Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Dicor Fest - eveniment nou pe harta agricolă

Publicat: 03 septembrie 2022 - 18:47
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Dicor Land este primul distribuitor multibrand din România care a organizat un târg agricol dedicat. Cum a arătat acesta și ce alte proiecte vizează în viitor reprezentanții companiei?

_Dicor FEST 2022_b

În perioada 30 - 31 iulie 2022, parcul de utilaje agricole Dicor Land, din loc. Braniștea, județul Galați, s-a transformat într-un veritabil spațiu expozițional. Cei 25.000 de metri pătrați au găzduit standuri dedicate fiecărei companii partenere, prezentări de echipamente agricole, dar și conferințe academice pe teme de actualitate.

Evenimentul Dicor Fest a atras nu mai puțin de 1300 de vizitatori în două zile și promite să devină, după cum susține directorul comercial Silviu Pricop, un târg de referință pentru regiunea de sud-est a României.

Silviu Pricop _b

”Vrem să ne extindem la fel de eficient cum am făcut-o și până acum și vrem să oferim fermierilor întreaga paletă de produse și servicii pe care le avem în portofoliu: utilaje agricole, piese de schimb, service, echipe mobile și consultanță la toate nivelurile.”SILVIU PRICOP, Director comercial Dicor Land

 

Furnizor de top pe piața de utilaje și piese de schimb


Cu peste 1.200 de utilaje și 150.000 de piese de schimb vândute în 2021, Dicor Land este una dintre cele mai active companii din domeniul distribuției de echipamente agricole și a serviciilor conexe (revizii, service, piese de schimb și accesorii). Printre brandurile aflate în portofoliu se numără Maschio Gaspardo, Lemken, Olimac, Madara, Pronar, Rolmako sau producătorul de echipamente de irigat Irtec.

Totodată, Dicor Land este pe primul loc în România și în top trei dealeri la nivel european pentru utilajele Maschio Gaspardo și hederele Olimac. La acestea se adaugă furnizarea de piese de schimb pentru majoritatea producătorilor de utilaje existenți pe piață, segment pentru care a fost dezvoltată o divizie dedicată - Dicor Parts.

Dicor Fest 1_b

Circa 700 de utilaje pe stoc


„Oferim toate tipurile de echipamente necesare pentru orice lucrare agricolă, în cele mai multe situații chiar cu variante multiple. Una dintre particularitățile noastre este că lucrăm cu un volum foarte mare al stocurilor. Vorbim de aproximativ 700 de utilaje agricole disponibile pentru livrare imediată și de sute de mii de unități de piese de schimb. La nivel național, în acest moment, avem un stoc de piese de schimb în valoare de peste un milion de euro”, a afirmat Silviu Pricop.

 

Echipe specializate


”O altă particularitate a noastră este că avem echipe specializate pentru fiecare segment operațional: alături de magazine, avem agenți care fac vânzare directă în ferme; avem servicii de consultanță financiară și parteneriate puternice pe partea de finanțare; avem partea de service care acoperă întreaga țară și divizia de piese de schimb, Dicor Parts, care funcționează pe același model ca Dicor Land, cu propriile echipe de management, vânzări sau consultanță”, a adăugat directorul comercial al companiei.

Dicor Fest 2_b

De la aniversare, la târg agricol


Apărut în 2021, ca un eveniment aniversar dedicat celor 10 ani de existență a companiei, Dicor Fest s-a transformat începând cu această ediție într-un târg agricol regional în adevăratul sens al cuvântului.

