POLOVRAGI - muncă şi ospitalitate
Comuna Polovragi este situată în colţul de nord-est al judeţului Gorj, fiind o localitate de margine şi din punct de vedere al locuirii omeneşti: mergând spre nord, nu mai întâlneşti aşezări umane decât peste munţi, în judeţul Sibiu. Vatra satului este amplasată pe un câmp de câţiva kilometri pătraţi, întins în mod straniu la poalele munţilor, unghiul nordic al acestui platou submontan oprindu-se lângă pereţii abrupţi, de sute de metri înălţime, ai Cheilor Olteţului, poartă îngustă spre pădurile de fag şi molid şi spre păşunile alpine. Comuna este accesibilă pe DN67, dinspre Târgu Jiu sau Râmnicu-Vâlcea, cu intrare pe DJ665 sau pe şoseaua de sub munte, dinspre Horezu sau Novaci.
Râul Olteţ a avut odinioară o importanţă economică majoră: până la construirea drumului forestier, buştenii au fost aduşi prin plutărit sălbatic. În aval, după ieşirea râului din chei, au funcţionat, pe o distanţă de numai 4 km, 40 de instalaţii hidraulice (mori, joagăre, pive). Până la jumătatea secolului al XX-lea, traiul polovrăgenilor a fost dependent în mare parte de resursele montane (creşterea animalelor, cu precădere ovine, şi exploatarea lemnului), dar după instalarea regimului comunist (localitatea nu a fost cooperativizată) sătenii au descoperit şi importanţa micului şes din sudul aşezării, unde au cultivat cereale (triticale, ovăz, porumb), dar au introdus şi cultura căpşunului, comuna ajungând cu timpul cunoscută în toată ţara pentru căpşunile obţinute de localnici.
Cel mai important moment din istoria satului a fost împroprietărirea locuitorilor cu teren agricol din fosta moşie a Mănăstirii Polovragi, moşie secularizată în urma aplicării reformei agrare din timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Din clăcaşi, cu obligaţii de îndeplinit faţă de mănăstire, sătenii au devenit, în 1864, stăpâni de pământ. Desigur, suprafaţa medie de teren agricol nu depăşeşte câteva hectare, dar pentru o comună de la poala munţilor e importantă fiecare palmă de pământ arabil. Scăpând de cooperativizare, polovrăgenii au continuat să-şi lucreze micile ogoare şi în anii comunismului.
Turismul (sau agroturismul) a început să se dezvolte în ultimii ani, datorită creşterii cererii din partea turiştilor, dar şi datorită posibilităţii locuitorilor de a accesa fonduri europene pentru construirea pensiunilor. Pe lângă pensiunile localnicilor, funcţionează şi structurile de cazare ale unor investitori din afara localităţii (Craiova, Bucureşti, Constanţa).
Utilităţile publice sunt bine reprezentate: reţele de apă (atât publică, a primăriei, cu echipamentele necesare, cât şi private), reţea de canalizare (desigur, nu toate gospodăriile sunt racordate), drumuri locale asfaltate (mai e, desigur, de lucru). Unităţi de alimentaţie publică: un supermarket, magazine de dimensiuni mai mici, farmacii, o unitate bancară.
Odinioară, în comună aveau loc două târguri anuale: în aprilie, de Sfântul Gheorghe, şi în iulie, de Sfântul Ilie, şi un târg săptămânal, organizat marţea. În prezent, se mai ţine Târgul de Sfântul Ilie, considerat unul dintre cele mai mari din ţară (se întinde pe câteva zile), şi piaţa săptămânală organizată duminica. La pensiunile care oferă şi masă, clienţii au ocazia să guste ”tocanul de oaie”, o mâncare specifică bucătăriei păstoreşti. Totodată, din căpşuni, zmeură şi mure, femeile obţin siropuri şi dulceţuri naturale delicioase.
Polovragiul a fost vizitat de-a lungul vremii de mari personalităţi politice şi culturale: Regina Maria, Regele Mihai, în adolescenţă, Titu Maiorescu, Alexandru Macedonski, Nicolae Iorga etc. Unii comentatori susţin că şi Mihai Eminescu, venit de peste munţi, ca ungurenii în vremurile trecute, ar fi vizitat mănăstirea şi peştera Polovragi.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 17/222 (ediţia 1-14 octombrie 2018)
