COVID-19. Suntem contemporanii unei perioade dificile pentru umanitate. De multe ori, nu ştim ce să facem şi cum să reacţionăm. Pandemia de coronavirus a generat o criză sanitară fără precedent. Însă impactul social şi economic generat de aceasta este uriaş şi greu de gestionat.
Panica s-a instalat şi la noi, încă de la primele semnale că temutul virus ar putea să ajungă şi în România. Rafturile marilor magazine s-au golit văzând cu ochii şi au lăsat loc disperării consumatorului la gândul că va rămâne fără alimente în plină pandemie. A fost momentul în care REVISTA FERMA a decis înfiinţarea "Celulei de criză Ferma", pentru a vă informa corect şi în timp real despre problemele specifice sectorului agricol în această perioadă şi ce măsuri pot fi luate în ferme pentru protejarea angajaţilor şi a membrilor familiei, dar şi pentru asigurarea fluxului de producţie.
Am lansat de multe ori un apel pentru TINE, CONSUMATORUL român să îţi îndrepţi atenţia spre producţia românească de alimente. Nu doar că vei cumpăra calitate la un preţ rezonabil, dar contribui, prin alegerea ta, la promovarea fermierilor români şi a comunităţii din care faci parte, dar şi la dezvoltarea unui sector care asigură un procent semnificativ din PIB (Produsul Intern Brut). Aflat în faţa raftului gol din supermarket NU UITA că aproape de tine este o piaţă, un magazin al producătorilor, un fermier care TE AŞTEAPTĂ cu brânzeturi, carne, ouă, legume, verdeţuri şi fructe, produse de panificaţie şi conserve de tot felul.
Dragi fermieri, dragi prieteni! În grupul nostru FERMA DE FAMILIE de pe facebook (grup care numără 16 mii de membri - fermieri, gospodari, consumatori de produse agroalimentare), fiecare PRODUCĂTOR este şi CONSUMATOR. Având în vedere situaţia actuală şi văzând susţinerea voastră pentru fermierii mici şi mijlocii, producători locali, considerăm potrivit momentul pentru o CAMPANIE care să stimuleze achiziţionarea alimentelor direct de la producător. Unul face brânză, altul dulceaţă, seminţe, răsaduri şi pomi, altul produse din carne… şi tot aşa.
DA, VREM SĂ CUMPĂRĂM DE LA VOI, dar puţini ne cunoaştem afacerile agricole. Intraţi în grupul nostru la postarea campaniei. O găsiţi aici: CUMPĂRAŢI PRODUSE LOCALE şi scrieţi într-un comentariu ce produse aveţi, datele de contact, linkuri către site (dacă aveţi), pagină de facebook sau magazin online şi o poză cu ceea ce aveţi de vânzare. La fel şi pentru ce produse căutaţi!
IMPORTANT! Nu folosim în postarea de pe facebook cuvintele "vând" şi "preţ", ci "produc" şi "detalii".
ATENŢIE! Dacă nu aveţi facebook, vă promovăm noi produsele în cadrul campaniei. Trimiteţi o fotografie, date de contact (inclusiv numele şi prenumele, denumirea fermei, a brandului - dacă aveţi, telefon, localitate, judeţ), şi o listă cu ceea ce produceţi la adresa de email: redactia@revista-ferma.ro
Rămâneţi conectaţi cu Celula de Criză FERMA!
Ferma Media Grup, primul grup media privat din domeniul agriculturii româneşti, a creat o CELULĂ DE CRIZĂ pentru problemele fermierilor, care va prelua toate sesizările, cererile şi propunerile venite dinspre fermieri către autorităţi, precum şi neliniştile oamenilor cu privire la sectorul agroalimentar. În plină pandemie CoVid-19, Celula de Criză este un demers jurnalistic de utilitate publică, în sprijinul fermierilor şi al populaţiei, lansat şi susţinut de Ferma Media Grup prin site-urile revista-ferma.ro şi agroinfo.ro
CUM NE PUTEŢI CONTACTA. În această perioadă, redactorii Ferma şi Agroinfo sunt alături de voi, fermierii români, pentru a vă face publice problemele cu care vă confruntaţi şi pentru a le aduce în atenţia autorităţilor. Vă rugăm să ne trimiteţi întrebările şi sesizările voastre pe adresa redacţiei: redactia@revista-ferma.ro sau să ne trimiteţi mesaje pe paginile de facebook Revista Ferma şi Agroinfo şi prin WhatsApp la telefon 0722814021.