Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Inovațiile BASF, la dispoziția fermierilor

Publicat: 28 februarie 2017 - 20:17
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

„Fabrica de inovație” BASF și-a deschis, pe 25 ianuarie a.c., porțile la Timișoara, invitând fermierii bănățeni la o călătorie în prezentul și viitorul agriculturii. Timp de mai bine de trei ore, au fost abordate teme actuale și de interes din domeniul protecției plantelor, inovației agricole, tehnologiilor performante, dar și al fondurilor europene sau subvențiilor pentru fermieri.

Seria de simpozioane interactive organizate de BASF în această iarnă caută să găsească răspunsuri și soluții la câteva dintre problemele identificate la principalele culturi agricole, fiind structurată pe modelul vizitei în departamentele companiei.

„Fabrica de inovație” BASFClick pe poza pentru galerie!

Primul popas, în departamentul de prevenire/combatere a bolilor
S-a discutat despre evoluția agenților patogeni și măsurile de protecție împotriva acestora. Sorin Cîrstea, reprezentant de vânzări pe zona de vest și centru, a identificat cu această ocazie o problemă din ce în ce mai actuală pentru fermierii români, și anume atacurile de sclerotinia, care s-au înmulțit în ultimii ani, provocând pagube însemnate la culturile de rapiță și de floarea-soarelui prin apariția putregaiului alb. Pentru combaterea acestui patogen, specialiștii BASF recomandă o rotație corespunzătoare, astfel încât culturile atacate să vină în rotație la un interval de minimum trei ani. Pe lângă asta, densitatea joacă un rol extrem de important. „Aceste metode agrotehnice sunt necesare mai ales pentru a preveni infecția de la baza tulpinii, care este foarte greu de combătut”, susține reprezentantul BASF. Ca soluție de combatere chimică, există fungicidul Pictor. La rapiță, acesta poate fi aplicat din perioada de apariție a butonului galben, până la înfloritul deplin (nu mai mult de un tratament!), iar la floarea-soarelui, începând cu stadiul de 6-8 frunze, până la înfloritul total (maxim două tratamente!). „Pe lângă faptul că este diminuată rezerva biologică de scleroți din sol, care ar putea afecta culturile în anii următori, prin aplicarea lui Pictor la cultura de rapiță, se obține o reducere a pierderilor de producție între 220 și 650 kg/ha”, ne asigură Sorin Cîrstea.
Pe de altă parte, în culturile cerealiere, o serioasă amenințare o reprezintă septorioza, sau pătarea brună a frunzelor, boală responsabilă de reducerea semnificativă a calității și a cantității producțiilor. Umiditatea ridicată reprezintă principalul factor favorizant al apariției acesteia, iar pagubele în urma unui astfel de atac ar putea ajunge la 30%. Pentru a reduce impactul atacului de septorioză, se recomandă efectuarea tratamentului fitosanitar la momentul oportun.

Medax Top preia controlul!
În cadrul Departamentului de creație, Răzvan Boc a prezentat cel mai nou produs din portofoliul BASF, regulatorul de creștere pentru cereale - Medax Top, special creat pentru a asigura protecția plantelor împotriva riscului de cădere. Omologat pentru culturile de grâu, orz, secară și triticale, acesta acționează rapid, având un efect de durată, și beneficiază de o fereastră largă de aplicare. „Căderea cerealelor poate provoca pagube importante, uneori ajungându-se chiar la compromiterea culturii. În țări precum Marea Britanie, Germania sau Franța, peste 80% din suprafețele cultivate cu grâu și peste 60% din suprafețele cu orz sunt tratate cu regulatori de creștere. Medax Top este singurul regulator de creștere disponibil pe piața din România, care, pe lângă reducerea riscului de cădere a plantelor, consolidează sistemul radicular, conferind acestora o mai bună ancorare în sol. Iar o înrădăcinare puternică înseamnă implicit o absorbție mai bună a nutrienților, a apei și o creștere a toleranței la secetă și la anumite boli”, remarca reprezentantul tehnic pe zona de Vest. Creșterea concentrației de clorofilă din frunze, înălțimea uniformă a fraților și, în final, sporul de productivitate sunt alte argumente în favoarea utilizării acestui nou produs marca BASF. Medax Top poate fi aplicat primăvara devreme, de la sfârșitul înfrățirii, până la apariția frunzei stindard, la temperaturi cuprinse între 5 și 20 de grade și împreună cu alte produse pentru protecția plantelor.

