Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Plafon pe suma alocată, un singur ciclu de producţie, recoltă cu 1.000 kg mai mare!

Publicat: 30 martie 2020 - 23:04
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Fermierii, în sfârşit, au primit o veste bună, mult aşteptată, cu toate că ea a fost întârziată. Hotărârea de Guvern privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate”, pentru anul 2020, aduce unele modificări, comparativ cu Programul Tomata de anul trecut.

Astfel, pentru a fi eligibili la aplicarea schemei, solicitanţii trebuie să îndeplinească anumite criterii cumulative.
Primul se referă la obţinerea unei producţii de minimum 3 kg tomate/mp. Producătorii agricoli care deţin 1.000 mp de spaţiu protejat ar trebui să realizeze cu 1.000 kg mai mult decât anul trecut; deci să comercializeze cel puţin 3 tone de roşii, cantitate dovedită cu documente justificative, de pe suprafaţa de teren menţionată.
Al doilea cere cultivatorilor să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat începând cu data înfiinţării culturii.
De asemenea, Programul Tomata din acest an este funcţional doar pentru primul ciclu de producţie!

Intervenţiile SPA Olt au avut ecou!
„Cererea de înscriere în program şi documentele aferente pot fi depuse până la 15 mai, iar valorificarea producţiei se face până pe 30 iunie, aşa cum am cerut noi de fiecare dată! Cred că s-a luat în considerare această perioadă şi în urma intervenţiilor noastre, a Sindicatului Producătorilor Agricoli (SPA) Olt, dar şi a fenomenelor extreme pe care legumicultorii le-au avut în această perioadă”, susţine Ion Păunel, preşedintele SPA Olt.
Resursele financiare alocate din bugetul pe anul 2020, de 187.500 mii lei, reprezentă echivalentul sumei de 39.477 mii euro. Valoarea ajutorului de minimis este de maximum 3.000 euro/beneficiar/an.   
Trebuie reamintit că anul trecut, Programul de sprijin pentru tomate a beneficiat de 233.190.000 lei (50.000.000 euro), iar valoarea ajutorului de minims a fost de fix 3.000 euro/beneficiar/an, plătit într-o singură tranşă.

Mai mulţi solicitanţi, mai puţini bani!
E limpede că pentru acest an, nu este vorba de o plată fixă de 3 mii euro, ci Guvernul a stabilit un plafon de 39,5 milioane euro, sumă ce va fi împărţită la numărul de solarişti care se vor înscrie în Programul Tomata. În ipoteza în care vor depune cereri acelaşi număr de solicitanţi ca şi anul trecut pentru primul ciclu de producere a tomatelor, atunci suma se va diminua considerabil, ajungând undeva în jurul a 2.000 de euro de beneficiar, ceea ce ar fi un Program cu... dumada crăpată!   
Potrivit Ministerului Agriculturii, în 2019, pentru primul ciclu de producţie, au fost eligibili la plată 19.166 legumicultori, care au primit 201,5 milioane lei.

Va fi o rectificare de buget să „rectifice” situaţia!?  
„Din informaţile pe care le avem de la minister, în cazul în care vor exista mai mulţi beneficiari pe această schemă de ajutor de minimis, se va recurge la o rectificare bugetară şi toată lumea va primi 3.000 de euro. Acest lucru va fi valabil şi pentru Programul Usturoiul”, este de părere Ion Păunel.  
Potrivit acestuia, în această perioadă, legumicultorii care au avut solariile distruse de vânt şi viscol, fac ultimele reparaţii şi aşteaptă să le vină folia de învelire pentru că, se pare, că există o criză în ceea ce priveşte aprovizionarea cu folie profesională aditivată.   

Infuzie de capital în regim de urgenţă!
„Pentru a face producţie avem nevoie de capitalizare. La această dată, toţi fermierii din România sunt doar în faza de investiţii, toţi bani lor sunt în pământ, urmând să culeagă roadele muncii lor mult mai târziu. Deci, este nevoie de infuzie de capital, iar ajutoarele de stat de până la 100.000 de euro la care se adaugă cele de minimis în valoare de 20.000 de euro, trebuie acordate în regim de urgenţă”, subliniează liderul Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt.

Tomate_b

Vizualizat: 1610 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării #danubedelta #delfini #sulina

Video: Calin Ene

Revista Ferma și o echipă de pasionați de turism prietenos cu mediul îți aduc zilnic delta la tine acasă și te invită, totodată, acasă în Sulina Fabuloasă, într-un inedit Drum De Deltă, un proiect de vacanță cum nu se poate mai necesar după o perioadă lungă care ne-a pus la grea încercare pe toți.

Citeste despre proiect aici: https://www.revista-ferma.ro/proiecte-ferma/drum-de-delta-vezi-si-evadezi

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Ridichea furajera - cea mai buna cultura pentru inverzire Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune!
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?