Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

ZIUA LICEELOR AGRICOLE. Eveniment în premieră la AgriPlanta-RomAgroTec

Publicat: 06 iunie 2019 - 00:26
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

PREMIERĂ PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL! Peste 200 de elevi şi profesori de la 15 licee agricole din toată ţara, alături de fermieri, autorităţi, reprezentanţi ai unor companii din domeniul agricol şi ai mass-media au participat, în 18 mai 2019, la evenimentul „Ziua liceelor agricole”, organizat de Fundaţia Revistei Ferma şi DLG InterMarketing în cadrul expoziţiei AgriPlanta - RomAgroTec, la Fundulea, judeţul Călăraşi.

Evenimentul face parte din proiectul „Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”, iniţiat şi derulat de Revista Ferma, prin Fundaţia Revistei Ferma, şi coordonat de către Nicoleta Dragomir, redactor-şef Revista Ferma şi Leonard Stafie, specialist în avicultură şi membru în Consiliul Consultativ al Revistei Ferma.

ziua liceelor_foto grup_b
Demersul a reuşit, până acum, să mobilizeze autorităţi şi fermieri deopotrivă iar evenimentul de la Fundulea a dat prilej tinerilor elevi, dar şi profesorilor lor să se cunoască şi să înveţe câte ceva unii de la alţii. Pe lângă probleme comune, legate de finanţare şi bază materială insuficientă, fiecare liceu agricol are şi probleme specifice care au nevoie de rezolvare.

ziua liceelor_1_b
În cortul Forum de la AgriPlanta - RomAgroTec, care s-a dovedit a fi neîncăpător, elevii fiecărui liceu au amenajat câte un stand la care au prezentat oferta educaţională şi produse obţinute în fermele şcolii: flori, răsaduri de legume, dulceaţă, siropuri, produse de patiserie şi chiar chipsuri din carne.
În cadrul evenimentului „Ziua liceelor agricole” s-a desfăşurat şi Conferinţa cu titlul „Tinerii cu studii medii sunt cei care pot face agricultura să se mişte”, organizată de Radio France International (RFI) România şi DLG InterMarketing, în parteneriat cu Revista Ferma. Discuţiile au fost moderate de Cătălin Lenţa, realizatorul emisiunii Rural de la RFI, alături de Nicoleta Dragomir şi de Gabriel Gherghescu, realizator al emisiunii Viaţa Satului de la TVR 1 iar întreaga conferinţă a fost transmisă în direct pe rfi şi pe facebook.

ziua liceelor_6_b

Parteneri ai evenimentului „Ziua liceelor agricole”: Asociaţia Producătorilor de Porumb din România (APPR), Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Maşini Agricole din România (APIMAR), Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), Autoritatea Naţională pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual (ANFPISD) din România, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Academia de Studii Economice Bucureşti - Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului, RFI România, Revista Ferma.

ziua liceelor_2_b

Liceele agricole se unesc într-o asociaţie
• Coordonatorii proiectului „Susţinem învăţământul preuniversitar agricol” au anunţat că încep demersurile pentru înfiinţarea Asociaţiei Liceelor Agricole din România. „Ne dorim ca Asociaţia să fie parteneră, pe picior de egalitate, cu Ministerul Agriculturii şi cu cel al Educaţiei în chestiunile care ţin de învăţământul preuniversitar agricol, atunci când se iau decizii şi se fac legi”, a spus Leonard Stafie.
• Din toamna anului 2019, va exista un portal unic de internet al liceelor agricole din ţara noastră. Pe pagina de internet www.licee-agricole.ro vor putea fi găsite informaţii despre fiecare liceu agricol.
• Ediţia din acest an a Balului Clubului Rotary din judeţul Alba a sprijinit proiectul „Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”. Toate fondurile strânse în cadrul evenimentului vor fi donate pentru dotarea unui laborator la Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Ciumbrud, judeţul Alba.
• Asociaţia Pro Didactica din Republica Moldova va promova proiectul „Susţinem Învăţământul Preuniversitar Agricol” printr-un acord de parteneriat încheiat cu Fundaţia Revistei Ferma.
• O nouă ediţie a evenimentului „Ziua liceelor agricole” se va desfăşura la finalul lunii septembrie 2019, la Alba-Iulia.

ziua liceelor_3_b

NU există liceu agricol fără practică!
•    Prin parteneriatul încheiat în cadrul proiectului „Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”, Asociaţia Producătorilor de Porumb din România (APPR) va pune la dispoziţie o listă a membrilor Asociaţiei din zonele unde sunt liceele incluse în proiect, pentru ca elevii din aceste şcoli să poată face practica în fermele membrilor APPR. Alina Creţu, director executiv APPR: „În ultimii ani, fermierii au investit foarte mult în tehnologii, în tehnică, în genetică, produse foarte scumpe şi performnante, dar nu au investit în oameni. Acum cred că este moemntul ca fermierii să se implice şi mai mult. Avem nevoie şi de un cadru legal mai bun, deorece convenţiile de stagiu de practică în ferme nu sunt deocamdată foarte clare, dar fermierii sunt foarte deschişi la colaborare, pentru că au nevoie de personal calificat în ferme.” Fermieri membri ai APPR susţin deja elevi care studiază în sistemul dual la Liceul Tehnologic Agricol „Mihail Kogălniceanu” Miroslava, jud. Iaşi.