Soluții eficiente împotriva buruienilor
Al treilea departament „vizitat” a fost cel al tehnologiilor moderne de erbicidare, care a adus în prim-plan metodele de combatere a buruienilor la culturile ce urmează a fi înființate în primăvară. Pentru a exemplifica și mai bine situația din teren și a da un plus de credibilitate discuțiilor, la dialog au participat și câțiva fermieri din zonă. Mircea Hodoșan, de pildă, lucrează 1.600 ha în zona localității Peciu Nou (județul Timiș) și se confruntă cu o presiune fantastică din partea buruienilor, în special monocotiledonate, în preemergență, din cauza excesului de apă din sol. „An de an mă lovesc de aceeași problemă, motiv pentru care utilizez Frontier Forte în doză maximă la cultura de porumb, și nu numai”, spunea fermierul. Iar verdictul specialiștilor a fost în favoarea sa, deoarece „acest produs poate fi utilizat atât înainte de semănat, cu încorporare, cât și după semănat, având o excelentă solubilitate în sol și o dispersie laterală foarte bună”.
În schimb, pentru controlul buruienilor din postemergență, BASF recomandă Akris, un erbicid lansat anul trecut, ce poate fi aplicat chiar și în preemergență. Acesta asigură o combatere eficientă și de lungă durată a buruienilor anuale, monocotiledonate și dicotiledonate.
Dacă vorbim însă despre culturile de cereale păioase, soluția salvatoare se numește Biathlon 4D, un erbicid care poate fi folosit independent de condițiile meteo, având toleranță la variații de temperatură și rezistență la ploaie. În plus, fereastra largă de aplicare permite optimizarea activității în câmp. Victor Mârzac, administrator al societății Polagro Prod SRL, care exploatează 1.800 ha, cunoaște foarte bine acest produs, dar și efectele sale asupra buruienilor. „Cea mai mare bătaie de cap am avut-o cu Veronica, pentru că dispunem de un sol semi-acid, ce favorizează dezvoltarea acestei plante. Dar nu a fost singura problemă cu care ne-am confruntat. Și să nu uităm că buruienile consumă de două ori mai multă hrană decât planta și de trei ori mai multă apă, pe lângă faptul că sunt adevărate focare pentru boli și dăunători”, susține fermierul bănățean.
La cultura de rapiță, soluția propusă de BASF în primăvară o reprezintă Cleravo, asociat sistemului Clearfield, iar la floarea-soarelui recomandarea este erbicidul Pulsar în combinație cu adjuvantul Dash, produse integrate în tehnologia Clearfield Plus. Pe de altă parte, pentru controlul buruienilor din cultura de soia cea mai nouă propunere este Corum, în timp ce combaterea eficientă a buruienilor graminee anuale și perene se poate face cu Stratos Ultra, omologat la mai multe culturi.

 


AGRICULTURA DE PRECIZIE RIDICĂ MIZA
În Departamentul de mecanizare, protagoniști au fost reprezentanții companiei AgroConcept, care au vorbit despre agricultura de precizie și rolul acesteia în eficientizarea activității din ferme, având ca suport implementele Kverneland. „Orice cultură merită cea mai bună îngrijire. Pentru că scopul nostru este de a da plantei cantitatea exactă de fertilizanți sau alte substanțe chimice de care are nevoie, iar beneficiile sunt cuantificabile, atât în ceea ce privește reducerea costurilor, cât și creșterea productivității. Asta înseamnă de fapt agricultura de precizie. Spre exemplu, dacă în cazul echipamentelor de împrăștiat amendamente convenționale deviațiile pot fi de până la 10%, mașina de fertilizat Exacta-TL cu tehnologie GEOspread și sistem de cântărire, pe care noi o propunem, are o eroare de maximum un procent”, spunea Sigmund Olsen, director regional la Kverneland, brand aflat în portofoliul AgroConcept.


Articol publicat in revista Ferma nr. 3 (186) din 15-28 februarie 2017

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizat: 331 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?