Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Sibioara, satul dintre ape și coline uscate

Publicat: 13 septembrie 2016 - 16:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Dincolo de Năvodari, spre apus, pătrunzi într-o lume diferită de ambianța și priveliștile litoralului. Dispare marea, dispar hotelurile, de parcă nici nu ar exista, dar sunt vizibile coșurile combinatului Petromidia.

Click pe poza pentru galerie!

Relieful începe să vălurească ușor, aproape fără să bagi de seamă. Șoseaua - spartă de camioanele de tonaj greu ale unor cariere de piatră - face curbe largi printre culturi de floarea-soarelui deja înnegrite de secetă, printre arături executate în succesiunea lanurilor de păioase, printre pășuni ale căror culori spălăcite ard în lumina solară. Lacul Tașaul, ghiolul, cum îi zic localnicii, sclipește albastru înconjurat de colinele arse, încât ar putea fi mai degrabă un miraj, ca în deșert, decât un lac adevărat. Satul Sibioara zace așezat între lac și colinele arse. Verdeața face concurență caselor scunde. Ici-colo, câte un acoperiș mai semeț. Firește, superlativul absolut al înălțimii îl deține biserica. 

 

Secvențe din filmul agriculturii locale

Șoseaua asfaltată străbate satul dintr-un capăt într-altul, spre comuna Mihail Kogălniceanu. Merg cu viteză mică, atent să zăresc ceva care să-mi stârnească interesul. Sunt pentru prima oară la Sibioara, nu cunosc pe nimeni. Ajung în capătul de sus. Undeva, într-o vale, o turmă compactă de oi. Întorc mașina și revin în sat. Pe dreapta, saivane înalte, acoperite cu tablă nouă, care strălucește în lumina amiezii ca silozurile de cereale. Ziduri înalte, porți ferecate. După munții de baloți mă gândesc că o fi vreo fermă de oi. De oi multe, cu miile. Nu bat la poartă, să-mi prezint intențiile profesionale. Știu, din experiență, că e preferabil pentru astfel de incinte și afaceri să contactezi proprietarul la telefon, decât să te înființezi la poartă, necunoscut, cu o geantă de umăr, solicitându-i omului un reportaj despre afacerea lui de mare calibru. 

Mai la vale întâlnesc un bărbat cu salopetă verde și pălărie de paie. Arată ca un fermier olandez. Îl cheamă Viorel Căruntu și are 54 de ani. E din Botoșani și a venit la Sibioara prin anii optzeci, ca tractorist la ferma de partid. Nu s-a mai dezlipit de pământul Dobrogei. Aflu de la el că ferma din marginea satului e o exploatație de îngrășare a berbecuților. ”A fost a unui arab, apoi au cumpărat-o niște băieți de la Arad”, mă lămurește Viorel. Fostul tractorist a văzut tot filmul agriculturii locale de pe vremea CAP-ului până în prezent. Agricultura din epoca întrecerii socialiste, apoi privatizările și vânzările de la un proprietar la altul. ”Ferma de partid avea viță-de-vie, pomi. A cumpărat-o un machedon, a scos vița-de-vie și a semănat lucernă. Aici, peste drum, sunt solarii. Cultivă un arab legume pentru hotelurile lui din Mamaia”, detaliază localnicul.  

 

Primit cu pepene și cu un proverb

Când mă oprisem în vârful unei pante să fotografiez satul, observasem în dreapta priveliștii, spre malul lacului, o fermă care părea activă. Îl întreb pe Viorel cine e proprietarul și omul îmi explică: ”E ferma familiei Opriș. Sunt localnici. Casa lor e jos, acolo, aproape de curbă. E o casă cu un etaj”. Ajung în câteva minute. În curte, la umbra unui pom, cele trei generații ale familiei Opriș (foto) tocmai au terminat de prânzit și împart echitabil un pepene roșu. Dumitru Opriș, nea Mitică, îmi spune un proverb turcesc: ”Cine nimerește la masă, e un om bun”. Mă îmbie cu o felie de pepene și cu o bucată de telemea. Muștele care ne dau târcoale sunt mai numeroase decât semințele negre ale lubeniței. ”Nu avem ce le face, am dat cu spray, degeaba”, mă asigură nora lui nea Mitică, în timp ce strânge vasele. ”Sunt 60 de zile de când nu a plouat”, îmi spune Titi Opriș, fiul lui nea Mitică. Ei au o fermă mixtă, vaci, oi și cultură mare. E straniu să-i auzi văitându-se de lipsa apei pe agricultorii unui sat situat în marginea unui lac imens. ”Aveam apă din sistemul de irigații, dar de acolo apa nu a mai curs din 2003”, precizează Titi cu năduf. 

