Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

KWS a făcut noi paşi în performanţa genetică

Publicat: 22 august 2019 - 15:40
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

În prima zi de august, compania KWS Seminţe, în parteneriat cu FMC, a invitat circa două sute de fermieri şi colaboratori de agribusiness în platforma tehnologică amenajată pe terenurile societăţii Măreţu Prod Com din Viziru, judeţul Brăila.

KWS a adus fermierii în ferma administrată de Liviu Gheorghe pentru a le prezenta programele proprii de cercetare în cadrul proiectului tehnic cu tema “Genetica performanţei. Hibrizii KWS - investiţii pentru viitor”.

KWS a făcut noi paşi în performanţa geneticăClick pe poza pentru galerie!

„Suntem o companie independentă şi ne concentrăm atenţia pe optimizarea materialului genetic, pe producerea de sămânţă hibridă. Suntem în top 3 între companiile de pe piaţa seminţelor şi într-un trend crescător. Suntem singura multinaţională care creează hibrizi sută la sută în România. Am lansat două concepte, două grupe de hibrizi ClimaControl3, cu toleranţă înaltă la secetă şi la arşiţă, şi Plus4Grain - hibrizi de înaltă productivitate în condiţii intensive de cultură. Suntem mândri de rezultatele noastre de la Staţiunea de cercetare de la Alexandria şi de faptul că la Staţia de procesare a porumbului de la Siliştea (judeţul Brăila) avem primul laborator autorizat pentru controlul calităţii seminţelor din România, acreditat în sistem european”, a precizat Doriana Niţu, director general KWS Seminţe.

Un portofoliu de hibrizi tot mai complex

Pentru că de la un an la altul, portofoliul KWS devine tot mai complex, conducerea companiei a segmentat produsele oferite fermierilor pe grupe de performanţă în funcţie de tehnologia aplicată. Astfel, a fost introdusă în piaţa seminţelor Grupa ClimaControl3, ce cuprinde hibrizi cu o toleranţă ridicată la secetă şi la arşiţă - KWS 2370 (FAO 290), KWS 4484 (FAO 380), Kamparis (FAO 390), Kapitolis (FAO 410), Balasco (FAO 420), Konfites (FAO 460), împreună cu noul hibrid KWS Bellavista (FAO 330).
De anul trecut, KWS a lansat Grupa de Performanţă a hibrizilor de porumb, majoritari fiind hibrizii de nouă generaţie creaţi în România, precum şi cu aplicabilitate eficientizată în condiţiile unor practici agricole avansate. Aceasta cuprinde trei produşi în premieră: KWS Karpatis (FAO 340), KWS Smaragd (FAO 350) şi KWS Kashmir (FAO 370).
De asemenea, compania KWS a creat grupa de hibrizi Plus4Grain care în condiţii foarte grele de climă şi de sol au un comportament rezonabil.

Acer şi Nautilus, noii hibrizi de floarea-soarelui

Şi în ceea ce priveşte cultura de floarea-soarelui, KWS a fost prezentă în lotul demonstrativ brăilean cu noii hibrizi din tehnologia Clearfield, respectiv, KWS Acer şi KWS Nautilus. Primul, supranumit “profitul în variantă timpurie”, este un produs foarte stabil la niveluri înalte de productivitate (3,8-4 t/ha), având rezistenţă genetică la mană, toleranţă deosebită la secetă, la cădere şi la frângerea tulpinilor.
Cel de-al doilea este un semitardiv cu arhitectură perfectă pentru niveluri înalte de productivitate; are masă hectolitrică mare, calatidiul stă plat şi paralel cu solul, e ferit de atacurile păsărilor sau de arsuri solare.

De anul viitor, erbicidul Diniro intră în portofoliul FMC

În platforma tehnologică de la Viziru, compania FMC a asigurat programele de protecţie a culturilor de porumb şi de floarea-soarelui. Cu acest prilej, a fost prezentat erbicidul Diniro, un produs extraordinar, din familia chimică a sulfonilureicelor, cu aplicare în postemergenţă, care asociază trei substanţe active şi două moduri diferite de acţiune, oferind un spectru larg de control asupra buruienilor. Diniro trebuie aplicat foliar, de la a 2-a la a 8-a frunză desfăşurată a porumbului şi cu buruieni în stadii iniţiale de dezvoltare (2-4 frunze). Produsul va intra în circuitul comercial începând cu anul viitor.
De asemenea, din programele de protecţie fitosanitară nu lipseşte erbicidul Successor, un nou produs ce poate fi aplicat la porumb şi la floarea-soarelui. De asemenea, am remarcat şi insecticidul Coragen, cu spectru larg de acţiune în combaterea insectelor dăunătoare. „Aveţi nevoie de o genetică bună, de sămânţă de calitate, aveţi nevoie şi de produse de calitate, formulate bine, inovatoare. Este foarte important să vedeţi că în anii următori dăunătorul sfredelitorul porumbului va fi din ce în ce mai prezent şi va trebui să faceţi tratamentele, iar noi venim în sprijinul fermierilor cu un program elaborat special în acest sens”, au avertizat specialiştii FMC.

