Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

OFICIAL Comisia Europeană. Prevederi pentru circulaţia lucrătorilor critici, inclusiv sezonierii din agricultură

Publicat: 30 martie 2020 - 16:18
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Astăzi, 30 martie, Comisia a emis noi orientări practice pentru a se asigura că lucrătorii mobili din UE, în special cei care exercită ocupații critice în lupta împotriva pandemiei provocate de coronavirus, pot ajunge la serviciu.

Sunt incluși aici, printre alții, lucrătorii din sectorul sănătății și din sectorul alimentar, precum și din alte servicii esențiale cum ar fi cele de îngrijire a copiilor și a persoanelor în vârstă, ca și personalul critic pentru serviciile de utilități publice.

Împreună cu Liniile directoare privind punerea în aplicare a restricției temporare a călătoriilor neesențiale către UE, emise tot astăzi, aceste orientări răspund solicitărilor formulate de liderii UE la 26 martie și urmăresc să abordeze preocupările practice ale cetățenilor și ale societăților afectate de măsurile luate pentru a limita răspândirea coronavirusului, precum și ale autorităților naționale care pun în aplicare măsurile.

Deși este de înțeles că statele membre au introdus controale la frontierele interne pentru a limita răspândirea coronavirusului, este imperios necesar ca lucrătorii critici să poată ajunge fără întârziere la destinație.

Nicolas Schmit, comisarul pentru locuri de muncă și drepturi sociale, a declarat: „Mii de femei și de bărbați care lucrează din greu pentru a ne garanta tuturor siguranța, sănătatea și alimentele trebuie să traverseze granițele din UE pentru a merge la serviciu. Este responsabilitatea noastră a tuturor să ne asigurăm că ei nu sunt împiedicați să circule, luându-ne în același timp toate măsurile de precauție pentru a evita răspândirea în continuare a pandemiei.”

Orientările publicate astăzi identifică o serie de lucrători care exercită ocupații critice și care se consideră că este vital să continue să circule liber în UE. Lista inclusă în aceste orientări nu este exhaustivă. Printre exemple se numără specialiștii din domeniul sănătății, lucrătorii din sectorul de îngrijire a copiilor și a persoanelor în vârstă, oamenii de știință din sectoarele conexe celui al sănătății, persoanele de care este nevoie pentru a instala dispozitive medicale vitale, pompierii și polițiștii, lucrătorii din transporturi, precum și persoanele care lucrează în sectorul alimentar. Comisia îndeamnă statele membre să instituie proceduri specifice rapide și neîmpovărătoare pentru a asigura o trecere ușoară a frontierei de către acești lucrători frontalieri, inclusiv controale medicale proporționale.

Pe lângă referirile la aceste categorii specifice de lucrători, orientările precizează de asemenea că statele membre ar trebui să le permită în general lucrătorilor frontalieri să continue să treacă frontiera dacă încă mai este permisă munca în sectorul în care activează aceștia în statul membru gazdă. Statele membre trebuie să-i trateze pe lucrătorii frontalieri la fel ca pe lucrătorii naționali.

În privința lucrătorilor sezonieri, în special din sectorul agricol, se solicită statelor membre să facă schimb de informații cu privire la diferitele nevoi ale acestora la nivel tehnic și să stabilească proceduri specifice pentru a asigura o trecere ușoară a frontierei de către acești lucrători, în scopul de a răspunde deficitelor de forță de muncă rezultate în urma crizei. Lucrătorii sezonieri din agricultură îndeplinesc, în anumite situații, funcții critice de recoltare, de plantare și de îngrijire. Într-o astfel de situație, statele membre trebuie să le trateze pe aceste persoane ca pe niște lucrători critici și să le comunice angajatorilor necesitatea de a furniza protecție adecvată în materie de securitate și sănătate.

Aceste orientări completează Orientările privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale, recent adoptate, precum și Liniile directoare privind punerea în aplicare a restricției temporare a călătoriilor neesențiale către UE, prezentate de asemenea astăzi.

Comisia va continua să identifice, împreună cu statele membre, bunele practici care pot fi extinse în toate statele membre, pentru ca lucrătorii să își exercite ocupațiile esențiale fără a fi împiedicați de obstacole nejustificate.

lucratori sezonieri_b

Context

Pandemia provocată de coronavirus a dus la introducerea unor măsuri fără precedent în statele membre ale UE, inclusiv reintroducerea controalelor la frontierele interne.

Lucrătorii frontalieri, lucrătorii detașați și lucrătorii sezonieri locuiesc într-o țară a UE, dar lucrează în alta. Mulți dintre ei au o importanță crucială pentru statul membru gazdă, de exemplu pentru sistemul de sănătate, pentru furnizarea altor servicii esențiale, inclusiv instalarea și întreținerea echipamentelor și a infrastructurilor medicale, sau pentru asigurarea aprovizionării cu bunuri de primă necesitate. Este esențial așadar să existe o abordare coordonată la nivelul Uniunii Europene.

La 26 martie, șefii de stat sau de guvern au declarat: „Vom aborda de urgență, cu asistență din partea Comisiei, problemele restante referitoare la cetățenii UE care sunt blocați la frontierele interne ale UE, neputându-se întoarce în țările lor de origine, și la lucrătorii transfrontalieri și sezonieri care trebuie să aibă posibilitatea de a-și continua activitățile esențiale, evitând în același timp răspândirea în continuare a virusului.” Orientările prezentate astăzi reprezintă răspunsul imediat al Comisiei la această solicitare, împreună cu Liniile directoare privind punerea în aplicare a restricției temporare a călătoriilor neesențiale către UE, prezentate de asemenea astăzi, care includ repatrierea cetățenilor UE.

Vizualizat: 1696 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!