Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Sectorul AGROALIMENTAR trebuie DECLARAT SECTOR STRATEGIC de SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ! 15 MĂSURI URGENTE care pot SALVA ROMÂNIA!

Publicat: 23 martie 2020 - 16:34
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

ALIANŢA PENTRU AGRICULTURĂ ŞI COOPERARE solicită autorităţilor române, în numele tuturor membrilor şi organizaţiilor membre ale celor patru organizaţii (PRO AGRO, UNCSV, LAPAR, APPR), măsuri urgente pentru fermierii din România, în contextul pandemiei de COVID-19.

Iată ce vor reprezentanţii Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare:

Dreptul la hrană este o componentă a drepturilor omului cuprinsă în „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului” din 1948 şi care a fost inclusă şi în „Convenţia Internaţională privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale” din 1978. Conform GC-12 (General Comment No. 12) a CESCR (Un Committee on Economic, Social and Cultural Right) dreptul la hrană este definit ca „dreptul fiecărui bărbat, femeie, copil, singuri sau în comunitate cu alţii, de a avea acces fizic şi economic, în orice timp, la o hrană adecvată sau la mijloace pentru procurarea acesteia, în condiţii de demnitate umană”.

Premize:

  • România este o ţară preponderent agricolă;
  • 45% din populaţie locuieşte în mediul rural;
  • 20% din angajaţii României lucrează în sectorul agroalimentar;

Omenirea are nevoie de hrană, iar la nivel local, fermele din România pot asigura o parte importantă din necesarul agroalimentar!

În agricultură NU se poate lucra de acasă şi NU se ia concediu de odihnă! 

Având în vedere aceste premise şi în condiţiile actuale, guvernate de teama consumatorilor, fermierilor şi procesatorilor, pe fondul răspâdirii epidemiei de coronavirus COVID-19, se impune declararea SECTORULUI AGROALIMENTAR ca strategic de SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ.

Confederaţiile şi asociaţiile cu reprezentativitate naţională din industria agro-alimentară semnatare, membre ale Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare, doresc să aducă la cunoştinţă o serie de propuneri specifice care, în această perioadă deosebit de dificilă pe care o traversăm la nivel global, ar putea preîntâmpina disfuncţionalităţi şi blocaje majore în aprovizionarea populaţiei.

  • În agricultură, personalul nu poate lucra de acasă, şi nici nu poate lua concediu de odihnă, dat fiind ciclul de producţie.
  • Măsura şomajului tehnic are impact atât pe termen scurt, cât şi mediu şi lung şi afectează toate părţile implicate de la fermieri prin restrângerea activităţii, până la personal - consumator de bunuri de larg consum şi plătitor de taxe - prin restrângerea veniturilor.

De aceea, conştienţi fiind că se impun măsuri speciale de ajutor pentru fermele în carantină (inventarierea şi localizarea acestora; pachet măsuri de sprijin), considerăm că libera circulaţie a persoanelor angajate în agricultură şi activităţi conexe nu trebuie îngrădită inutil. Toate măsurile de urgenţă trebuie gândite în scopul de a se evita deplasarea suplimentară a fermierilor, pentru ca aceştia să fie concentraţi pe lucrările agricole, să rămână în ferme şi pe parcelele pe care lucrează.

Culoare de aprovizionare pentru agricultură! Depunere cereri şi adeverinţe credit APIA online! 

Propunerile pentru luarea unor măsuri urgente privesc următoarele aspecte:

