Dacă i-am fi întrebat în urmă cu zece ani pe soţii Elena şi Vasile Cuşea, în vârstă de 34, respectiv 40 ani, dacă ar fi dispuşi să se mute de pe malul mării în altă zonă a ţării, ar fi răspuns că niciodată. Acum că s-au obişnuit cu oamenii şi cu meleagurile din judeţul Suceava, viaţa lor a luat o altă întorsătură.
Ce rol joacă informaţia agricolă în contextul în care se desfăşoară în prezent „ostilităţile” în acest domeniu? Care sunt canalele prin care circulă informaţia? Cine, ce şi cât de mult este interesat de cifre şi date despre agricultură? Sunt doar câteva întrebări la care am solicitat răspunsuri în articolul de faţă.
După mai bine de doi ani de muncă susţinută, compania Sonimpex Serv, deţinătoarea mărcii "Magiun de prune de Topoloveni" a anunţat obţinerea titlului de Indicaţie Geografică Protejată din partea Comisiei Europene.
“Viaţa din România este mai libertină şi este mult mai uşor să lucrezi cu oamenii. La noi în ţară e mult mai dificil să accesezi fonduri pentru a deschide o afacere şi chiar să beneficiezi ajutorul cuiva”, ne-a spus Hans Plaggenmarsch.
“Ne dorim informarea eficientă a fermierilor cu privire la facilitatea de identificare online a parcelei agricole, prin care beneficiarii, prin conexiune la internet, pot să acceseze baza de date cu imagini a agenţiei (LPIS).
Înainte de cea de-a doua conflagraţie mondială şi o vreme după aceasta, fructele perilor pădureţi ce existau în număr mare, alimentau satele din jur, precum şi pe o parte dintre sibieni, cu materie primă pentru fabricarea ţuicii. Perele pădureţe de pe aceşti pomi erau mai mari decât cele obişnuite şi cu un conţinut mai mare de zahăr.
Pe urmele imprimate de copitele vacilor în mâl, existau ultimele resurse de apă pentru o faună acvatică în agonie. M-am aplecat şi mare mi-a fost surprinderea că erau puieţi de peşte şi nu mormoloci de broască în astfel de situaţie limită pentru supravieţuire.
La cei 41 de ani, Daniel Luhan a reuşit să aibă un trecut destul de pestriţ din punct de vedere profesional, dar şi propria afacere în domeniul creşterii animalelor şi comercializării laptelui. Pe vremuri, şi-a încercat norocul în confecţii metalice, apoi a plecat în Israel, muncind ca bucătar şi chelner.
Practic, istoria şcolii de la Voiteg este mult mai veche. În anul 1926, când deputatul şvabilor din Parlamentul de la acea vreme, împreună cu secretarul general al Asociaţiei agricole a şvabilor, au propus ţăranilor să realizeze un centru de pregătire practică pentru tineretul care urma să activeze în agricultură.
Tatăl meu era un mare îndrăgostit de animale, îi plăcea să aibă cei mai frumoşi şi puternici cai din sat, cu care să lucreze bine şi la timp pământul, să transporte mai rapid gunoiul şi recoltele, să meargă la târguri şi alte activităţi.