Kwizda
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Banat Agralim 2017: tradiţia continuă!

Publicat: 18 iunie 2017 - 01:12
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Ediţia de anul acesta a expoziţiei de agricultură şi industrie alimentară Banat Agralim s-a deschis, la sfârşitul lunii mai, în prezenţa oficialilor universitari şi locali, dar şi a ministrului Agriculturii, Petre Daea.

Singurul târg agricol din ţară care se desfăşoară într-un campus universitar s-a bucurat de o tematică variată şi complexă, reprezentând toate sectoarele conexe: agricultură, industrie alimentară şi ambalaje, horticultură şi silvicultură, cercetare, inovare, extensie universitară, finanţare, creşterea animalelor şi cinegetică. “Este cea de-a cincisprezecea ediţie. Ne face o deosebită plăcere, onoare şi cinste faptul că putem să organizăm târgul în calitate de instituţie de învâţământ superior. Ne lăudăm într-un mod constructiv cu faptul că suntem singura unitate de învăţământ din ţară care a avut curajul să pună pe picioare o astfel de expoziţie şi iată că de 15 ani, an de an, ne străduim să aducem aici expozanţi şi vizitatori din toate zonele, de la copii mici, până la oameni de afaceri, crescători de animale, cercetători şi nu numai”, ne-a declarat Cosmin Alin Popescu, rector al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului (USAMVB) din Timişoara.
Anul acesta s-au înregistrat participanţi din peste zece ţări din Europa şi chiar din Statele Unite. Pe lângă pavilioanele expoziţionale, Banat Agralim a beneficiat de o demonstraţie practică desfăşurată în câmpul expoziţional al universităţii, iar compania Belchim Crop Protection a expus o serie de alternative tehnologice pentru o productivitate ridicată în ferme.

Banat Agralim 2017Click pe poza pentru galerie!

Daea a răspuns... prezent!
Aşa cum ne-a obişnuit, ministrul Agriculturii Petre Daea şi-a făcut apariţia la deschiderea Banat Agralim fără a-şi anunţa însă în prealabil vizita.“ Acum 44 de ani am plecat de aici împins de gândul de a mă dezvolta ca inginer agronom, acum revin aici împins de visul de a vă întoarce recunoştinţa şi de a le mulţumi celor datorită cărora mă aflu aici - fermierilor! Astăzi, în zona de vest a ţării, unde agricultura îşi arată roadele, se prezintă, pe de o parte, tehnologia de vârf în mecanizare, pe de altă parte, ştiinţa introdusă în respiraţia zilei de către oamenii care plămădesc fiecare frază, caută răspuns la fiecare întrebare, îşi aşază eprubetele în laboratoare pentru a defini încotro să mergem cu agricultura ţării româneşti. Din fericire, aţi găsit direcţia şi, în mod deosebit în partea de vest a ţării, mergem toţi într-o direcţie foarte bună”, a spus ministrul Agriculturii la deschiderea expoziţiei.

Cu Programele la purtător: irigaţiile...
Este adevărat că toată lumea a aflat deja de mult pomovatele programe: Irigaţiile, Tomata şi Lâna. Ministrul insistă să amintească despre fiecare, cu orice ocazie, ţinându-ne astfel la curent cu... stadiul implementării lor. „A fost aprobat în Parlamentul României un act normativ care asigură apa gratuită la fermieri. Cu alte cuvinte, în partea de sud a ţării, aducem Dunărea pe câmp. Apoi vom începe să lucrăm gradat, atent, metodic, dar rapid, pentru a pune întreg sisteml de irigaţii în funcţiune. La această dată putem iriga în România aproximativ 400.000 de hectare şi vom începe să reabilităm sistemul în trei etape: prima etapă constă în reabilitarea a 40 de amenajări, care înseamnă o suprafaţă de aproximativ 1,3 milioane de hectare. Deja operaţiunile au început şi pentru 31 de amenajări au trecut deja documentaţiile de CTE-ul ministerului şi sunt pregătite în aşa fel încât în lunile august şi septembrie să putem intra efectiv la lucru. Facem totul pentru ca fermierul să aibă apa aproape de plante, subliniind aici că şi ei, organizându-se în asociaţii ale utilizatorilor de apă, trebuie să-şi modernizeze unităţile hidraulice de la staţia de punere sub presiune până la hidrant şi avem şi aici forme de sprijin în valoare de 431 de milioane de euro în PNDR, pe măsura 4.3. care va fi deschisă în data de 29 iunie!”, a spus şeful MADR.