  • 1. Menţinerea deschisă a canalelor logistice de aprovizionare rapidă printr-un culoar verde la nivel naţional, comunitar şi extracomunitar cu seminţe, îngrăşăminte, pesticide, motorină, piese de schimb şi alte materiale necesare desfăşurării activităţii de producţie agricole şi alimentare, pentru contractele aflate în desfăşurare şi pentru noi comenzi/contracte. Asigurarea finanţării pe termen scurt prin menţinerea deschisă a canalelor logistice de livrare printr-un culoar verde la nivel naţional, comunitar şi extracomunitar pentru valorificarea producţiei aflate pe stoc. Stimularea aprovizionării cu produsele alimentare locale, pentru a preveni răspândirea virusului, a asigura securitatea, siguranţa statelor membre şi supravieţuirea operatorilor economici autohtoni.
  • 2. În condiţiile restricţiilor impuse de actuala stare de urgenţă, care generează implicit întârzieri în furnizarea de inputuri pentru fermieri, în special pentru zonele în care se utilizează tratamentul cu substanţe din familia neonicotinoidelor, propunem găsirea de soluţii în fermă pentru tratamentul seminţelor. Lipsa protecţiei pentru seminţele de floarea soarelui ar trebui, de asemenea, analizată în privinţa oportunităţii ca autorizarea de urgenţă să fie extinsă si pentru această cultură strategică.
  • 3. Continuarea şi îmbunătăţirea/flexibilizarea măsurilor de subvenţionare a asigurărilor agricole din PNDR.
  • 4. Stimularea digitalizării urgente a instituţiilor statului în relaţia cu operatorii economici. În mod special, prin această măsură, solicităm primirea în regim de urgenţă a cererilor APIA în sistem online şi eliberarea extrasului pentru a putea obţine credite în vederea înfiinţării şi menţinerii ciclului de producţie agro-alimentară. Amânarea depunerii cererilor de plată APIA dezavantajează producătorii pentru că va întârzia încasarea banilor şi le va crea dezechilibre financiare şi mai mari.

Plătiţi subvenţiile restante către fermieri!

  • 5. Achitarea în regim de urgenţă de către APIA a tuturor sumelor restante faţă de beneficiari. În mod expres, plata integrală în regim de urgenţă aferentă trimestrului 4 - 2019/ accelerarea plăţii pentru trimestrul 1 -2020 (autorizarea agentului APIA dedicat fermei respective să primească în regim de urgenţă aceste dosare).
  • 6. Asigurarea finanţării rapide a fermierilor prin rambursarea imediată a sumelor din TVA. Fermierii sunt supuşi livrărilor de produse cu taxare inversă, motiv pentru care au tot timpul TVA de rambursat de la bugetul statului.
  • 7. Debirocratizarea şi simplificarea legislaţiei privind funcţionarea, autorizarea şi prelungirea automată, pentru 6-9 luni, a autorizaţiilor de funcţionare existente.

EXEMPLU: Modificarea în regim de urgenţă a Ordinului nr. 1171/2018 emis de Ministerul Mediului pentru a se reveni la valabilitatea autorizaţiei de mediu pentru o perioadă de minimum 5 ani, fără a mai fi nevoie de viză anuală, deoarece nu se modifică condiţiile de fond ale autorizării. Din cauza acestui Ordin, există un blocaj şi neclarităţi în teritoriu. Anul trecut a durat 5-6 luni de zile o reautorizare. În prezent nu există procedură internă a APM şi se cere depunerea dosarului complet ca şi cum acum te-ai autoriza pentru prima dată. Prin restricţiile impuse de situaţia de urgenţă nu se poate pune în aplicare activitatea birocratică solicitată de APM şi Ministerul Mediului.

În acelaşi sens, solicităm prelungirea autorizaţiilor utilizării produselor de protecţia plantelor specifice condiţiilor României, care si-au dovedit eficienţa şi bune rezultate pentru fermieri.

Simplificarea procedurii de achiziţii publice prin SEAP/SICA în perioada stării de urgenţă. Solicităm modificarea art.43, alin.3 lit a din Legea Achiziţiilor Publice astfel încât plafonul pentru produse şi sevicii achiziţionate prin licitaţie simplă sa fie majorat la 400.000 - 500.000 lei, în loc de 100.000 lei.

