Concurs Ferma
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Liceul Tehnologic „Sandu Aldea” din Călăraşi îşi redobândeşte numele de LICEU AGRICOL!

Publicat: 02 martie 2020 - 12:49
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Liceul Tehnologic „Sandu Aldea” din Călăraşi îşi schimbă denumirea în Liceul Agricol „Sandu Aldea”, începând cu anul şcolar 2020 - 2021. Decizia a fost luată printr-o hotărâre aprobată de Consiliul Local al municipiului Călăraşi, în data de 18 februarie 2020, la solicitarea Consiliului de Administraţie al liceului.

„Noi ne-am numit şcoală agricolă dintotdeauna, doar un an am fost liceu tehnologic, pentru că nu ne permitea legea. Anul trecut s-a modificat legislaţia şi am văzut că permite să schimbăm numele liceului în liceu agricol, motiv pentru care am iniţiat către Consiliul local o cerere de adoptare a unei hotărâri pentru redobândirea denumirii de liceu agricol, pentru că aşa s-a numit de la început”, a spus Adrian Melente, directorul Liceului „Sandu Aldea” din Călăraşi. Acesta a explicat că liceul a pierdut în 2018 denumirea de Colegiu Agricol din cauză că nu a îndelinit un singur criteriu, şi anume rata de promovabilitate la bacalaureat a fost mai mică decât media naţională de cca. 70%, ţintă greu de atins de liceele tehnologice.
 
CHENAR_liceu calarasi_b
 
Ordinul 5461/2018 pentru modificarea şi completarea Procedurii de atribuire a denumirilor unităţilor de învăţământ din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului 6.564/2011, permite atribuirea denumirilor în funcţie de domeniul pregătirii de bază pentru unităţile de învăţământ liceal care şcolarizează preponderent pe filiera tehnologică. Iar la Liceul „Sandu Aldea”, domeniul pregătirii de bază este cel agricol.
 
4 - Liceul calarasi_b
 
Cererea de schimbare a denumirii a fost depusă de către conducerea Liceului „Sandu Aldea” în noiembrie 2019, după ce propunerea a fost discutată şi aprobată de către Cosiliul Profesoral, a explicat Melente.
 
În adresa trimisă Consiliului Local Călăraşi de către Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic ,,Sandu Aldea” (ca rezultat a Hotărârii Consiliului Profesoral din 26.11.2019), prin care se solicită schimbarea denumirii unităţii de învăţământ din Liceul Tehnologic ,,Sandu Aldea” în Liceul Agricol ,,Sandu Aldea”, conducerea instituţiei de învăţământ argumentează că schimbarea denumirii în Liceul Agricol ,,Sandu Aldea” este oportună deoarece:
 
Denumirea de Agricol reflectă profilul sub care este cunoscut liceul în comunitate, în istoria acestuia denumirea de „Agricol” fiind cuprinsă în toate denumirile pe care le-a purtat liceul încă de la 1948:
• 1948: înfiinţarea Şcolii Tehnice de Mecanici Agricoli Călăraşi
• 1950: transformarea în Şcoala Medie Tehnică Agricolă
• 1955: transformarea în Centrul Şcolar Agricol nr.1 Călăraşi
• 1957: transformarea în Centrul Şcolar Agricol Călăraşi prin fuziunea Şcolii Medii Tehnice Agricole şi a Centrului Şcolar Agricol nr.1 Călăraşi
• 1966: schimbarea denumirii şi transformarea în Liceul Agroindustrial Călăraşi
• 1990: schimbarea denumirii şcolii în Grup Şcolar Agricol Călăraşi
• 2000: şcoala primeşte denumirea de Colegiul Agricol „Sandu Aldea” Călăraşi.
 
În prezent, liceul şcolarizează elevi pentru nivelul 4, în calificările profesionale din Domeniul Agricultură, respectiv:
• Tehnician în agricultură
• Tehnician horticultor
• Tehnician în agroturism
• Tehnician veterinar
• Tehnician zootehnist
şi pentru nivelul 3, respectiv:
• Lucrător în cultura plantelor
• Lucrător în agricultură ecologică
• Zootehnist
• Mecanic agicol.

calarasi 6_b
 
De asemenea, Liceul „Sandu Aldea” a fost selectat, conform Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 4215/296/2019 şi face parte din cele 58 de licee tehnologice cu profil agricol care primi finanţare din partea MADR.
„Este un avantaj notorietatea numelui şi faptul că suntem între cele 58 de licee agricole selectate de către Ministerul Agriculturii. Şi percepţia elevilor şi a părinţilor este alta, pentru că liceele tehnologice specializează elevi în toate domeniile, ori la liceul agricol majoritatea speacializărilor sunt în domeniul agricol”, a adăugat directorul Liceului „Sandu Aldea” din Călăraşi, Adrian Melente.

Liceul „Sandu Aldea” din Călăraşi este unul dintre liceele agricole promovate prin proiectul „Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”, iniţiat de Revista Ferma prin Fundaţia Revistei Ferma.
Am scris despre eveniment AICI: „Ne vedem la Agricol!”
Aşa îşi spun călărăşenii când îşi dau întâlnire la Liceul Agricol, situat în zona centrală a municipiului. Astăzi se numeşte Liceul Tehnologic „Sandu Aldea” şi este un reper pentru locuitorii oraşului, dar şi pentru cei din judeţ. Clădirea monument a liceului adăposteşte o istorie de 71 de ani de învăţământ agricol în judeţul cu cea mai mare suprafaţă arabilă din ţară.

calarasi 5_b

calarasi foto grup_b
Vizualizat: 843 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!