Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Un om la două meserii: medic şi zootehnist

Publicat: 16 februarie 2010 - 15:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

De loc din Valea Dîljii, de lângă Haţeg, Emil Crişan s-a stabilit în localitatea Densuş, aproape de locurile natale, în 1972, după ce şi-a finalizat studiile de medicină umană şi a început să practice această meserie. Nu a putut însă uita o veche tradiţie de familie, aceea a creşterii animalelor, chiar dacă a "virat" spre alt domeniu de activitate.

Click pe poza pentru galerie!

"Medicina umană a fost şi este o plăcere pentru mine, iar partea de zootehnie este un hobby pe care-l fac tot cu plăcere. Am fost o fire mai mobilă şi am încercat şi încerc să dau curs activităţii de creştere a animalelor, în ideea că aşa voi avea de lucru şi la pensie", spune doctorul Emil Crişan, pe care l-am vizitat la cabinetul său din Densuş în octombrie anul trecut.

Deşi a încercat să obţină reuşite în zootehnie, problemele sociale şi politice, precum şi diversele conjuncturi economice, l-au cam ţinut în loc. Dar ambiţios cum este, nu s-a lăsat doborât de neajunsuri şi a decis să schimbe lucrurile în mai bine. A cumpărat în 2009 o nouă locaţie pentru fermă, mai exact o parte din vechiul CAP Densuş, care arată deplorabil şi necesită, evident, o investiţie serioasă în modernizare. Nu a accesat deocamdată nici un program, dar se gândeşte şi la această variantă.

În ferma doctorului Emil Crişan sunt 64 de capete taurine, cu tot cu tineret, 300 de ovine (Breaza din Ţara Haţegului), caprine şi câteva exemplare de cabaline.

Vacile, majoritatea Bălţate achiziţionate din zonă, le ţine de la sfârşitul primăverii până toamna pe păşune. Practică încrucişarea naturală, deoarece animalele sunt la munte, într-o zonă greu accesibilă pentru însămânţători. Taurii sunt verificaţi la centrul de reproducţie din Deva.

Furajele suplimentare şi pentru stabulaţie şi le asigură de pe cele 15 hectare cultivate cu porumb, două cu orzoaică şi opt hectare de lucernă pe care o administrează animalelor împreună cu fânul de pe păşune.

Laptele nu îl comercializează deocamdată, ci îl lasă viţeilor pentru îngrăşat, pe care îi creşte până la 8-9 luni sau chiar un an, iar apoi îi vinde pe piaţa liberă. Ar fi interesat şi de achiziţionarea unui taur de carne sau material seminal, din rasa Charolaise, cu care să însămânţeze materialul biologic existent în fermă.

Doctorul-fermier este optimist dar nu îi plac lucrurile făcute pe jumătate. Crede în teoria paşilor mărunţi, dar siguri şi se perfecţionează, citind "tot ce îi cade în mână" şi solicitând sfaturi de la specialişti.
Aşadar, se împacă medicina umană cu creşterea animalelor? "Da, le practic ambele cu pasiune şi din dorinţa de a face lucrurile mai bune. Recunosc, nu am petrecut până acum foarte mult timp în fermă, dar situaţia s-a schimbat. Chiar sunt în căutarea unui inginer zootehnist sau medic veterinar, întrucât intenţionez să-mi rentabilizez ferma, ca să-mi aducă beneficii", spune doctorul de la Densuş.

Vizualizat: 933 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Vest Tract la Agromalim 2019 Vaderstad la Agromalim 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?