Să organizezi o expoziţie agricolă la nici trei săptămâni după Agritechnica îţi trebuie ceva curaj. Federaţia Constructorilor şi Importatorilor de Echipamente Agricole (Fedagrim) din Belgia se încăpăţânează să facă asta de ani de zile, iar rezultatele par să le de-a dreptate.
Agribex, târgul naţional agricol al Belgiei, desfăşurat în perioada 3-8 decembrie 2019, la Centrul Expoziţional Bruxelles, a înregistrat aproape o sută de mii de vizitatori, ceea ce reprezintă peste 20 la sută din numărul celor prezenţi anul acesta la târgul de la Hanovra.
Un număr impresionant, trebuie să recunoaştem! Şi totuşi, în scădere faţă de ediţia de acum doi ani, la care, de asemenea, am avut ocazia să fiu prezent. De altfel, tendinţa e influenţată chiar de evoluţia activităţii agricole în general. Pentru că în Belgia, anual, numărul fermierilor scade în medie cu 2,5%! „În 2017, existau aproape 36.000 de ferme active, iar astăzi avem cu aproximativ 1.800 mai puţin”, constata Stefaan Forret, preşedintele târgului. Din punctul său de vedere, însă, participarea nu este obiectivul principal al organizatorilor, care mizează mai degrabă pe valoarea adăugată pe care o poate oferi această expoziţie fermierilor.
Practic, cum era de aşteptat, în mare parte tehnologiile expuse în capitala Europei fuseseră deja prezentate la Agritechnica. Dar pentru cine nu a ajuns în noiembrie la Hanovra, asta a reprezentat un lucru pozitiv. Pe de altă parte, ştim cu toţii ce nebunie este în Germania, unde să străbaţi acele hale imense este o adevărată aventură. Şi nici nu ai reuşi să faci asta într-o singură zi. În schimb, la Expo Bruxelles, totul era concentrat într-un spaţiu mult mai restrâns. Chiar şi aşa, suprafaţa ocupată de firmele expozante măsura circa 60.000 de metri pătraţi la interior. Pentru ca să vă faceţi o idee, asta înseamnă cam de patru ori cât Indagra (luând în calcul doar halele acoperite)! Expozanţii, aceiaşi pe care îi cunoaşte toată lumea. Plus câţiva producători belgieni ultraspecializaţi.
La standul New Holland, de pildă, am putut admira din nou tractorul alimentat cu gaz metan, una dintre marile provocări ale viitorului, dar şi o combină CR7.80 echipată cu senzor de apropiere cu infraroşu NIRXact, care permite utilizatorului să atingă un nivel superior de precizie şi eficienţă. Acesta are rolul de a măsura în timp real umiditatea şi compoziţia nutriţională a culturilor recoltate, precum substanţa uscată, proteina, amidonul, fibrele, fibrele insolubile, pleava şi zahărul, cu o acurateţe de 98%! NIRXact poate fi montat şi pe alte echipamente agricole, cum ar fi combine de recoltat furaje, prese de balotat, cisterne de împrăştiat îngrăşăminte.
La rândul său, Case IH, „a defilat” la Bruxelles cu celebrul său tractor autonom, dar a prezentat şi alte tehnologii asociate agriculturii de precizie. Am remarcat în plus noul look al tractorului Puma, cu capota distinctivă care defineşte acum întreaga gamă de tractoare Case IH. De asemenea, pentru cei cu activitate în viticultură şi pomicultură, constructorul american a afişat noua generaţie de Quantum, cu transmisie ActiveDrive 2 (32x16), ce poate atinge 40 km/h. Un tractor de mici dimensiuni, îngust la exterior, dar surprinzător de spaţios la interior, potrivit oricărui profil de operator. În total, există acum nu mai puţin de 16 modele V/N/F/CL, cu puteri cuprinse între 75 şi 107 CP. Lăţimea minimă (1,063 metri) este asociată modelului Quantum V, în timp ce versiunea CL a fost creată pentru aplicaţii de uz general, având lăţimea de 1,567 m. Aceasta din urmă păstrează însă caracteristicile cheie ale unui tractor Quantum - centru de greutate scăzut şi o stabilitate foarte bună la lucrul în pantă sau cu încărcătorul.
În expoziţie am văzut şi noul tractor 8RX de la John Deere. Acesta este echipat cu patru şenile, însă are cadrul fix, concept pe care nici un alt producător nu l-a avut în vedere până acum. Această configuraţie unică îmbină caracteristicile de rulaj ale tractoarelor pe roţi cu performanţa de tracţiune a şenilatelor, datorită suprafeţei mari de contact şi a unei presiuni mai mici pe sol. Potrivit John Deere, noua serie 8RX asigură „de departe cea mai mică compresie a suprafeţei de contact din această clasă”, oferind o lăţime de transport mai mică de 3 m şi o viteză de 40 km/h. În comparaţie cu modelul care rulează pe două şenile, 8RX pretinde a fi semnificativ mai stabil pe suprafeţele colinare şi în condiţii de sol mai dificile, datorită capacităţii sale superioare de auto-curăţare. Pe lângă asta, confortul operatorului a fost îmbunătăţit substanţial. Noul 8RX este echipat cu cea mai mare cabină realizată vreodată de producătorul american. Plafonul a fost înălţat cu 5 cm, iar calea de intrare este cu 24% mai largă. De asemenea, scaunul este de ultimă generaţie, fiind îmbrăcat în piele perforată, pentru a favoriza circulaţia aerului şi, în plus, are şi funcţie de masaj în două zone!
Şi la ediţia din acest an, cea cu numărul 71 (Agribex s-a organizat pentru prima dată în anul 1909, sub o altă denumire însă!), a fost amenajat un spaţiu destul de generos pentru demonstraţii live, cu ateliere de lucru. Aici, tineri coordonaţi de reprezentanţi ai companiilor fac un fel de practică, reparând diverse maşini şi echipamente agricole sau efectuând lucrări de mentenanţă. Totul transparent şi cât se poate de real! Spre exemplu, câţiva tineri schimbau pneurile unei combine care tocmai sosise din SUA şi trebuia livrată dealer-ului local cu noi anvelope, în conformitate cu specificaţiile clientului, dar urmau să facă şi inspecţia finală înainte de pre-livrare. „Dorim astfel să arătăm publicului că există o cerere foarte mare de personal calificat în domeniul mecanizării agricole şi să oferim un exemplu tinerilor aflaţi în căutarea unei cariere. După numai trei ani de formare, aceşti tineri pot să obţină un loc de muncă bine plătit, asigurându-şi practic viitorul”, îmi spunea Martin Leenknecht, responsabil cu zona de demonstraţii.
Potrivit unui sondaj coordonat chiar de către Fedagrim, agricultorul este a treia ocupaţie profesională cea mai de încredere în opinia consumatorilor belgieni, după cea de medic şi profesor. Cu toate astea, contactul cu agricultura este foarte limitat. De aceea, organizatorii acordă o mare atenţie activităţilor de informare. Şi, prin urmare, pe parcursul târgului, veţi vedea foarte multe grupuri de tineri, în special copii de şcoală, însoţiţi de profesori.
Articol publicat în revista Ferma nr. 1/250 (ediţia 1-31 ianuarie 2020)