...tomata,
Încrezător, ministrul are speranţa că aceste măsuri vor încuraja tinerii să se orienteze spre producţia agricolă. „Astăzi în România se derulează programe importante, cum este cel de tomate şi aici în Timiş sunt 36 de producători care s-au înscris în program, şi am înţeles că deja au ieşit pe piaţă cu roşiile. Este un program important, trei mii de euro pentru o mie de metri pătraţi înseamnă mult, pentru a încuraja chiar tinerii să se îndrepte spre legumicultură”, a mai spus Petre Daea.

...şi subvenţia pe lână
„Dăm oricui vinde lâna oilor legal câte un leu pe kilogram subvenţie de la stat”, l-a asigurat ministrul pe un oier nelămurit. Apoi a făcut rapid un calcul şi, potrivit lui, dacă o oaie are circa 3 kilograme de lână, subvenţia primită de la stat îi va asigura tunsul, iar crescătorul rămâne cu toţii banii încasaţi pe lână în buzunar. „Păstraţi lâna până anul viitor şi primiţi un leu pe kilogram doar pentru că o vindeţi, atenţie legal, cu documente. Dacă oaia are în medie trei kilograme de lână, leul ăsta pe kilogram îţi asigură tunsul. Deci tunsul va fi gratuit de la stat, banii pe lână rămân ai dumneavoastră”, a spus şeful MADR.
Cât despre valorificarea cărnii de oaie, ministrul a dezvăluit că se lucrează pentru a crea o nouă reţea de export a mieilor.
Boxele cu animale, cu păsări şi animale de hobby au fost atracţia vizitatorilor. Nu au lipsit nici produsele apicole, produsele tradiţionale şi locale aduse de producători din zona Banatului. De asemenea, agenda târgului a fost presărată cu momente de joc folcloric precum Hora satului, dar şi cu demonstraţii ecvestre, încununată de tradiţionala „Zi a Calului”, dedicată iubitorilor de cabaline.

 

WORKSHOP-URI DEDICATE TEHNICII AGRICOLE
Programul destinat în special agricultorilor şi tinerilor mecanizatori a fost unul bogat în workshop-uri speciale, organizate în colaborare cu mari distribuitori de maşini şi utilaje agricole! „Ne-am gândit ca în acest an să organizăm workshop-uri cu firmele din România, producători şi dealeri pentru maşini agricole de top din lume. În prima zi a expoziţiei Banat Agralim am organizat trei workshop-uri, unul cu Mewi, altul cu firma Guttler şi altul cu Manitou. Cei de la Mewi au prezentat maşinile autopropulsate realizate de Horsch, de ultimă generaţie, şi cutia de viteze Vario de la tractoarele Fendt. Firma Fendt a făcut pionierat în domeniu realizând această cutie de viteze. Firma Guttler a pregătit o prezentare a maşinilor lor pentru pregătirea patului germinativ şi, în general, pentru lucrările solului, iar firma Manitou a prezentat încărcătoarele telescopice şi, cu precădere, ultimele noutăţi în acest domeniu. De asemenea, IPSO Agricultură a prezentat tractoarele inteligente John Deere, iar Go Bio Humus a adus în lumina reflectoarelor îngrăşământul organic destinat agriculturii ecologice!”, ne-a declarat Sorin Bungescu, profesor la USAMVB Timişoara, Facultatea de Agricultură, specializarea Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industria alimentară (MIAIA).

 

 


Articol publicat in revista Ferma nr. 11 (194) (15-30 iunie 2017)

Vizualizat: 58 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Vacile superproductive, dovada progresului genetic!

Vacile superproductive, dovada progresului genetic!

Cine şi-a făcut anul acesta timp pentru a vizita INDAGRA, expoziţia naţională de agriculută, a putut admira la standul Asociaţiei HolsteinRo câteva dintre cele mai performante vaci de lapte din România. Printre acestea, un exemplar aparţinând societăţii Panifcom Iaşi, administrată de Liviu Bălănici, care a încheiat cea de a doua lactaţie cu o producţie de 13.636 de litri, iar în primele 128 de zile din lactaţia a treia a ajuns la 6.800 de litri.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Porc Crescut Româneşte Strugurii moldoveneşti, la mare căutare
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?