„Anul trecut a fost aniversarea de 10 ani a companiei noastre și am decis să invităm alături într-un eveniment mai amplu toți colaboratorii, atât companii, cât și fermieri.  A fost un eveniment reușit care a atras agricultori din județele Galați, Brăila, Vrancea, Tulcea, Buzău, Vaslui, Constanța și Ialomița, zone în care avem și cei mai mulți clienți. Apoi ne‑am dat seama că în zona noastră lipsesc acest gen de evenimente care să îi aducă împreună pe fermieri. Noi am decis să ne asumăm această responsabilitate și rezultatele deja se văd. Avem expus tot portofoliul de produse și standuri dedicate pentru fiecare furnizor de echipamente sau piese de schimb. De asemenea, au răspuns invitației noastre partenerii noștri financiari și organizaționali, dintre care merită amintiți cei de la Agricover, consultatul pentru fonduri europene Avalana, Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR), precum și profesorii universitari Denis Țopa și Ștefan Gavril de la USAMV Iași”, ne-a declarat Nicoleta Preda, Marketing Project Manager Dicor Land.

Dicor Fest 3_b

Un partener de încredere


Pentru reprezentanții producătorilor din portofoliu, Dicor Fest este o confirmare a evoluției pozitive a vânzărilor și a colaborării cu Dicor Land. „Este al doilea an de când suntem parteneri cu Dicor Land, iar rezultatele arată foarte bine. Pentru noi este unul dintre cei mai importanți parteneri din această regiune a țării, un partener cu care reușim de fiecare dată să oferim cele mai bune soluții clienților, pentru că promovează nu doar o tehnologie singulară, ci o tehnologie completă la nivel de fermă. De aceea vedem la acest târg o gamă foarte largă de utilaje Lemken: de la pluguri (cu 3, 9 sau chiar 13 trupițe), la utilaje de dezmiriștit (Heliodor și Rubin) și până la tehnologia de combatere mecanică a buruienilor (EC-Weeder) de la Steketee”, ne-a declarat Marian Gheorghe de la Lemken România.

Marian Gheorghe_b

 Marian Gheorghe

Proiecte de extindere


În prezent, cei de la Dicor Land dețin trei parcuri de utilaje agricole situate la Braniștea, Podu Iloaiei (jud. Iași) și Bucu (jud. Ialomița). Însă planurile de viitor ale companiei sunt cât se poate de ambițioase: „până la finalul anului vom avea încă două parcuri deschise în țară, unul în Dobrogea și altul în sudul țării, iar până la finele anului 2025 rețeaua va ajunge la 10 parcuri de utilaje agricole”, a încheiat Silviu Pricop.

 

DIVIZIE DEDICATĂ IRIGAȚIILOR


Componenta de irigații din cadrul companiei beneficiază, din 2022, de o divizie specializată – Dicor Agro. Cu o echipă formată din 7 persoane, noua divizie oferă soluții și consultanță pentru realizarea sistemelor de irigații din ferme cu toate componentele necesare: tamburi, motopompe, sisteme de pivoți liniari sau hipodrom, inclusiv proiectarea sistemului de țevi și aducțiuni. Deservind 18 județe, serviciile Dicor Agro se adresează atât exploatațiilor individuale, cât și UAI-urilor.

Divizia dedicată irigațiilor face parte din grupul ce a luat naștere la începutul anului 2022, Dicor Holding, grup ce reunește activitatea Dicor Land, Dicor Parts și Dicor Agro.

 

un articol de

DANIEL PLĂIAȘU

Vizualizat: 787 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Povestea unei colaborări de succes: ProCredit & Procereal Agrosan

Povestea unei colaborări de succes: ProCredit & Procereal Agrosan

O colaborare de peste 12 ani între ProCredit și ProCereal Agrosan! ProCereal Agrosan este o companie care produce până la 20.000 tone de cereale pe an, dezvoltată de către domnul Micu Cosmin. Vezi în video-ul de mai jos cum a pornit totul și cât de frumos s-a conturat o idee dezvoltată cu pasiune.

Metripond - cântare de precizie cu dozare gravitaţională şi sistem de autoînvăţare Malagrow - soluţii inovatoare pentru combaterea dăunătorilor Optigép îşi consolidează prezenţa în Transilvania
Preţul îngrăşămintelor

Preţul îngrăşămintelor a crescut, ce veţi face?