Recomandări pentru cultura de rapiţă

Întrucât, în această lună începe un nou sezon de producţie prin înfiinţarea culturii de rapiţă de toamnă, Ion Voinea, director de produs KWS, a ţinut să facă unele recomandări cultivatorilor. „Rapiţă este cultura la care s-a produs cel mai mare progres genetic; de la soiurile la care intrau mai mult de 10 kg de sămânţă pe hectar, s-a ajuns la hibrizi la care cantitatea este undeva în jurul a două kilograme. Şi nu trebuie uitat că este una dintre culturile cele mai tehnologizate. Noi am făcut teste în ceea ce priveşte răsăritul la rapiţă. S-a demonstrat în mod clar că pregătirea terenului şi semănatul în uscat oferă fermierilor şanse mai mari de a avea o cultură bine încheiată decât semănatul rapiţei cu pregătirea terenului după o ploaie de toamnă.
Deci recomandarea noastră este de a pregăti optim sau aproape de optim terenul, după care să urmeze semănatul cât mai devreme. De ce? Pentru că există deja posibilitatea ca prin regulatori de creştere să se controleze dezvoltarea în toamnă în cazul unui răsărit timpuriu. O ploaie de 10-15 mm va ajuta rapiţa să răsară”.

Noutăţile KWS pentru un sezon productiv

Pentru compania KWS, sezonul 2019-2020 este un moment al noutăţilor la rapiţă. În primul rând, prin introducerea unui nou hibrid, Cristiano KWS, caracterizat prin performanţă şi printr-o stabilitate excelentă a producţiei. În portofoliu, sunt hibrizi meniţi să aducă productivitate ridicată în condiţii variate de tehnologie şi de climă.
De asemenea, anul acesta KWS are o propunere unică pentru piaţa românească: hibrizii de rapiţă KWS sunt trataţi, în premieră, cu biofungicidul Integral Pro de la BASF. Inofensiv pentru albine, acesta are proprietăţi excelente de prevenire a infestării cu Phoma Lingam, Rhizoctonia solani şi Alternaria brassicae. În plus, reduce şi apariţia anumitor dăunători în cultură.
De asemenea, Hybrirock se menţine în topul naţional al celor mai performanţi zece hibrizi de rapiţă încă din 2015. Factor KWS a dovedit că este hibridul perfect pentru fermele care aplică rapiţei cea mai bună tehnologie de cultivare. Apoi, Umberto KWS, lansat anul trecut, se va înscrie, de asemenea, în rândul celor mai performanţi hibrizi de rapiţă cultivaţi în România.

Doriana Nitu_b
Doriana Niţu: „Ne aflăm în judeţul Brăila, într-o zonă strategică din punct de vedere al producţiei agricole, dar mai ales din punct de vedere al parteneriatului nostru cu dumneavoastră, fermierii. Este o zonă în care cu 17 ani în urmă vindeam primele cantităţi de sămânţă de rapiţă de toamnă şi de porumb. Evenimentul nostru de astăzi se desfăşoară sub umbrela «Genetica performanţei». Am vorbit astăzi şi vom vorbi mult despre performanţă, hibrizii KWS fiind investiţii pentru viitor, excelent puse în valoare”.

Ion Voinea_b
RAPIŢA KWS SE PRETEAZĂ LA SEMĂNATUL ÎN USCAT

Hibrizii KWS au avantajul unei dezvoltări foarte rapide în toamnă. Chiar dacă răsărirea se face ceva mai tardiv, hibrizii de rapiţă KWS au posibilitatea să-şi extindă suficient de bine sistemul radicular, astfel ca în primăvară, la reluarea vegetaţiei, să susţină plante cu potenţial de producţie ridicat. Şi pe lângă productivitate, sunt hibrizi de rapiţă cu rezistenţă din ce în ce mai bună la scuturare, care răspund din ce în ce mai bine la inputuri. „Semănaţi cu încredere hibrizii KWS, chiar în uscat, pentru că ei au capacitatea de a creşte foarte rapid şi de a îmbrăca repede solul, de a-şi dezvolta sistemul radicular, astfel încât să fiţi liniştiţi”, a fost mesajul lui Ion Voinea.


FIŞA TEHNOLOGICĂ A LANULUI DE PORUMB

Tehnologia aplicată la porumb a cuprins următoarele elemente: data semănatului - 04.04.2019; planta premergătoare - porumb; densitate la semănat - 72.000 b.g./ha; fertilizare NPK 20:20:0 în cantitate de 240 kg pe hectar; fertilizare în vegetaţie cu 250 kg/ha azotat de amoniu la praşila mecanică, realizată la 31-05.2019. Erbicidele aplicate de la FMC au fost: Glyfos Ultra, Successor Pro, Successor şi Innovate.
De asemenea, au mai fost utilizate şi alte produse, precum biostimulatorii SeaMaxx, Multiple, Foliar; fertilizanţii foliari Extra, Vertex şi HI-N 34 şi insecticidele Fury Geo, Fury 10 CS şi Coragen.


Articol publicat în revista Ferma nr. 14/241 (ediţia 15-31 august 2019)

Vizualizat: 63 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!