VIN LA EXPO! IUBESC VINUL ROMÂNESC - VINVEST şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti vă invită la Salonul de Vinuri VINTEST: VIN LA EXPO!, ce va avea loc în perioada 7-9 decembrie 2018, la Sala Expozițională a Universității de Arhitectură, sub profunda însemnătate a Centenarului Marii Uniri.
Printr-o expoziție inedită, anul acesta toate regiunile viti-vinicole ale țării „îşi vor da mână cu mână” şi vor realiza o Unire simbolică a vinurilor de marcă aparținând producătorilor români.
Aflat deja la cea de-a VIII-a ediție, VINTEST este îndrăgit mai ales pentru campania „IUBESC VINUL ROMÂNESC”, demarată în urmă cu 5 ani. Acum, în anul de grație 2018, demersul de promovare a soiurilor româneşti atinge cel mai sensibil punct şi provoacă reprezentanții cramelor să îşi personalizeze produsele favorite din portofoliu, pentru a scrie, împreună, povestea „100 de vinuri pentru 100 de ani”.
LANSĂRI, DEGUSTĂRI, DEZBATERI DESPRE EVOLUŢIA PIEŢEI VINULUI ÎN ULTIMII 100 DE ANI
Pe parcursul celor trei zile, VINTEST va găzdui prezentări de noi produse, dezbateri tematice, degustări de vinuri, tombole pentru participanți, şi se va bucura de prezența unor specialişti titrați din domeniul oenologic, din mediul academic, precum şi din rândul jurnaliştilor şi bloggerilor de profil. De asemenea, acțiunile premergătoare evenimentului vor urmări - printr-o serie de dezbateri şi simpozioane - o analiză a evoluției pieței vinului în ultimii 100 de ani, raportată la consum şi profilul consumatorului.