ziua liceelor_4_b
•    Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu va avea un Centru Permanent de Practică, pus în funcţiune în parteneriat cu Fundaţia Revistei Ferma, unde vor efectua practica de specialitate elevii Liceului Tehnologic Agricol „Mihail Kogălniceanu” din Miroslava şi cei ai Liceului Tehnologic „Haralamb Vasiliu” Podu Iloaiei, jud. Iaşi.

ziua liceelor_5_b

MADR înfiinţează o Direcţie pentru învăţământul agricol
Maricel Floricel Dima, subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii: „Voi, cei tineri, trebuie să învăţaţi, iar noi, cei din administraţie, trebuie să venim cu programe care să vă faciliteze activitatea. În acest moment, avem motoarele turate la maxim la Ministerul Agriculturii: înfiinţăm un serviciu special pentru învăţământul liceal şi formare profesională agricolă, avem deja stabilit graficul de acţiune, avem de implementat 12 acţiuni până la începerea noului an şcolar, astfel încât legea să poată fi pusă în aplicare şi să asigurăm banii necesari pentru a sprijini învăţământul liceal agricol. Puteţi să vă bazaţi pe noi, şi noi ne bazăm pe dumneavoastră. Este un efort uman considerabil ceea ce aţi făcut. Când a apărut legea (Legea 57/2019 pentru completarea Legii educaţiei 1/2011 - n.red.), aveam deja nişte concluzii de la dumneavostră vizavi de ceea ce se întâmplă în domeniu, ne-aţi ajutat mult pentru că ne-aţi pus în contact cu problemele reale.”

ziua liceelor_7_b
O întâlnire între coordonatorii proiectului „Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”, reprezentanţi a 14 licee agricole şi reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii a avut loc, la iniţiativa MADR, pe 15 aprilie 2019, iar Maricel Dima a promis, pe 18 mai, la Fundulea, că o nouă întâlnire pe tema învăţământului preuniversitar agricole va fi organizată la MADR în luna iunie.
„Autorităţile române îşi iau un angajament să sprijine învăţământul liceal agricol”, a rezumat Cătălin Lenţa, care a moderat discuţiile.

ziua liceelor_8_b

Agricultura are nevoie de şcoală, iar şcoala are nevoie de bani!
Gagriel Gherghescu, TVR: „Este pentru prima dată în 30 de ani când liceele agricole se întâlnesc în această formulă. Agricultura din România are nevoie de şcoală. La nivelul Uniunii Europene, din 100 de fermieri, 30 au şcoală. În România, din 100 de fermieri, doi merg la şcoală. Agricultura are nevoie de şcoală. Şcoala are nevoie de bani. Să vină bani către şcoală, de la stat, de la fermieri! Şi elevii, dar şi profesorii trebuie să înveţe, ca să poată să îi înveţe pe alţii. (...) Acum, fermierul trebuie să ştie şi economie, ca să-şi facă un plan de afaceri, marketing, ca să îşi vândă produsele, contabilitate, ca să nu primească amenzi.”

ziua liceelor_9_b

S-a înfiinţat Autoritatea pentru învăţământ dual
Peste 10.000 de tineri studiază în prezent în sistemul dual, iar rata de angajare după finalizarea studiilor este de 90%, a spus Stelian Fedorca, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual (ANFPISD) din România. Acesta ne-a spus că există o singură şcoală duală cu personalitate juridică în România, la Braşov, care are peste 300 de elevi. În restul ţării există 103 clase în sistem dual, toate în licee tehnologice şi toate de învăţământ profesional, dar se urmăreşte introducerea acestui sistem şi pentru învăţământul liceal. Specializările sunt legate de cererile agenţilor economici: mecanic agricol, mecanic auto, operator CNC, sudor.
Autoritatea funcţionează în subordinea prim-ministrului României şi şi-a început activitatea în luna februarie 2019. Are, în prezent, 26 de anagajaţi, dar, când îşi vor extinde activitatea, vor avea şi birouri regionale.

ziua liceelor_10_b
„Colectăm date, ne facem propria bază de date care va fi publică şi va fi actualizată trimestrial, am început un mecanism de sprijin al agenţilor economici care sunt dispuşi să investească timp de trei ani de zile în studiile unui elev”, ne-a spus Gabriel Narcis Vrânceanu, director în cadrul ANFPISD.
„Încercăm să identificăm zonele unde sunt tinerii care au terminat gimnaziul şi apoi au renunţat la şcoală şi să trimitem fie tinerii, fie agenţii economici spre aceste locuri de muncă sigure, pentru că aceşti elevi care se înscriu în învăţământul dual este aproape sigur vor avea loc de muncă”, a adăugat Stelian Fedorca.

