Concurs Ferma
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

FERMA MEDIA GRUP. Celulă de Criză, minut cu minut, în sprijinul fermierilor!

Publicat: 12 martie 2020 - 17:41
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Ştim că într-o pandemie fiecare ramură a economiei unei ţări este importantă. Atenţia noastră se îndreaptă însă, în mod firesc, cu toate forţele disponibile, către fermierii din România, pentru care am apărut şi cărora le dedicăm întreaga noastră activitate jurnalistică.

De aceea, Ferma Media Grup, primul grup media privat din domeniul agriculturii româneşti, a creat o CELULĂ DE CRIZĂ pentru problemele fermierilor, care va prelua toate sesizările, cererile şi propunerile venite dinspre fermieri către autorităţi, precum şi neliniştile oamenilor cu privire la sectorul agroalimentar.
De aceea, vă invităm dragi fermieri să ne scrieţi, să ne sunaţi, pe coordonatele cunoscute, suntem deschişi nonstop la dispoziţia dumneavoastră, semnalaţi-ne orice problemă aveţi.
Vă promitem că vom fi interfaţa rapidă între dumneavoastră şi instituţiile statului şi vom încerca să aflăm în timp util o rezolvare la obstacolele pe care le întâmpinaţi.

PRODUCŢIA AGRICOLĂ TREBUIE SUSŢINUTĂ cu orice mijloace şi în orice condiţii de către statul român! Aici nu mai vorbim de promisiuni şi "las' că facem", ci de SIGURANŢA ALIMENTARĂ! Poate ar fi cazul ca guvernul, oricare ar fi el, dar şi consumatorii de produse agroalimentare, să priceapă că rolul fermierilor români este VITAL pentru economia naţională, acum mai mult ca niciodată!

De asemenea, adresăm tuturor românilor chemarea să ne scrie pe paginile de facebook (sau pagina) agroinfo, revista ferma cu orice nelămurire privind alimentele, aprovizionarea etc.
Vom prelua absolut toate semnalele din domeniu şi vom răspunde la ele pe site-urile Ferma Media Grup: agroinfo.ro şi revista-ferma.ro.
Sunt zile în care rafturile magazinelor alimentare se golesc cu mare viteză. Vor ajunge cantităţile de făină, mălai, zahăr. Dar carnea sau uleiul?
Sunt momente în care industria de evenimente din domeniul agricol este total pusă la pământ. Ce se va întâmpla cu industria de profil?
Sunt întrebări privind soarta unor programe de sprijin pentru fermieri. Cum şi când aveţi acces la instituţiile statului din agricultură?
La toate acestea şi la multe altele vom încerca să oferim răspuns în orele şi zilele care vor urma.

CUM NE PUTEŢI CONTACTA. În această perioadă, redactorii Ferma şi Agroinfo sunt alături de voi, fermierii români, pentru a vă face publice problemele cu care vă confruntaţi şi pentru a le aduce în atenţia autorităţilor. Vă rugăm să ne trimiteţi întrebările şi sesizările voastre pe adresa redacţiei: redactia@revista-ferma.ro sau să ne trimiteţi mesaje pe paginile de facebook Revista Ferma şi Agroinfo şi prin WhatsApp la telefon 0722814021.
În plină pandemie CoVid-19, Celula de Criză este un demers jurnalistic de utilitate publică, în sprijinul fermierilor şi al populaţiei, lansat şi susţinut de Ferma Media Grup prin site-urile revista-ferma.ro şi agroinfo.ro

Rămâneţi conectaţi cu Celula de Criză FERMA!

celula de criza ferma_b

Vizualizat: 646 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!