Adelin Rădoi are o plantaţie de mur şi livadă în Siteşti, oraşul Novaci, judeţul Gorj. A răspuns apelului nostru umanitar şi a donat borcane cu dulceaţă pentru cei aproape 800 de copii abandonaţi de care se îngrijeşte părintele Tănase, la Valea Plopului, în Prahova.
"Le-am trimis copiilor borcane cu dulceaţă, să le îndulcim dimineaţa şi sirop de tei, care este foarte sănătos", ne-a spus tânărul producător din Gorj.
Adelin şi familia lui procesează legume şi fructe iar produsele sunt 100% bio: dulceţuri, zacuscă, murată, afinată, zmeurată, vin de mure, lichioruri, siropuri naturale şi alte bunătăţi. O bună parte din conservate le exportă în Italia, însă în această perioadă transportul nu mai este posibil. Din fericire, spune gorjeanul, pentru afacerea lor nu e o problemă dacă nu vor reuşi să vândă fructe proaspete, în caz că se prelungeşte pandemia. Totul poate fi procesat fără probleme, ori aceasta este o metodă foarte bună de valorificare a producţiei.
Mai multe despre plantaţia lui Adelin Rădoi citiţi AICI: CÂT DE RENTABIL E MURUL?
În urmă cu două săptămâni un grup de fermieri au donat alimente pentru copiii de la Valea Plopului. Detalii despre campanie AICI: FERMIERI CU SUFLET MARE. Au donat alimente pentru câteva sute de copii abandonaţi!
Între timp şi alţi oameni cu suflet mare s-au alăturat demersului de suflet. Ne-a contactat şi brutăria Rania din Bucureşti care donează pâine şi produse de panificaţie din două în două zile pentru cei aproape 800 de copii. Am scris aici despre gestul nobil: PÂINE pentru COPIII DE LA VALEA PLOPULUI.
Oameni cu suflet mare răspund apelului nostru!
VĂ MULŢUMIM!
Rămâneţi conectaţi cu Celula de Criză FERMA!
Ferma Media Grup, primul grup media privat din domeniul agriculturii româneşti, a creat o CELULĂ DE CRIZĂ pentru problemele fermierilor, care va prelua toate sesizările, cererile şi propunerile venite dinspre fermieri către autorităţi, precum şi neliniştile oamenilor cu privire la sectorul agroalimentar. În plină pandemie CoVid-19, Celula de Criză este un demers jurnalistic de utilitate publică, în sprijinul fermierilor şi al populaţiei, lansat şi susţinut de Ferma Media Grup prin site-urile revista-ferma.ro şi agroinfo.ro
CUM NE PUTEŢI CONTACTA. În această perioadă, redactorii Ferma şi Agroinfo sunt alături de voi, fermierii români, pentru a vă face publice problemele cu care vă confruntaţi şi pentru a le aduce în atenţia autorităţilor. Vă rugăm să ne trimiteţi întrebările şi sesizările voastre pe adresa redacţiei: redactia@revista-ferma.ro sau să ne trimiteţi mesaje pe paginile de facebook Revista Ferma şi Agroinfo