 

O scurtă retrospectivă

Ei au ceea ce se numește o fermă de familie. Toți contribuie la bunul mers al treburilor. Până și copilul cel mic, Alexandru, dă semne că-i place munca la fermă. ”Când ne-a fătat o vacă, Alexandru a cărat paie. Dacă mergem pe câmp, se uită la arătură și spune că la Stere e arat mai bine decât la Ianis”, relatează  Titi. Zgomotul unui elicopter care zboară pe deasupra caselor ne face să oprim discuția. ”Sunt americanii de la Kogălniceanu. Ne-am obișnuit cu ei, sunt aici să ne apere”, dă fermierul o dimensiune geopolitică uruitului de motor care se propagă de sus și răscolește liniștea satului. 

Nea Mitică vine din agricultura socialistă. S-a născut în 1950, an de colectivizare intensă în toată țara. CAP-ul a fost înființat și la Sibioara. Pe la 15 ani, Dumitru s-a dus la Nazarcea și a urmat cursurile școlii de tractoriști. S-a angajat în sat, la SMA. Armata a făcut-o la Securitate. ”L-am văzut pe Ianoș Kadar când l-a vizitat pe Ceaușescu. Garda o făceam la Consiliul de Miniștri. În subsol, fusese ținut prizonier Antonescu”, povestește nea Mitică despre întâlnirea sa cu istoria mare, de la București. După eliberare, săteanul s-a întors la tractoarele lui, a făcut și școala de maiștri, a ajuns și fruntaș în ”întrecerea socialistă”. Ce mai, om de încredere al puterii socialiste. Numai că puterea aceea s-a risipit, cel puțin oficial, în 1989. Nea Mitică s-a făcut oier. Ajunsese la vreo 250 de capete din rasa Merinos. Ca să nu muncească singur, l-a convins și pe Titi, absolvent al unui liceu energetic și al unei școli tehnice de 3 ani, să se întoarcă la țară, să muncească în agricultură. Au moștenit pământ, au mai cumpărat, au mai arendat, până au ajuns la 40 de hectare. ”A fost o decizie bună. Sunt mulțumit”, mă asigură Titi. ”Mie au vrut să-mi dea apartament în Năvodari. Am refuzat. Dacă mă stabileam acolo, nu mai făceam agricultură acum. Aș fi jucat table în parc cu alți pensionari”, susține nea Mitică.

Așa au ajuns să trăiască și să muncească împreună cele trei generații ale familiei Opriș din satul Sibioara.

Ajuns în vârful pantei, înainte să cobor spre Năvodari, mai arunc o privire asupra Sibioarei și împrejurimilor sale. Spre lac, descopăr o fermă părăsită. Toate sunt intacte, numai că le-au copleșit ierburile nepăscute sau necosite. Drumul e plin de troscot. A dispărut suflarea acelei ferme. În marginea cealaltă a satului, saivanele fermei de îngrășare a berbecuților strălucesc în soare. A doua zi am aflat de la primărie că proprietarii nu sunt din Arad, ci din Tulcea, dar niciunul dintre funcționari nu are numărul de telefon. Poate altădată. 

 

 

 


NU MAI E VIAȚA DE ALTĂDATĂ

Numele satului Sibioara, pentru o ureche atentă, evocă originea sibiană a locuitorilor. Strămoșii lor au plecat de prin satele Sibiului, din cauza vitregiilor istoriei, dar și în căutarea unor pășuni mai bune și a unor rute comerciale mai active, pentru a-și putea vinde produsele la un preț bun. Curțile au ziduri din piatră, aliniate ca în satele de origine, dar atmosfera e una tipică unui sat dobrogean. Din șosea se desprind ulițe prăfoase care sfârșesc în locuri greu încercate de secetă. Iarba s-a uscat, floarea-soarelui s-a înnegrit, iar porumbul și-a răsucit frunzele, gata să se aprindă ca o țigare din cauza aerului fierbinte. În sat, sunt case părăsite, ogrăzi părăginite, pline de bălării. Nu mai e viața de altădată. Orașul, străinătatea și cimitirul au tras în jos statistica populației. 


 

 

 

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.15(176) 1 - 15 septembrie 2016

Vizualizat: 1005 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agromalim 12 - 15 septembrie 2019 Case IH - Sistemul AFS Harvest Command
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?