Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Rentabilitatea porumbului

Publicat: 27 martie 2017 - 01:17
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

• analize şi discuţii tehnice între membrii APPR 

Adunarea Generală a Asociaţiei Producătorilor de Porumb din România (APPR) s-a desfăşurat pe 21 februarie a.c., la sediul organizaţiei din Slobozia. S-au prezentat rezultatele din RITAC (Reţeaua Independentă de Testare şi Analiză în Câmp) şi au avut loc discuţii largi, vii şi tehnice, axate în principal pe tehnologia de cultivare a porumbului.

Adunarea Generală a Asociaţiei Producătorilor de Porumb din România

În prezidiu, pe lângă preşedintele reales, Arnaud Perrein, l-am remarcat pe tânărul manager al Agronova Gura Padinii, Alin Dida, şi pe preşedintele APA Prahova, Adrian Mocanu. Ambii vicepreşedinţi aleşi în decembrie la Conferinţa APPR. Printre participanţi a fost şi vicepreşedintele LAPAR, Nicolae Sitaru, care în aceeaşi zi a fost reales în fruntea Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Ialomiţa.

RITAC - singura reţea independentă de testare şi analiză în câmp din România
Vă aduc la cunoştinţă câteva dintre rezultatele testărilor din RITAC şi recomandările generale pentru cultivatorii de pormb. Cele profund aplicate şi cu grafice complexe, preluate din practica Institutului ARVALIS, un institut al fermierilor francezi (cu 400 de angajaţi permanenţi, din care 180 ingineri şi cu un buget de 55 milioane de euro), au fost destinate doar membrilor cotizanţi. Ceea ce este normal. Rezultatele testărilor RITAC au fost validate de Institutul ARVALIS.
Recomandările APPR pentru 2017 au fost discutate pe îndelete între membri. Apoi Alin Dida a prezentat tehnologia culturii porumbului în cadrul societăţii pe care o conduce, Agonova Gura Padinii, din Corabia, judeţul Olt. Dar şi costuri, recoltă şi profit.
Arnaud Perrein a prezentat apoi un model de analiză a costurilor şi beneficiilor culturii de porumb, analiză care în Franţa se face de peste o jumătate de secol. Toate acele rezultate sunt complet anonime, urmând a fi centralizate, pentru ca fermierii să poată avea un control real al situaţiei în care se află afacerea lor. Ca să ştie cât şi până unde se poate merge în stabilirea unor ţinte de producţie, dar şi cât ar costa. O aplicaţie menită să gestioneze riscul managerial al fermierilor. De exemplu, dacă într-o anumită zonă de cultură merită sau nu de forţat tehnologia. Ai posibilitatea să culegi informaţii reale din zona ta de cultură şi în felul acesta să poţi marşa în producţie pe anumiţi factori favorizanţi, dar şi să te fereşti de anumite capcane tehnice.
Am văzut o adunare a fermierilor profesională fără vaiete, fără plângeri, fără strigăte către guvern. Ca o sedinţă antreprenorială în care cuvântul de bază este succesul!


APPR: AN PLIN CU REZULTATE PE MĂSURĂ
APPR a avut un an foarte bun, cu realizări deosebite. Un an în care s-au testat 120 hibrizi de porumb în 14 locaţii şi în trei repetiţii. Dar şi alte culturi, cum ar fi floarea-soarelui (45 hibrizi în opt locaţii), cereale păioase (în trei locaţii) şi sorg (două locaţii).
APPR a avut şi diverse evenimente, unele în câmp, precum “Ziua Porumbului” de la Orezu (8 septembrie 2016) sau ”Solul şi Drenajul”, în Mihail Kogălniceanu (20 octombrie 2016). Chiar şi primul Congres European al Sorgului la Bucureşti (3-4 noiembrie 2016). Conducerea APPR a participat la tot felul de întâlniri profesionale şi simpozioane. A derulat şi acţiuni contra interzicerii neonicotinoidelor, a iniţiat grupul de lucru APPR în cadrul Agralim Iaşi, precum şi un parteneriat tehnic în cadrul AgriPlanta - RomAgroTec, alături de experţi în conservarea solului din cadrul USAMV Cluj-Napoca. APPR a reprezentat fermierii români şi la Comisia Europeană la “Agricultural Outlock Conferences”, organizată la Bruxelles chiar pe 1 decembrie. Dar şi schimburi de experienţă cu fermierii bulgarii sau moldoveni (Ziua Porumbului - Porumbeni, Republica Moldova).

 

 


Articol publicat in revista Ferma nr. 5 (188) din 15-31 martie 2017

Vizualizat: 308 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?