ziua liceelor_11_b


Nico DragomirUN AN DE LA DEBUTUL PROIECTULUI
Nicoleta Dragomir, coordonator proiect „Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”: „Într-un an de zile, am reuşit să ajungem la al 13-lea eveniment organizat în cadrul proiectului şi, de la 20 de persoane într-o sală de clasă, numărăm peste 300 de participanţi la aproape fiecare eveniment. Datorită vouă, celor din liceele agricole, şi a faptului că ne-am unit, am reuşit, alături de partenerii din MADR, să ajungem şi la modificări legislative în favoarea învăţământului preuniversitar agricol. Se dorea de mult să se ajungă la această colaborare şi la dubla subordonare a liceelor agricole, faţă de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Agriculturii, pe partea de finanţare, dar şi de curiculă, pentru înfiinţarea de noi specializări în funcţie de cerinţele din fiecare zonă în care se află liceele agricole”.

Leo StafieFINANŢARE DIFERENŢIATĂ PENTRU LICEELE AGRICOLE
Leonard Constantin Stafie, coordonator proiect „Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”: „Liceele agricole au devenit licee vocaţionale. (...) Un liceu agricol nu poate fi finanţat cum este finanţat un liceu teoretic, pentru că înseamnă mult mai mult decât patru betoane şi 50 de metri pătraţi de curte. Înseamnă terenuri de practică, spaţii verzi, fermă didactică pe vegetal şi zootehnie, unde trebuie bani. Nu este în regulă să primească aceeaşi finanţare ca un liceu din oraş”.

50000 CARTIBIBLIOTECA LICEULUI AGRICOL DIN GEOAGIU ARE 50.000 de cărţi!
Doar 484 de cărţi lipseau din Biblioteca Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu, judeţul Hunedoara, pentru a ajunge la impresionanta colecţie de 50.000 de volume!
În doar câteva zile, la apelul Campaniei „Donez o carte pentru un liceu agricol”, parte a proiectului Fundaţiei Revistei Ferma, au fost donate cărţile necesare pentru a completa colecţia bibliotecii, plus alte câteva zeci de volume. La donaţia de carte au contribuit peste 30 de persoane, iar o parte din cărţi au fost aduse chiar la evenimentul „Ziua liceelor agricole” de la AgriPlanta - RomAgroTec.

MARE FERMIER: NU AVEM SCHIMBUL DE MÂINE!
„Circulă un zvon că nu ar fi copii pentru liceele agricole. Este fals! Sunt copii care doresc să vină la liceele agricole, nu suntem organizaţi să le oferim această perspectivă. Nu este suficient să meargă toată lumea la facultate, avem nevoie şi de oameni care să tragă la şaibă, cum se spune popular. (...) Liceele agricole nu trebuie reînfiinţate, ci reaşezate în matca lor. (...) Fermierii mari ne-am gândit doar să luăm terenuri şi să ne dotăm cu utilaje, niciunul nu cred că ne-am pus problema pe cine vom pune să lucreze pe acestea peste câţiva ani. Personalul pe care îl avem acum are o medie de vârstă foarte mare, lucrăm cu forţa de muncă de la fostele CAP-uri, oameni care acum au deja aproape 50 de ani. Nu avem schimbul de mâine!”, a spus Alexandru Baciu, fermier din judeţul Călăraşi şi vicepreşedinte LAPAR, la deschiderea târgului AgriPlanta - RomAgroTec 2019.

1 - Liceul Poarta Alba_b

Liceul Agricol Poarta Alba, jud. Constanţa

2 - Colegiul Harnaj_b

Colegiul Tehnologic „Viaceslav Harnaj”, Bucureşti

3 - Liceul Horia_b

Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad", loc. Horia, jud. Neamţ

4 - Liceul calarasi_b

Liceul Tehnologic „Sandu Aldea” Călăraşi

5 - Liceul Cudalbi_b

Liceul Tehnologic nr. 1 Cudalbi, jud. Galaţi

6 - Liceul Geoagiu_b

Liceul Tehnologic Agricol "Alexandru Borza" Geoagiu, jud. Hunedoara

7 - Liceul Salonta_b

Liceul Tehnologic nr. 1 Salonta, jud. Bihor

8 - Liceul Branesti_b

Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” Brăneşti, Ilfov

9 - Liceul Fundulea_b

Liceul Tehnologic nr. 1 din Fundulea, jud. Călăraşi

10 - Liceul Miroslava_b

Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” Miroslava, jud. Iaşi

13 - Dragomiresti Vale_b

Liceul Tehnologic "Vintilă Brătianu", Dragomireşti-Vale, jud. Ilfov

11 - Colegiul Prejmer_b

Colegiul pentru Agricultură şi Industrie Alimentară “Ţara Bârsei” Prejmer, jud. Braşov

12 - Liceul Blaj_b

Liceul Tehnologic "Ştefan Manciulea" Blaj, jud. Alba

14 - Republica Moldova_b

Delegaţia Republicii Moldova la "Ziua Liceelor Agricole"

1_b

2_b

3_b

Vizualizat: 578 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Maschio Gaspardo la Agromalim 2019 Cons DDA la Agromalim 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?