021 (uşor întârziat), care va asigura cadrul de finanţare a proiectelor din cercetarea agricolă.

„Preşedintele ASAS, Valeriu Tabără, a semnat documentele din partea Academiei pentru demararea Programului ADER 2019-2021, ceea ce însemnă, sigur, un lucru excepţional pentru cercetarea ştiinţifică agricolă. Din cauza unor condiţii obiective - presupun eu - s-a cam întârziat. Prin acest program se asigură finanţarea pe proiecte fundamentale şi de cercetare aplicativă din acest domeniu de activitate. Aşadar, toate unităţile din reţeaua de cercetare - dezvoltare a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice vor participa la licitaţie cu proiecte care vor fi scoase la competiţie. Se va face selecţie în funcţie de capacitatea fiecărui institut sau staţiune de a promova cercetarea fundamentală şi aplicativă de calitate care să conducă la ceea ce ne dorim cu toţii: sporirea producţiei şi o calitate mai bună a produselor agricole”, ne-a declarat Marian Bogoescu.
Potrivit vicepreşedintelui ASAS, „prin Fundaţia Patrimoniul ASAS am demarat nişte proiecte pe care le finanţăm, proiecte care au ca scop rezolvarea problemelor interne ale Academiei privind cercetarea aplicativă şi, în acelaşi timp, asigurarea fondurilor pentru activităţile de investiţii ale unităţilor din sistemul de cercetare-dezvoltare. De altfel, menirea Fundaţiei este de a asigura finanţarea pentru cercetarea ştiinţifică agricolă şi în acelaşi timp pentru refacerea patrimoniului, care în urma nefinanţării de foarte mulţi ani s-a cam degradat. Din fondurile proprii ale Fundaţiei vom putea asigura realizarea obiectivelor de investiţii”.

Loturi demonstrative la Institutul HORTING
Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Industrializarea şi Marketingul Produselor Horticole HORTING din Bucureşti, instituţie aflată sub directa coordonare a ASAS, la conducerea căruia s-a aflat Marian Bogoescu ani de-a rândul, colaborează ca partener în Proiectul Orizont 2020. HORTING va organiza trei loturi demonstrative pe cultivarea legumelor: unul va fi undeva în judeţul Constanţa, altul se va desfăşura în zona nisipurilor de la Dăbuleni şi ultimul se va derula undeva la Popeşti Leordeni - Bucureşti. Tema de cercetare urmăreşte reducerea consumului de îngrăşăminte cu azot şi a consumului de apă, în condiţile în care la nivel mondial apa este o problemă de stringentă actualitate.

În toamnă, un simpozion internaţional
„La nivelul Academiei vom avea în acest an o aniversare a ASAS, care va fi marcată, firesc, cu un mare simpozion internaţional, stabilit pentru prima decadă a lunii octombrie, prilej cu care intenţionăm să organizăm şi o expoziţie de produse agricole, posibil chiar şi cu animale.
De asemenea, încercăm la Academie să refacem parcul dendrologic. Se ştie că în faţa sediului ASAS este o pădurice cu arbori plantaţi în urmă cu peste cinci decenii, dar care, din cauza vârstei şi chiar a neintervenţiei până acuma asupra lor, s-a cam degradat. De aceea am început să refacem această - zicem noi - expoziţie dendrologică din faţa Academiei, care să fie finalizată în luna august, când vă vom invităm la o plimbare prin parcul dendrologic”, ne-a îmbiat cu cordialitate vicepreşedintele ASAS.

 

Marian Bogoescu_b
“IUBESC ACEASTĂ MESERIE!”
“M-am născut în frumoasa mare de grâu a Câmpiei Bărăganului, la marginea braţului Borcea, în oraşul fără canalizare la acea vreme - Călăraşi. Ne aflam în anul 1951 când era temeiul bâlciului, septembrie 9. Copil fiind, stăteam vara în curtea bunicilor mei şi priveam cum norii, balauri albi, înghiţeau nesfârşitul albastru al cerului şi răcoreau rotirea trufaşă a uliului în căutare de-ale gurii. Plăcerea cea mare era să ud grădina de legume a bunicilor şi să mă bucur pe furiş din roada livezii vecinului… Mai târziu, tatal iubitei mele, director economic la IAS Călăraşi, m-a luat cu barca la sediul întreprinderii, unde văzând acele minunăţii de combine, tractoare, lanuri de grâu, mulţime de legume şi pomi fructiferi, m-a cuprins dorinţa de a deveni agricultor. Eu, băiat de oraş, născut cu cravata la gât, gândit de părinţii mei să urmez calea studiilor de drept. Mama mă pregătea pentru Drept, eu mă pregăteam pentru Horticultură! Aşa am terminat Liceul Mihai Eminescu din Bucureşti şi am intrat la Horticultură din prima sesiune, cu bursă.
Iubesc plantele, iubesc animalele, iubesc oamenii, iubesc această meserie, fără de care omenirea nu ar putea exista”, spune Marian Bogoescu într-un interviu pentru site-ul InPerspectiva.ro.


Articol publicat în revista Ferma nr. 10/237 (ediţia 1-14 iunie 2019)

 

Vizualizat: 86 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agromalim 12 - 15 septembrie 2019 Case IH - Sistemul AFS Harvest Command
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?