  • 8. Compensarea datoriilor agenţilor economici reprezentând taxe, impozite, contribuţii faţă de bugetul statutului cu sumele reprezentând creanţe ale agenţilor economici faţă de stat (TVA, concedii medicale, alte sume de recuperat).
  • 9. Bonificaţii (5-10%) pentru contribuabilii care îşi plătesc obligaţiile în termen.
  • 10. Urgentarea acordării de ajutoare de stat în baza art 107 (3) b din TFUE - Proiect de interes european comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui sau unor state membre.
  • 11. Urgentarea implementării INVEST EU pentru finanţarea proiectelor de importanţă strategică europeană. România poate deveni principalul producător de soia şi derivate din UE şi asigura, împreună cu celelalte state, până la 50% din necesarul proteic la nivel european. Pentru a atinge obiectivul, este nevoie de creşterea suprafeţelor irigate, inclusiv acolo unde nu există infrastructură, dacă analizele dovedesc o activitate profitabilă.

Opriţi Pesta Porcină Africană şi sprijiniţi cooperativele agricole!

  • 12. Limitarea răspândirii focarelor de pestă porcină africană (PPA) - mai ales prin controlul asupra principalului vector de propagare, porcii mistreţi.
  • 13. Stimularea cooperativelor agricole să devină hub-uri locale. Cooperativele agricole sunt o sursă de rezilienţă a fermierilor în faţa acestei crize. Ele şi-au dovedit succesul şi rezistenţa pe timp de criză în majoritatea statelor cu agricultură dezvoltată. Desfăşurarea greoaie a fluxurilor financiare şi comerciale va duce la necesitatea depozitării în ţară a întregii sau a celei mai mari părţi a producţiei agricole, precum şi la necesitatea intensificării la nivel naţional a tuturor activităţilor care aduc valoare adăugată.
  • 14. Elaborarea urgenţă a unui ghid pentru starea de urgenţă Covid 19 - DEDICAT agriculturii. Ghidul de informare a fermierilor ar trebui realizat împreună cu asociaţiile de profil şi transmis electronic prin intermediul mass-media şi al structurilor asociative specifice.
  • 15. Informări regulate ale populaţiei de către epidemiologi, institute de cercetare în domeniu prin care să se explice modul de propagare a virusului, modalităţi de prevenire, măsuri care trebuie luate, estimări privind durata şi amploarea pandemiei pentru a calma şi preveni haosul.

Ne manifestăm disponibilitatea să discutăm cu factori de decizie şi cei responsabili de implementarea măsurilor pentru a furniza input real şi concret din teritoriu pentru a ne asigura că măsurile luate vor avea efectul aşteptat.

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, formată din membrii Federaţiei Naţionale a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România PRO AGRO, ai Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), ai Uniunii de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) şi ai Asociaţiei Producătorilor de Porumb din România (APPR), a adresat aceste solicitări către premierul României, Ludovic Orban, secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat, ministrul Agriculturii Adrian Oros, ministrul Finanţelor Florin Câţu, ministrul Mediului Costel Alexe, Senatului, Comisiilor de Agricultură din Camera Deputaţilor şi din Senat, precum şi europarlamentarilor români care reprezintă ţara noastră în Parlamentul European.

stare-de-urgenta-(2)_b

Rămâneţi conectaţi cu Celula de Criză FERMA!

Ferma Media Grup, primul grup media privat din domeniul agriculturii româneşti, a creat o CELULĂ DE CRIZĂ pentru problemele fermierilor, care va prelua toate sesizările, cererile şi propunerile venite dinspre fermieri către autorităţi, precum şi neliniştile oamenilor cu privire la sectorul agroalimentar. În plină pandemie CoVid-19, Celula de Criză este un demers jurnalistic de utilitate publică, în sprijinul fermierilor şi al populaţiei, lansat şi susţinut de Ferma Media Grup prin site-urile revista-ferma.ro şi agroinfo.ro

CUM NE PUTEŢI CONTACTA. În această perioadă, redactorii Ferma şi Agroinfo sunt alături de voi, fermierii români, pentru a vă face publice problemele cu care vă confruntaţi şi pentru a le aduce în atenţia autorităţilor. Vă rugăm să ne trimiteţi întrebările şi sesizările voastre pe adresa redacţiei: redactia@revista-ferma.ro sau să ne trimiteţi mesaje pe paginile de facebook Revista Ferma şi Agroinfo şi prin WhatsApp la telefon 0722814021.

Vizualizat: 3550 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?