Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

ÎNVĂŢĂMÂNT AGRICOL. Triplu eveniment la Liceul Agricol Miroslava

Publicat: 10 octombrie 2018 - 19:54
Comenteaza   | Galerie   | Video 1 2 3 4   | Print | Trimite unui prieten

Deschiderea anului şcolar 2018-2019 la Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava, judeţul Iaşi, a inclus şi alte două manifestări educaţionale. Pe data de 10 septembrie a avut loc inaugurarea ”Sălii Absolvenţilor” sub genericul ”Şi eu sunt urmaş al lui Mihail Kogălniceanu” şi totodată s-au făcut donaţii de carte de specialitate în cadrul proiectului "Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”.

Ambele iniţiative sunt susţinute de Revista FERMA prin Fundaţia Revistei FERMA şi de către specialiştii Leonard Stafie (absolvent al prestigioasei instituţii de învăţământ ieşene) şi Radu Antohe, autori ai unor volume de specialitate în domeniul zootehnic.

În “Sala Absolvenţilor”, trecutul a devenit prezent
Expoziţia de fotografie găzduită de “Sala Absolvenţilor” reprezintă un rezultat al colaborării dintre toţi aceia care înţeleg că realizările ştiinţifice de astăzi au la bază marile eforturi ale înaintaşilor şi care au dorit să preţuiască public şi să transmită mai departe aceste modele de dăruire în actul de formare a noilor generaţii de specialişti, pentru progresul şi afirmarea ştiinţei de a lucra pământul şi de a produce hrană suficientă, în condiţii de eficienţă, de siguranţă a consumatorului şi de durabilitate. ”Prin acest proiect, s-a amenajat o sală cu 41 de fotografii cu absolvenţi şi profesori de la începuturi, cu Institutul de Educaţie pentru Fiii de Nobili, deschis la Miroslava la 24 octombrie 1831. Primul absolvent a fost Mihail Kogălniceanu. S-a continuat cu Şcoala de Sericicultură, iniţiată în anul 1865 de M. Vitlimescu şi, în 1918, Principesa Olga Sturdza, preşedinta Societăţii Ocrotirii Orfanilor de Război, a înfiinţat în fostul Palat Vasile Beldiman, acum proprietatea sa, un orfelinat a cărui şcoală căpăta în anul 1919 un profil agricol profesional, păstrat până în zilele noastre. Se doreşte ca anual arhiva fotografică expusă să fie completată cu noi imagini din viaţa liceului, precum şi cu realizările foştilor absolvenţi”, a declarat Constantin Timu, directorul Liceului Tehnologic Agricol din Miroslava.
Realizarea “Sălii Absolvenţilor” completează ansamblul actelor de recunoştinţă faţă de înaintaşi, între reperele care amintesc de continuitatea învăţământului agricol în cadrul acestei străvechi cetăţi a cunoaşterii agriculturii numărându-se şi Muzeul Etnografic al Agriculturii Moldovei, înfiinţat la iniţiativa fostului director Dumitru Bunea în luna mai 1980.

“Diploma mi-a fost ca o icoană”
”Am păşit din nou pragul şcolii, astăzi, la începutul noului an de învăţământ, după aproximativ cinci decenii de la absolvire. Emoţia pe care o simt nu poate fi descrisă în cuvinte. Diploma pe care am obţinut-o în anul 1967 mi-a fost ca o icoană, în toată activitatea mea profesională. Am fost copil necăjit şi, la finalul studiilor, obţinerea acelei diplome a fost o mare onoare pentru mine şi pentru părinţii care s-au sacrificat pentru a mă trimite la şcoală. Mi-am respectat bucuria de adolescent toată viaţa şi nu m-am abătut de la normele care m-au ajutat să obţin acel salt personal. Le-am transmis şi celor trei copii ai mei aceleaşi valori pe care le-am dobândit în anii de şcoală, la Miroslava. Acum, pot mărturisi faptul că poveţele de care îmi amintesc chiar şi aceste tablouri, fiindcă sunt ale unor oameni valoroşi, care au reprezentat modele şi spirite alese, mă bucură încă o dată, fiindcă văd rezultatele şi prin copiii mei. Toţi au fost bursieri şi au adus bani acasă, nefiind nevoie să îi urmăresc sau să mă sacrific pentru a-i trimite la şcoală. E-adevărat, au avut structuri umane bune, dar şi învăţăturile pe care le-am transmis i-au convins să aleagă calea muncii, a seriozităţii şi a bucuriei de a fi om între oameni. Iar aceste învăţături de aici le-am primit şi eu”, mărturisea Ioan Surugiu, fost elev la Miroslava.

INFORMAREA PE PRIMUL PLAN: donaţie de carte şi abonamente la revista FERMA
Proiectul "Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”, demarat la 14 iunie 2018 la Liceul Liceul Tehnologic "Cezar Nicolau" Brăneşti, Ilfov, de către Revista FERMA prin Fundaţia Revistei FERMA şi specialiştii Leonard Stafie şi Radu Antohe, autori ai unor cărţi de specialitate în domeniul zootehnic, a parcurs o nouă etapă, odată cu deschiderea anului de învăţământ 2018-2019, la Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din Miroslava. În cadrul proiectului „Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”, în 40 de unităţi de învăţământ preuniversitar cu profil agricol din România se donează câte două exemplare din cartea „Găini ouătoare în sistem free range - Ghid practic de creştere” şi din cartea „Ghid de creştere a puilor de carne”, ambele semnate de Leonard Constantin Stafie şi Radu Antohe. De asemenea, fiecare dintre liceele şi grupurile şcolare cu profil agricol incluse în proiect primeşte câte un abonament pe perioadă nelimitată la revista Ferma. ”Este binecunoscut faptul că o componentă esenţială a agriculturii moderne este reprezentată de educarea, formarea profesională a tinerilor pentru a deveni fermierii viitorului, dar şi pentru a aduce în exploataţiile familiilor sau în gospodării soluţii sau alternative generatoare de profit. Proiectul nostru aduce în liceele şi grupurile şcolare cu profil agricol un plus de informaţie de care elevii au nevoie şi de care cadrele didactice se pot folosi pentru a exemplifica, prin modele practice şi viabile economic, fundamentele teoretice prezentate la cursuri. În agricultură au început să apară micile afaceri şi constat o anumită schimbare la nivel de percepţie asupra învăţământului preuniversitar de profil, care devine tot mai căutat. Mă bucură şi, într-un fel, mă obligă. Obligaţia vine din faptul că observ nevoia de literatură specializată bazată tot mai mult pe realitatea din lumea afacerilor şi simt că pe specialitatea care mă pasionează, Avicultura, pot susţine această nevoie”, menţiona Leonard Stafie.
În cadrul proiectului "Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”, toate cele 40 de unităţi de învăţământ preuniversitar cu profil agricol beneficiază de promovare în Revista Ferma, prin articole publicate în print şi online.
La seria de evenimente desfăşurate la Liceul Tehnologic Agricol din Miroslava, cu ocazia deschiderii anului de învăţământ 2018-2019, au fost prezenţi Mihai Amarandei - consilier al Ministrului Agriculturii, Dan Niţă - primar al comunei Miroslava, Laurenţiu Precup - director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Iaşi, Monica Ionela Pandelea - director executiv adjunct al DAJ Iaşi, Gabriel Vasile Hoha - cadru didactic la Facultatea de Zootehnie a UŞAMV Iaşi.
Preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari din judeţul Bacău şi co-autor al volumelor de specialitate donate liceelor agricole din România, Radu Antohe, a prezentat un proiect inovativ de management al fermei, care reprezintă un rezultat al propriilor analize şi cercetări de profil. ”Înainte de anii 1990, în ţara noastră s-a făcut performanţă într-un sistem agricol intensiv, centralizat, pe baza oamenilor care erau pregătiţi şi care lucrau în sector. Astăzi, când doar 3% dintre fermieri au absolvit o şcoală agricolă, ne dăm seama că avem nevoie mai mult ca oricând de cunoaştere, de informare, de implicare din punct de vedere al deciziilor publice. Este nevoie şi de implicare personală, civică, a profesioniştilor”, menţiona Radu Antohe.

Un proiect creditat cu încredere şi susţinere
Fost dascăl la Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava, judeţul Iaşi, actualmente om de afaceri în Iaşi, Cristi Nedelcu a donat un album cu lucrările prezentate în ”Sala absolvenţilor”. Bibliotecii Liceului Tehnologic Agricol Miroslava i-au fost donate zece exemplare din cartea "Ghid de creştere a puilor de carne", semnată de Leonard Constantin Stafie şi Radu Antohe şi editată de Revista Ferma.
La organizarea evenimentelor educaţionale de la Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” Miroslava - Iaşi, au participat alături de Revista Ferma, SC Panifcom SRL - director Liviu Bălănici, SC Teisa SRL - director Ionel Isarie, absolvent al acestei instituţii de învăţământ, Promoţia 1997, SC Cronos Consulting SRL - director Radu Gheorghiu, Fiţe de Pescar - Andreea Şerban, SC Agricola Budăi SRL, Din Hambarul Bunicii - director Iulian Vâlcu, Iazul Bârca - avocat Dinu Şerban, SC Euro Consulting SRL - director Dan Moşneagu, Petronela Cotea Mihai - redactor Radio Iaşi, Dan Luca şi Cristi Nedelcu - prelucrare, scanare foto, Florin Antohi - redactor.

Petronela COTEA MIHAI, redactor Radio România Iaşi
FOTO: DAN LUCA

ŞI TU POŢI FI URMAŞ AL LUI MIHAIL KOGĂLNICEANU
În anul şcolar 2018-2019, instituţia şcolară agricolă din comuna Miroslava a cuprins în oferta educaţională 84 locuri la forma de învăţământ liceal - specializările tehnician veterinar, tehnician analize produse alimentare şi tehnician în activităţi economice -, şi 56 locuri la şcoala profesională, în meseriile de preparator produse carne-peşte, brutar-patiser şi mecanic agricol.

 Constantin Timu

Constantin Timu: “În principiu, o şcoală capătă valoare nu numai prin profesorii săi, ci şi prin absolvenţi şi prin realizările acestora”.










Ioan SurugiuIoan Surugiu: “M-a impresionat faptul că unii dintre absolvenţii de la Miroslava au avut ideea acestor tablouri şi am venit de la Vaslui special pentru a căuta chipurile foştilor colegi sau ale foştilor dascăli. Am găsit şcoala mai frumoasă, cu aspect modern şi mi s-a părut un semn foarte bun asupra faptului că există perspective de dezvoltare. M-a emoţionat când am aflat că există şi astăzi specializare în profesia de tehnician veterinar, pe care am slujit-o de la absolvire şi până la pensionare. România are nevoie de această treaptă profesională de mijloc, spre a reduce distanţa dintre micul fermier - majoritar încă -, şi medicul veterinar”.








Leonard Constantin Stafie

Leonard Stafie: “Reacţiile, după primul eveniment dedicat îmbogăţirii resurselor necesare îndrumării elevilor şi formării lor profesionale, desfăşurat în judeţul Ilfov, au fost încurajatoare. Aici, la Miroslava, simt că intervine şi enorm de multă emoţie, fiind spaţiul unde mi-am urmat cursurile liceale şi unde, de fapt, s-a consolidat ataşamentul meu faţă de agricultură şi faţă de agricultori. Cu aceste mari emoţii şi cu încredere, conturăm noi proiecte”.









Radu Antohe_Miroslava

Radu Antohe: “Sunt onorat să fac parte din această echipă care promovează ştiinţa de carte şi căile profesioniste de dezvoltare. Sunt convins de reuşita acestui demers şi voi susţine, în continuare, inclusiv promovarea modelelor inovative de administrare a afacerilor din agricultură”.

 



Vizualizat: 1039 | Video Video 1 2 3 4 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Priorităţile UNCSV pentru 2019

Priorităţile UNCSV pentru 2019

Interviu cu Florentin Bercu, director executiv al Uniunii de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Musca asteapta tractorul autonom Dan Herteg, investitii de aproape un milion de euro
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?